Floare Albastra

Capitolul 8

          Annabelle începu sa picteze. Avea tot ce ii trebuia: pensule, acuarele, apa si un sevalet. Ce isi mai putea dori? Dar ce picta? Nici ea nu știa. Pur si simplu picta ce ii venea in minte. Era ca o viziune, ca o imagine care se derula in capul ei si de care numai putea scapa pana ce nu o picta pe panza alba si imaculata. Intai începuse cu o căsuță mica dar apoi a dezvoltat-o, transformand-o intr-un adevărat castel care semăna perfect cu cel in care era acum desi nu prea il văzuse in totalitate. Era o pictura perfecta a castelului. Apoi continua cu gradina care se afla in fata castelului pe care o putea vedea de la geamul camerei in care se afla ea. Era plina de flori care mai de care mai frumoase si mai înmiresmate așa cum ii plăceau ei. Apoi a mai desenat câțiva copaci si cerul ,care i-a adăugat o nuanță de roșu pentru a-i da o nuanță de mister. Când desenul era gata ,era mandra de ce făcuse. Chiar pusese suflet si spera ca si alții sa ii vadă adevăratul talent.

Mereu la școală, Chris era gelos pe Annabelle...mai bine spus pe talentul ei. Mereu profesoara de desen o lauda pe Annabelle pentru creațiile frumoase pe care le făcea desi Chris desena cam la fel de frumos ca si ea. Numai ca Annabelle avea acel talent aparte din care putea sa facă opere de arta mirifice. Odata a avut chiar si propria expoziție de arta care a avut un mare succes.

Trecuseră deja 4 ore de când Marco o închisese in acea camera. Devenea plictisitor. Afara se făcuse noapte deja iar in cameră era foarte întuneric. Așa ca Annabelle începu sa caute un întrerupător pentru a lumina un pic camera. A căutat in jur de 15 minute dar fara niciun rezultat. Acum in camera era chiar bezna si nu mai puteai distinge lucrurile. Așa ca Annabelle a fost nevoita sa își folosească simțul pipaitului ca nu cumva sa își rupa piciorul impiedicandu-se de un lucru pe care nu il putea vedea. Știa ca era un pat pe acolo pe undeva așa ca începu sa il caute. A durat ceva deoarece camera era imensa. Se așeza încetișor pe patul moale de catifea ,ca doar era intr-un castel, dar imediat simți o mica comoda care era așezată lângă pat. Imediat Annabelle simți trei sertare destul de micuțe pe care comoda le continea. Deschise primul pe care puse mana si surprinzător găsi o cheie destul de veche si ruginită dar nimic altceva. O așeza lângă ea, pe pat, închise sertarul si il deschise pe cel de al doilea, sa își încerce norocul si in acesta. Aici găsi un mic hanorac care ii era cam mare dar mergea. "Oare ce cauta un hanorac așa bine întreținut intr-un sertar in care nimeni nu cred ca s-ar fi gândit sa se uite pana acum deoarece camera era plina de lucruri mult mai distractive si mai interesante decât un hanorac care părea sa nu mai fi fost purtat de pe vreamea bunicii" se gândi Annabelle in sinea ei.

Si in sfârșit veni randul si celui de-al treilea sertar si care părea cel mai mare dintre toate. Aici găsi un jurnal acoperit cu piele si o mica lanterna. Imediat Annabelle aprinsese lanterna si deschise jurnalul. Era de fapt un album foto cu cate memorii scrise sub poze.

Pozele erau cu niste persoane pe care nu le mai văzuse pana arunci. Dar păreau sa fie fericite. In majoritatea pozelor era o femeie, un barbat si un băiat, probabil fiul lor, in diferite ipostaze. 

Băiatul părea cunoscut dar nu stia de unde. Poate era doar o bănuială dar Annabelle credea ca era....

Când deodata un pocnet s-a auzit din camera de lângă. Statu nemișcata vreo 10 minute, neauzind nimic așa ca crezu ca a fost doar o chestie neimportanta.

Continua sa citească in jurnal când găsi o mica scrisoare in el in care zicea următoarele:

    "Stiu ca fratele meu este un fel de " raufacator" si enervant si stiu ca te-a inchis cu un motiv aici dar nu îți fa griji, eu te voi ajuta. Hai sa îți explic un pic cum sta treaba. In familia mea mereu am fost doi copii : eu si fratele meu. Eu sunt un om bun, de cuvânt dar din păcate fratele meu a ales partea cea rea, făcând numai rele, iar eu  mereu trebuie să ii apar spatele. Așa ca te voi ajuta si te rog sa ai încredere in mine. Poate intr-o zine vom întâlni in persoana. Stiu ca fratele meu aduce prizonier pe cate cine in fiecare săptămână așa ca am ascuns extrem de multe scrisori de genul asta in camera in care te afli tu deoarece vreau sa ajut cat pot de mult. Așa ca a venit randul tau si te asigur ca planul meu va funcționa ,așa cum a funcționat pentru prizonierii de dinaintea ta.  Așa ca hai sa începem. Sunt sigur ca ai găsit o cheie si un hanorac in celelalte sertare. Daca întrebi,  hanoracul este de mare ajutor deoarece acolo unde te voi trimite eu este destul de frig. Acum...încearcă sa găsești un tablou cu o fetiță cu un coșuleț de mere in mana. După ce il găsești vei găsi o mica portiță. Va trebui sa o deschizi cu cheia. In spatele ei vei găsi un buton. După ce il apeși, o ușă se va deschide. Acolo vei găsi alt bilet așa ca ne auzimin curând"

Annabelle era puțin surprinsa de acest mesaj si de vorbele anonimului dar a zis sa încerce. Doar ce avea de pierdut. Făcu exact cum spusese biletul. După aceea ușă care se deschisese găsi un alt bilet care se părea ca este de la același tip.

      "Se pare ca te-ai descurcat pana aici. Bravo. Acum te sfătuiesc sa te îmbraci cu hanoracul. Lucrurile o sa se raceasca pe aici. Acum du-te tot inainte.

Așa si făcu. Dar pana sa ajungă in capăt Annabelle găsi un alt bilet care  nu părea sa fie scris de aceeași persoana după scris. Dar tot il citi.

       " Cameraroz si parfumata nu strălucește cum trebuie având o rochie ascunsa.

          Fugi si gaseste-o rapid pentru ca frumusețea si viata din ea sunt ale tale. "

Fix acestea erau cuvintele pe care anonimul le așternuse pe hârtia aruncata pe jos. Cuvintele îngroșate alternau cu cele înclinate si cu cele scrise de mana. Annabelle știa ca ceva era diferit cu acest bilet. Dar ce?

Știa ca acest bilet conținea un secret iar acesta trebuia dedus si aflat. Poate in mâinile ei se afla un secret mare iar ea nici macar nu stia. Poate intr-o zi va afla secretul hartiei....iar aceea zi poate ca era atunci...