Demon Race (A Harry Styles & Selena Gomez fan fiction)

1. Flashbacks

Îmi iau geanta de pe locul pasagerului al Ferrari-ului meu TuNero și ies din mașină. Eram îmbrăcată în blugii mei negri rupți în genunchi și un tricou negru, ca de obicei. Nu pot să renunț la felul meu de a mă îmbrăca, dar e mai mult o obișnuință să îmi iau haine negre, de când bunicii mei au murit, din cauza omului care m-a obligat și pe mine să intru în afacerile lui murdare, Carter. Nu e chiar "acel dealer de droguri" pe care și-l imaginează toată lumea. E mult mai tânăr și mai arătos decât boșorogii care pretind a fi dealeri, având doar 35 de ani și 2 ochi albaștri, moartea mea. Dar oricât de bine arată, nu e genul meu, plus că îl consider mai mult ca pe un frate mai mare. El m-a învățat tot ce știu: să conduc la perfecție, să trag cu arma și să mă lupt.
Încui bijuteria pe care am primit-o de ziua mea, de la Carter, împreună cu o motociletă de același fel, TuNero, ambele negre și tunate, cum îmi place mie.
Merg cu pași lenți către marea clădire a Judecătoriei, unde urma să asist la divorțul părinților mei, pe care nu i-am prea iubit, dar sentimentul era reciproc. Urma să rămân cu tata următoarele luni, până când vacanța de vară se va sfârși, iar eu va trebui să plec în Los Angeles pentru ultimul meu an de liceu, dar și pentru afacerile lui Carter, care mă trimite pe mine acolo, fiind singura în care poate avea încredere.
Intru în sala mare, unde îmi văd părinții și alte câteva rude. După privirea mortală a mătușii, e clar că am întârziat. Ceva obișnuit pentru mine.
Iau loc pe un scaun din ultimul rând și aștept să se termine procesul mai repede. Mă uit prin jur și îl observ pe bărbatul de lângă mama: viitorul ei soț. Urmau să se căsătorească. M-am strâmbat la acest gând ciudat si totuși adevărat.
Judecătoarea le-a pus întrebări celor doi oameni care au participat la conceperea mea, ajungând la subiectul delicat: eu.
"Unde va rămâne copilul?" Întreabă femeia cu un aer superior.
"La mine." Declară tata, înmânându-i actele. Am văzut privirea mamei care îi trimitea săgeți de foc tatălui meu. Eram sigură ca voia să rămân cu ea și boșorogul mic și îndesat de lângă ea, dar e mai bine cu tata.
După ce a privit documentele, femeia lovește cu ciocanul în masă, însemnând că procesul s-a terminat, iar eu voi putea să îmi petrec ultimele luni de școală în Londra, fără să fiu cicălită de mama în fiecare zi.
Femeia care m-a născut în urmă cu 18 ani, a venit la mine și a început să plângă, de parcă lacrimile ei mă impresionau.
"Uită-te la tine, Lea.. Îți distrugi viața. Nu pot să cred că l-ai ales pe tatăl tău și nu pe mine.. Credeam că ai trecut peste cearta ce a avut loc între noi.. Te iubesc, scumpo. De ce nu vii cu mine? Vei avea tot ce îți dorești. Vom pleca din orașul ăsta și ne vom reîncepe viața.. Te rog, Lea.."
"Mamă, tu nu înțelegi că nu îl suport pe boșorogul ai cărui bani îi mănânci? Nu am nevoie de banii lui sau ai tăi. Am banii mei pe care îi câștig singura, iar tu știi asta. Voi rămâne cu tata." Spun hotărâtă.
"Lea, ai intrat în gașca aia nenorocită care te-a schimbat. Înainte erai cuminte, mereu veneai acasă devreme și nu te drogai ca o proastă, iar acum.. Ai ajuns ceva la care mi-e silă să mă uit! Te îmbraci în fiecare zi în negru, de parcă te duci la înmormântări!" Țipă idioata de maică-mea. Acum chiar a întrecut limita.
"Știi ceva? Poți să nu te mai uiți, oricum. Niciodată nu am fost copilul pe care l-ai vrut, iar tu nu ai fost niciodată mama model le care mi-am dorit-o!" Îi scuip cuvintele în față și plec înspre ieșire. "Plec acasă, tata." Strig, deschizând ușa mare, aerul rece specific Londrei lovindu-mă ușor peste față.
Intru în mașină și o pornesc, ea scoțând un răget pe care îl iubesc.