Am petrecut tot intervalul destinat vizitatorilor cu Jacob. Deși era foarte slăbit, a reușit să rămână treaz până a trebuit să plecăm. Am discutat cu asistentele și ne-au asigurat că este în regulă, trecuse de perioada critică. Nicolas și Mike s-au oferit să mă ducă acasă și am acceptat. Erm obosită și tot ce avem nevoie era un somn bun. Nu regretam nicio clipă faptul că am rămas. Cred că oricine s-ar fi aflat în situația mea, ar fi rămas, s-ar fi interesat și ar fi făcut tot ce îi stătea în putință să salveze viața unui om.
— I-ai anunțat familia? Îl întreb eu pe Nicolas.
— Am încercat să dau de sora lui, dar nu am reușit. Părinții îi sunt plecați din țară iar Mary are un bebeluș nou-născut. Am sunat-o de vreo cinci ori, dar probabil îl are pe silențios din cauza copilului.
— Of, Doamne. Cât de ghinionist poate fi băiatul ăsta. Nu știu de voi, dar eu m-am speriat îngrozitor.
— Sper ca săptămâna asta să-l externeze. Este mult mai bine decât data trecută, oricum.
-— Cine o să aibă grijă de el dacă se întorce acasă? O să aibă nevoie de odihnă, dar tot trebuie ca cineva să-i poarte de grijă o perioadă. Nu?
— Chiar voiam să te anunțăm. Am vorbit și cu Rosalia și cu Mike, ai vrea să te ocupi tu de el?
— Eu? Nu mă înțelegeți greșit, dar doar am fost persoana potrivită, la locul potrivit. Nu aș mai vrea să fiu băgat în treaba voastră.
— Pare să te agreeze iar altcineva nu are cine. Noi suntem ocupați. Decât să ne chinuim și noi, și el..
— Nu îl cunosc. Nu știu ce să zic despre asta, băieți.
— Dă-ne un răspuns mâine seară. O să vin să o iau pe Rosa pentru o cursă și vorbim atunci. E în regulă?
— Ok, o să mă gândesc la asta. Mersi că m-ai adus.
I-am zâmbit apoi l-am salutat și pe Mike și am coborât din mașină. Mi-am controlat rapid telefonul până am intrat în casa pentru a vedea dacă Dave a mai insistat cu mesajele. O făcuse. L-am ignorat total și am intrat în cele din urmă. Mătușa mea plecase la muncă iar Rosa dormea în camera ei.
După ce mi-am făcut un duș călduț, m-am băgat în pat cu speranța că voi adormi, dar telefonul a început să-mi sune în continuu.
— Dave, te rog, lasă-mă în pace. Bine? Nu am niciun chef de o ceartă acum.
— Târfă! Ți-am zis că nu scapi de mine, ce nu înțelegi din asta? Până la sfârșitul săptămânii să fii aici! Îmi țipă el.
— Dacă nu încetezi, o să fiu nevoită să apelez la poliție.
— Nici să nu te gândești să implici autoritățile! Doar întoarcere și vom fi bine.
Nu i-am mai răspuns și am închis brusc. Toată situația cu Dave mă stresa mereu. Și mă voia lângă el, și nu mă suporta. Începusem să-l urăsc de-a dreptul. Am avut viața un calvar în ultimele luni petrecute cu el iar acum voia să mă întorc. Mi-am închis telefonul și apoi am adormit.
— Luciana! Trezește-te! Țipă verișoara mea la mine. Am deschis ochii speriată și tot ce realizasem în acel moment a fost că dormisem toată ziua. Soarele deja apunea iar lumina caldă intra pe fereastra camerei și ajungea până la pat. M-am ridicat la marginea patului și o priveam curioasă pe Rosa.
— Ce s-a mai întamplat? Îmi dau eu ochii peste cap.
— A venit cineva pentru tine, este în living.
— Ce spui acolo? Pe cine ai lăsat să intre în casă? Mă panichez eu apoi îmi încalț repede papucii și ies din cameră. Ultimul lucuru pe care îl doream era să-l văd pe Dave pe canapea.
— Mi-a spus doar că este urgent și nu prea am știut ce să fac. Se scuză Rosalia și mă urmează până la musafirul nostru.
— Antonio? Întreb uimită apoi zâmbesc larg și merg să-l cuprind într-o îmbrățișare. Ce cauți aici?
— Mă bucur să te văd, dar .. am venit cu probleme. Nu puteam să discutăm asta prin sms, am luat primul avion și am ajuns aici.
— Spune-mi, te rog, că nu este despre ..
— Dave. Ba da. A venit în toiul nopții la mine acasă. Credea că te-ai mutat la mine. I-am spus că nu știam nimic de plecarea ta.
— Niciodată nu te-a plăcut..
— Între timp am aflat că vrea să vină după tine. M-am speriat îngrozitor. Mi-a lăsat și un mesaj chiar. M-a amenințat că dacă încerc să te anunț despre venirea lui, o să-mi pierd jobul. Am riscat oricum. Ai îndurat destule cu el.
Antonio era un prieten bun pe care l-am cunoscut din întâmplare cât timp eram în Boston. Era o seară ploioasă și mă certasem foarte rău cu Dave, așa că, pentru a scăpa de țipetele sale și sunetul obiectelor ce se spărgeau în urma sa, am ieșit. Am ajuns într-un bar liniștit din aproprierea apartamentului nostru. M-am așezat la o masă și spre surprinderea barmanului, am cerut doar o cola. La câteva minute distanță, Antonio s-a așezat pe scaunul din fața mea.
Cu ușurință și-a dat seama că nu ieșisem acolo să agăț, ci pentru că nu eram bine. M-a ascultat și mi-a fost alături. Am ținut legătura după seara aia și pot spune cu mâna pe inimă, că este prietenul pe care oricine și l-ar dori. Iubitul meu a devenit gelos pe el, bineînțeles. Astfel încât, el devenise un subiect destul de prezent în discuțiile noastre.
— O să vorbesc cu Nicolas, Luciana. Omul ăsta este de-a dreptul nebun! Îți vrea răul! Cine știe ce se va întâmpla dacă nu terminăm asta. Intervine Rosalia.
— Nu-i implica pe băieți, Rosa. Trebuie să rezolv asta singură. Poate o să plec câteva zile în Boston pentru a discuta cu el. Să o terminăm odată!
— Nici să nu te gândești să te mai întorci acolo! Îmi spune Antonio apoi îmi ia mâna în a lui. Nu am influența pe care el o are, dar te asigur că nu îți va mai face niciun rău.
