Silită să te iubesc

Capitolul V

Am decis împreună să ne întoarcem înapoi la Castel pentru că începuse deja să se simtă o tensiune între noi doua și mă bucur că regina a acceptat imediat să ne întoarcem.

Lucas a ajutat-o mai întâi pe regină, desigur, să coboare de pe șaua calului, iar mai apoi pe mine. Lucas era un bărbat trecut de vârstă mijlocie, cu o construcție a corpului bine lucrată și cu o privire curioasă și analizatoare întotdeauna. Ca si cum este acolo sa observe tot ceea ce se întâmplă în jurul lui, la orice pas facut, iar lucrul ăsta mă duce cu gândul la niște lucruri cărora nu doresc să le dau voie să iasă la suprafață.

- Mă duc să îl găsesc pe Mikael, mă scuz în fața celor doi și plec imediat înainte să o pot lăsa pe regina să adauge ceva.

În timp ce mă îndrept cu pași repezi spre intrarea principală în Castel, observ că mi-am uitat blană maro și ca vremea de afara îmi reamintește încă odată că aici este frig și zăpada mereu.

Gândul că trebuie să mă întorc înapoi acolo mă enervează la culme, dar nu voi avea de gând să mă îmbolnăvesc din cauza faptului că regina dorește să îmi arate cine este conducătorul aici.

Mă rotesc la 180° și pornesc înapoi spre hambar. Pe măsură ce mă apropii, șoaptele reginei și a lui Lucas devin din ce în ce mai clare și curiozitatea care îmi sta în propria natură mă împinge să ascult la ceea ce discută cei doi.

- Ți-am spus să îi faci ceva animalului ăsta, încât să o facă sa regrete că a ieșit la călărie, iar tu ce ai făcut?! Nu mă asculți deloc, iar asta ma înfurie groaznic, Lucas! Vorbește printre dinți regina și pare atât de furioasă. Despre ce vorbește?

- Îmi cer mii de scuze, doamna mea, dar nu aveam de unde să știu că până la urmă va reuși să îl îmblânzească. Dumneavoastra stiti mai bine decât mine că, caii, în momentul în care se simt în siguranță devin mai blânzi. Îi răspunde Lucas înapoi ceea ce mă face să dau un pas înapoi, datorită șocului pe care îl trăiesc la auzul vorbelor sale.

Dumnezeule! Despre calul meu vorbesc cei doi! Asta înseamnă că acest cal neastîmpărat mi-a fost îngăduit cu voința de a-mi face necazuri. Totul a fost pus la cale de către ea. De către regină! Dar ce i-am facut atât de rău să mă disprețuiască atât de tare, încât să mă puna în pericol? Nici măcar nu știe cine sunt! Nu mă cunoaște!

Sângele începe să îmi fiarbă în vene și dintr-o dată frigul de afară nu mă mai deranjează, așa că mă îndrept numai decât spre Castel pentru al găsi urgent pe Mikael. Trebuie să știe toate aceste lucruri.

Cu pumnii strânși, de parcă imediat sunt gata să sar la gâtul cuiva și de preferat ar fii ca gâtul sa fie cel al reginei, îl caut nerăbdătoare pe Mikael. Îl aud discutând cu Gabriela în salonul Castelului și mă îndrept imediat spre cei doi, nebăgând în seamă ceea ce discutau adineauri.

- Mikael, doresc să discut ceva cu tine. Este urgent. Întrerup conversația dintre cei doi, chiar dacă este atât de nepoliticos să o fac. O regină adevărată nu poate avea un astfel de comportament, dar sunt mult prea nervoasă acum să mai țin cont de titlul meu.

- Desigur, draga mea. O să revenim imediat la discuție, Gabriela. Se scuză ca un domn politicos ce este în fața Gabrielei și își întoarce privirea spre mine, odată ce Gabriela părăsește încăperea.

- Știu că ceea ce urmează să îți spun este atât de nepotrivit și vreau să înțelegi că intențiile mele sunt cele mai curate în acest moment. Încep să îi spun și îmi frec palmele care s-au umezit acum din cauza emoțiilor care mă încearcă. După ce călăria împreună cu mama ta a luat sfârșit m-am întors spre Castel, însă am realizat că îmi uitasem blana și m-am întors să o iau, iar în hambar am surprins o conversație între Înălțimea Voastră și Lucas, căreia îi spunea că, calul pe care l-am primit în plimbare îmi fusese destinat intenționat pentru a mă face de râs și poate chiar pentru a mi se întâmplă ceva grav în decursul călătoriei. Atunci când îmi termin discursul, rămân practic fără aer și pieptul meu urcă și coboară extenuat.