Floare Albastra

Capitolul 5

{     Cu 4 ani in urma

          In sfârșit Annabelle intra in clasa a treia. Gata cu adunările si cu scăderile. Acum urmau înmulțirile si împărțirile pe care le aștepta de așa mult timp. Dar nu știa ce o așteaptă cu adevărat. Pe atunci iubea școală si învățătură. Dar peste câțiva ani avea sa își schimbe părerea despre scoală. Toți copiii o fac.

          Era o zi normala ca oricare alta din viață lui Annabelle. Ajunsese la festivitatea de începere a anului la care fiecare elev din școală trebuia sa asiste. Dar mereu era la fel: doamna directoare si preotul spuneau câteva cuvinte după care fiecare învățătoare sau diriginta își lua clasa si se duceau in clasa lor.  De abia aștepta sa își vadă colegii cei tâmpiți pe care ii avea. Bine, nu toti. Doar câțiva dintre ei. După terminarea festivității pleca acasă. Aceea zi nu prea fusese dinamica. Următoarea zi avea sa fie una spectaculoasa. Annabelle veni normal la școală cum o făcea in fiecare zi. Intra in clasa si se duse in ultima banca unde stătea ea. Toți copiii din clasa stăteau cu cineva in banca înafară de ea deoarece numărul de elevi din aceea clasa era un număr impar. Si din păcate ea era ghinionista care trebuia sa stea singura. Dar acest lucru avea sa se schimbe. Imediat după ce se așeza in banca învățătoarea a început sa spună:

          - Copii, avem un coleg nou. Iar pe ușă intra un băiat brunet cu ochi căprui de o nuanta foarte închisă la culoare. Acesta este noul vostru coleg Cedric Sethanie. Tu, Cedric vei sta in ultima banca. Si arata cu degetul spre banca  unde stătea Annabelle. In sfârșit Annabelle avea un coleg de banca.

          Sfios, băiatul se așeza in banca pregatindu-si lucrurile de care avea nevoie.

         - Buna, eu sunt Annabelle. Incantata de cunoștință.
         - Eu sunt Cedric. Sper ca vom putea fi buni prieteni intr-o zi.

         Si de atunci deveniseră cei mai buni prieteni. Mergeau împreună oriunde, își făceau temele impreuna si învățau împreună. Dar intr-o zi de primăvara s-au hotărât sa chiulească de la ultima ora. Annabelle nu prea era de acord dar Cedric a convins-o ca nu ii va prinde nimeni. După ce au mâncat o înghețată pe bat impreuna ,au mers la locul lor preferat care era de fapt o banca intr-un camp nemărginit plin cu floricele albastre. Era locul lor preferat aproape de când s-au întâlnit si s-au împrietenit. Si nici nu era departe de blocul in care locuia Annabelle. Când s-au așezat pe banca au început sa se uite in jurul lor, la natura. Dar atunci Annabelle își dădu seama ca nu știe nimic despre trecutul celui mai bun prieten al ei. Niciodată nu-l intrebase ce lucrează părinții lui sau cum a ajuns la școală la care este si ea si fix in aceeași clasa. Ori nu avu curajul sa il întrebe ori nu a apărut ocazia sa il întrebe. Dar s-a gandit ca acum, fiind singuri ar fi un moment perfect sa il întrebe.

         - Cedric, tu nu mi-a zis niciodată despre familia ta, despre trecutul tau, despre ce lucrează părinții tai.
         - Si vrei sa îți răspund acum? întreba Cedric un pic nervos.

         - Pai fiind prieteni as vrea sa stiu mai multe despre tine, a argumentat Annabelle cu un glas sfios si blând.

         - Pai nu cred ca ai vrea sa ști si nici nu ai înțelege.
         - Sa ști ca sunt cea mai buna prietena a ta si nici macar trecutul tau nu merit sa il stiu?
         - Ok. Vrei sa ști cu adevărat cine sunt părinții mei? Ei bine ei sunt vânători de zeni. Ai auzit bine. Sunt vânători. Adică ucid fara mila si sfâșie carnea de pe oase cu o brutaliatete pe care oamenii normali nu ar avea-o. Si daca întrebi ce sunt aia zeni sunt niste năluci zburătoare de culori variabile: pot fi negre sau albe. Iar eu am ajuns la școală la tine deoarece părinții mei au vrut sa ne mutam in acest oraș deoarece este unul liniștit si nu am fi trezit suspiciuni. Iar ei nu vaneaza doar zeni. Vaneaza si alte creaturi care chair au un schelet osos. Si eu o sa devin un vânător când o sa împlinesc vârstă de 13 ani. Acum ești mulțumită ca sti tot despre trecutul meu negru. Acum sigur nu vrei mai vrea sa fim prieteni. Dar Annabelle nu apuca sa spună nimic ca Cedric se ridica si pleca alergand. O strada circulata de mașini despartea campul de niste blocuri. Dar el nefiind atent a fost zdrobit de o mașină. Annabelle văzând aceasta întâmplare fugi repede spre locul accidentului. Izbitura provocata de masina l-a aruncat pe Cedric la doi metrii departare. Dar înainte ca Annabelle sa ajungă la el corpul băiatului dispăru ca prin magie. Annabelle ,prea depășită, de situație leșina iar cand se trezi era la spital. Parintii ei se uitau îngrijorați la ea. Dar din fericire peste câteva zile a fost externata. Dar Annabelle nu uitase aceea experienta. Iar următoarele 2 săptămâni planse in fiecare seara deoarece o despartire de un prieten drag nu este chiar ușoara.}

          Când Annabelle auzi ca cineva o striga, se întoarse imediat uimita de glasul pe care il auzise. "Nu putea fi adevărat" își spunea in minte. Ii recunoscu vocea. Când se întoarse il văzu in fata ei pe prietenul ei cel mai bun din  copilărie, Cedric. Amândoi erau foarte uimiți. Mai ales Cedric care nu știa ce sa spună. Rămăsese fara cuvinte. El arata ca același Cedric din totdeauna numai ca acum era mult mai dezvoltat iar ochii lui care odată erau căprui acum sunt o nuanță de rosu cu accente de maro. Erau foarte diferiți fata de cei pe care ii avea înainte. Annabelle crezu ca va fi ca o reuniune de familie care nu s-a mai văzut de câțiva ani buni. Da nu s-a întâmplat așa. Imediat Cedric scoase un cutit si o împinse pe Annabelle cu spatele lipit de un copac si cu cuțitul la gat. Nu era reuniunea la care se aștepta Annabelle.

          - De ce ai venit aici Annabelle si cum ai ajuns aici? intreba furios Cedric.

          - Credeam ca vei mai politicos de atât, glumi Annabelle nerealizand in ce situație se afla.

          - Raspunde-mi la întrebare. Te-a trimis cineva sa ma omori? Dar ochii lui erau atât de seducători si pătrunzători încât Annabelle nu mai rezista si ii spusese toată povestea. După ce Cedric afla despre aventura ei ii dădu drumul si o îmbrățișa cu caldura.