In cautarea tatalui meu... (Harry Styles FF) -In curs de editare!-

Capitolul 16

*Lalalala
Don't kill me!
Stiti ca va iubesc?✌
Lectura placuta! ❤

~Harry's POV:

"Ce dragut... Dar cine esti? Si mai important... Unde sunt?"

Am facut ochii mari si inima a inceput sa bata atat de tare incat cred ca o aude si ea. Cum de nu-si aminteste? Adica... Doctorul m-a avertizat, dar am crezut ca-si bate joc de mine.

"Incearca te rog sa-ti amintesti! Nu-mi poti face asta!"- intreb cu speranta in voce.

"Amm... Nu pot. Nu stiu ce sa faaac!"-incepe sa planga.

Prost, prost, prost! Cum sa reactionez asa?! Normal ca am speriat-o! Acum are minte de 7 ani!

O iau in brate usor, ea stand cu capul pe pieptul meu. -"Linisteste-te. Totul o sa fie bine..."-zic mai calm.

Sa vedem partea buna... Nu mai stie porcarii, ii pot spune ca-s tatal ei real chiar daca nu am facut testul, isi poate trai copilaria fericita si nu isi mai aduce amintirile acelea ingrozitoare.

"Eu sunt tatal tau. Esti la spital din cauza ca ai facut un accident." - isi ridica capul pentru a ma vedea.

"Simteam asta."

Am schitat un sambet micut. Urasc s-o mint, dar e mai bine asa. Pe usa a dat buzna doctorul

"Oh Doamne! Te-ai trezit! Domnule Styles! Trebuie sa iesiti ca sa facem niste consultatii."

Am dat din cap si am iesit.

~Sara's POV:

Ma simt asa de nasol. Nu-mi amintesc nimic! De parca de abea acum m-am nascut sau ceva de genul. Ma bucur totusi ca am un tata. Dar mama? Probabil nu vreau sa stiu. N-o sa intreb inca. O sa ma bucur de copilarie. Dar oare am prieteni? Sunt la scoala? Cati ani am? Prea multe intrebari...

•Dupa 2 ore•

~Niall's POV:

Imediat cu am auzit vestile de la Harry am si plecat cu baietii. Ma rog... Liam a ramas sa faca curat in camera Sarei. Vroiam ca totul sa fie perfect cand se va intoarce. Nu va intarzia mult.

Am intrat in salon. Harry era deja acolo.

"Hei Sara!"-o salutam cu totii.

"Amm... Salut."-spune confuza.

"Eu sunt Niall, brunetul e Zayn si celalalt e Louis. Noi suntem prietenii lui Harry, ma rog... Mai e unu, dar intarzie. Locuim impreuna."

M-am asezat pe patul ei si am luat-o in brate.

"Mi-a fost dor de tine, Sara!"-spun cu lacrimi de fericire in ochi.

"Si noua!"-ni se alatura si ceilalti.

"Umm... Ok. Mi-as fi dorit sa va recunosc pe toti."- dupa care ne retragem din imbratisare.

"Si noi."-spune Zayn plangand.

Eu si Louis mai aveam putin si plangeam si noi.

"Daca plangeti pentru mine inseamna ca tineti mult la mine si ca-mi sunteti prieteni adevarati. Imi place de voi. Taati! Asa e si celalalt?"

"Da. El te iubeste la fel de mult!"

"Deci voi sunteti familia mea?"

"Da."-spunem cu totii.

*stiu ca e scurt. Nu mai pot sa scriu atat de mult din cauza imaginatiei mele. Cand imi e foarte somn nu mai functioneaza.
Sper ca v-a placut!

Nico :*

P.S.: Imi pare rau de eventualele greseli. Nu am mai verificat capitolul.