— Rosa! Ai luat tot, da? Ar trebui să mai verificăm o ultimă dată. Nu?
— Luciana, este în regulă. Am luat tot ce era nevoie. Ne vom întoarce în vacanță aici, nu este un capăt de lume dacă am uitat ceva.
— Nu pot să cred că asta chiar se întâmplă! Spune-mi că nu visez! După atâtea lucruri trăite aici, a venit acest moment.
— Meriți tot ce este mai bun, Luci. Intervine mătușa mea care îmi pune în palme un lănțișor cu un pandantiv în formă de floarea soarelui. A fost al mamei tale. L-am găsit în cutia cu bijuterii acum ceva timp, dar am vrut să aștept un moment special. Acum cred că este momentul potrivit.
— Acum sunt mai emoțioată decât eram. Îți mulțumesc mult pentru tot și promit că o să am la fel de multă grijă de Rosa. Îmi este ca o soră și abia aștept să fac cunoștință și cu nepotul meu.
M-a îmbrățișat strâns apoi a ajutat-o pe Rosa să urce în mașină. Am urcat și eu pe locul din față și i-am făcut cu mâna până am ieșit de pe stradă. Eram atât de fericită încât lacrimi au început să-mi curgă imediat. Mi-am aruncat privirea spre Mike care era la volan și i-am zâmbit. Aveam sufletul împăcat și liniștit acum. M-am decis să-mi las viața în mâinile lui și am acceptat mutarea la Madrid. Rosa a ales să ne însoțească și totodată să înceapă o nouă viață alături de copilul ei.
— La aeroport va fi și Nicolas. Îmi pare rău, Rosa. Ne anunță Mike la un moment dat. A vrut să te vadă neapărat înainte să plecăm. Știu că lucrurile nu sunt bine între voi, dar este fratele meu și tatăl copilului tău. Chiar nu am putut să nu-i spun că o să te muți cu noi.
— Este în regulă, Mike. Știu și eu asta. M-am gândit și dacă o să vrea vreodată să-l cunoască, nu o să-i interzic asta. Așa a fost să fie ... răspunde trist și începe să plângă încet. Îmi pare rău, dar hormonii sunt de vină. Râde scurt și se întinde după un șervețel.
— Tatăl lui Jacob va fi și el? Sau s-a întors deja în Spania? Îl întreb eu pe Mike. Dar Jacob? Ați mai auzit ceva de el? Continui fiindcă nu ne mai văzusem din seara aceea. Trecuseră mai bine de două luni.
— Pf, Jacob. Răspunde Mike. Nicolas mai ține legătura cu el. Din câte știu era în Anglia săptămâna trecută. Și tatăl lui era cu el acolo. Cred că vor fi la Madrid mâine, când ajungem.
— Și Jacob? Întreb speriată. Ce treabă ar avea el, nu? Continui și îmi arunc ochii spre Rosalia pentru a primi un răspuns valid.
— Știu și eu ... ? Elora, care este treaba? Răspunde vizibil iritat Mike. Credeam că am închis subiectul Jacob. Nu vreau să fiu răutăcios sau ceva, dar am discutat despre acest aspect și nu mai vreau să fie în viața noastră.
Avea dreptate. Imediat mi-am dat seama că am insistat prea mult pe acest subiect și mi-am cerut scuze. Fără să vreau sau poate doar mă panica gândul că ar putea să apară iar în fața mea, am plusat prea mult cu întrebările. Problema era că chiar vorbisem cu Mike despre tot ce a fost cu mine și Jacob. Nimănui nu îi mai povestisem amănunțit ceea ce a fost între mine și el. După ultima noastră întâlnire, am vrut să îi spun tot adevărul lui Mike. Am simțit că acela era momentul potrivit și totodată începusem să am încredere deplină în el.
I-am mărturisit că l-am mințit în legătură cu controlul Rosaliei din ziua aceea și am povestit tot ce se întâmplase în seara aceea cu Jacob. În ciuda acestor lucruri a mai vrut să încerce și să nu renunțe la noi. Încă de atunci m-a chemat la Madrid, dar aveam nevoie de un timp de gândire. El a plecat la câteva zile distanță acolo pentru a începe antrenamentele. Eu am mai rămas timp de două luni aici și am discutat cu Rosa și mama ei despre plecarea noastră. Din păcate, mătușa mea a vrut să rămână aici, dar Rosei i-a oferit șansa de a avea un nou început.
