Floare Albastra

Capitolul 7

Soarele răsărise de mult, dar Annabelle nu se trezi inca. Niste pasi se auzeau. Cineva se apropia de Annabelle. Ea tresari imediat.
- Scuze, nu am vrut sa te trezesc. Era Cedric.
- A, buna dimineața. Cum a fost întâlnirea cu părinții tai si cu fratele tau?
- Aaaaa....a fost bine. Ca întotdeauna.
" Era ceva ciudat in legătură cu Cedric. Ori nu l-am mai vazut eu de mult ori chiar se întâmpla ceva ciudat" se gândi in sinea ei.
- Sigur totul e in regula? a întrebat Annabelle.
- De ce nu ar fi? Vino, vreau sa te duc undeva.

Annabelle se ridica repede iar Cedric o prinse de mana si o duse intr-un loc straniu. Era ca un fel de foișor. Oriunde te uitai vedeai copaci si pe ici pe colo câteva flori. Dar dintr-o data Annabelle văzu o floare albastra care strălucea mai tare ca toate celelalte la un loc.
- Aceea trebuie sa fie floarea.

Annabelle s-a apropiat de ea. Dar când vru sa o taie cu foarfeca pe ca i-o dăduse nălucă aceasta se transforma intr-o culoare rosie sângerie. Aceasta fu surprinsa de transformare. Dar știa ca totul era anormal in aceasta lume. Dar era totuși dezamăgita deoarece era așa de aproape sa il salveze pe Chris. Dar când se întoarse il văzuse pe Cedric plin de sange, cu o expresie sadica si cu un cuțit in mana. Vroia sa o omoare. Ea se dădu in spate acesta urmand-o pana spatele ei atinsese un copac.
- Sa ști ca nu vreau sa îți fac nimic grav, rase malefic Cedric cel fals. Vreau doar sa ma distrez un pic înainte sa te duc regelui deoarece el te vrea MOARTA. Nu stiu motivul dar trebuie sa fi foarte puternica încât cel mai de temut sa se teama de tine.
- Ajutor!!! striga Annabelle cu disperare.
Dar imediat Cedric cel fals ii acoperi gura soptindu-i ceva la ureche:
- Prietenul tau nu te poate auzi deoarece si el este mort.
La aceste cuvinte Annabelle încremeni si leșina. Când se trezi era foarte amețita si se simțea slăbită. Era intr-o camera întunecată care era luminata de un fir de lumina ce trecea printr-un petic de geam. Când se uita mai bine văzu stand pe jos un cap fara trunchi înfipt intr-un bat. La aceasta imagine o lacrima începu sa se prelingă pe obrazul îmbujorat al fetei când își dădu seama cine era. Era Chris. Dintr-o data ușa de la temniță in care era închisă s-a deschis ușor, in încăpere intrând un baiat cam de 15 ani mult mai mare decât Annabelle cu ochii verzi si cu parul de un roșu diavolesc.
- Buna iubire. Ce mai faci?
Dar Annabelle tăcu. Băiatul își dădu seama ca era înfricoșata de acel cap care stătea pe jos.
- Ma numesc Marco si in legătură cu capul asta...sa ști ca nu e real. Este doar un efect al prafului pe care ti l-am dat ca sa pot sa te aduc aici cu o oarecare ușurință.
La aceste cuvinte Annabelle răsufla ușurata. Marco se apropie de ea si a dezlegat-o si a dus-o intr-o camera mult mai luminoasa unde erau tot felul de chestii: șevalete, aparate de filmat si niste păpușele de parca Annabelle avea 5 ani.
- Te voi lăsa aici pentru ceva vreme deoarece stăpânul este ocupat acum. Încearcă sa îți ocupi timpul cu lucrurile de pe aici. Nu fi prea obraznică...mrr..si pleca in sfârșit.
Annabelle se așeza pe un scaun din apropiere si își dădu seama ca este in castelul de care ii povestea Cedric cel adevărat si de care ii era dor așa de tare. La fel si de Chris. Dar va trebui sa se descurce cumva. Așa cum zise si Marco trebuia sa își ocupe timpul cu ceva. Se uita pentru o clipa pe un geam extrem de mare al camerei. Se vedea aproape tot tinutul care era acoperit de o ceata deasa pe care nici cu cuțitul nu o puteai tăia. Era de mirare ca o camera de castel a unui stăpân întunecat sa fie așa de luminoasa si de roz. Yack. Annabelle era genul de fata care ura rozul. Se pare ca Marco era o buna gazda gandindu-se la chestiile care le adora o fata. Se așeza înapoi pe scaun si începu sa picteze.

Si acesta a fost capitolul. Îmi pare rău ca nu am mai postat in ultima vreme si îmi pare rău ca acest capitol a fost cam scurt si putin sadic :))))...love u :*