Dimineața am luat micul dejun împreună cu Mike și ne-am băut cafeaua pe balcon. Nu reușisem să mai strângem toată dezordinea de pe balcon și acum tot era răvășit. Deși îmi plăcea atât de mult compania sa, nu puteam să nu mă gândesc la Rosalia. Îmi doream atât de mult să vorbesc cu ea după toate cele spuse de Mike.
M-a lăsat acasă fiindcă trebuia să ajungă la antrenament pentru cursa ce urma să fie în câteva ore și am urcat repede la apartamentul Liei. Nu mică mi-a fost mirarea să-l văd pe Nicolas în living cu Rosa. Mătușa mea era la serviciu iar ei avea o discuție destul de aprinsă. Un pahar era făcut bucăți pe jos, verișoara mea stătea supărată pe fotoliu și Nicolas în fața ei.
- Ce s-a întâmplat iar? Îi întrerupt fiind deja panicată de ce se petrecea.
- Luciana! Își ridică privirea Rosalia și sare pentru a mă îmbrățișa.
- Nicolas? Îi arunc o privire urâtă și mă așez împreună cu ea pe canapea.
- Eu nu mai reușesc să fac asta. O să înnebunesc! A fost o alegere atât de proastă să păstrez copilul ăsta! Am încercat atâta timp să mă mint singură ... totul este în zadar.
- Doar nu am vrut să-mi stric imaginea. Am acceptat, dar acum regret.
- Doamne Dumnezeule ... pot să trăiesc o zi normală vara asta? Răbufnesc și eu. De ce faceți astfel de greșeli crezând că nu vor exista consecințe? Viitorul amândurora este în joc. Maturizați-vă!
- Eu numai pot să rămân în asta. Răspunde Nicolas fătă vreun resentiment.
- Să nu îndrăznești ! Îi spun ferm fixându-l cu privirea.
- Știu că nu mă mai iubește, Luci. S-au întâmplat atât de multe. Nu ai habar de multe lucruri și nici mama.
- Am aflat de la Mike.
- Mike? Se uită mirat Nicolas. Te-a lăsat Jacob și acum te fuți cu frati-miu?
- Pleacă! Se enervează Rosalia și se ridică. Pleacă! Blestemată să fie ziua în care te-am întâlnit! Nu vei avea niciun drept asupra copilului ăstuia!
- Nu ai idee cât mă bucură să aud asta. Până la urmă, așchia nu sare departe de trunchi. Jacob îmi e cel mai bun prieten. Râde și pornește spre ieșire.
- Doi idioți. Adaug eu destul de tare sperând să mă audă.
- Nu mai fi atât de sigură, Luciana. Dacă aș fi în locul tău, m-aș pregăti pentru ce e mai rău.
- Ce vrei să spui cu asta?
- Vei vedea. Mi-a făcut plăcere, fetelor. Eu mi-am terminat treaba aici.
Îl privesc cum iese pe ușa și răsuflu ușurată. O privesc tristă pe Rosa fiindcă chiar urma să ne pregătim pentru ce era mai rău. Îmi era greu să mă obișnuiesc cu ideea că urma să fie o mamă singură la 18 ani, dar probabil se va descurca de minune. Voi fi lângă ea necondiționat.
- Îmi pare rău că te-ai întors și ai trăit atâtea într-un timp atât de scurt.
- Nu îți face griji, scumpo. Viața mi-a arătat atâtea laturi de-ale ei. Vor fi și zile mai bune. Îi zâmbesc și îi ofer o îmbrățișare strânsă. Își lasă capul pe umărul meu și își închide ochii, parcă bucurându-se de momentul ăsta de liniște.
- Ce s-a întâmplat cu paharul? O întreb și râd scurt.
- L-am aruncat în el, dar s-a ferit la timp ... din păcate. Are antrenament de la petreceri.
- Am început să ies cu Mike. Am rămas la el aseară. De asta nu am ajuns acasă.
- Mike chiar este un tip bun. O să-ți placă.
