DESTINUL (Partea a doua, Seria FABRO)

CAPITOLUL 38

Ușa se deschise. Secretara intră în biroul impunător mobilat numai din lemn masiv.

-Domnul Hakim Kalila vine în 5 minute.

-În regulă. Te rog, poftește-l imediat ce sosește și cheamă și echipa de la Juridic. Să vină ambii avocați.

Secretara ieși, închizând ușa în urma ei. Max se ridică și se plimbă nervos prin birou. Era tras la față și obosit. De două săptămâni, viața nu mai avea niciun sens pentru el.

Lara plecase, lăsând în urma ei doar un bilet: "Nu mi-au plăcut niciodată despărțirile lacrimogene. Te rog, să mă ierți dacă te-am supărat cu asta. Tu trebuie să-ți continui viața așa cum ți-ai programat-o. De tine depinde viitorul fetei cu care urmează să te căsătorești. Ai grijă de ea. Te rog, nu mă mai căuta... Pentru moment cred că este mai bine să evităm orice întâlnire, dar ești oricând bine-venit să-ți vezi nepoții. Doar că, te rog, să anunți înainte de a veni. Te iubesc nespus de mult."

Îl citise de zeci de ori și îl memorase pe de rost. Rămăsese singura legătură cu ea de când plecase. Lara nu-i mai răspunsese la niciun apel, iar acum, de câte ori suna părea că are telefonul închis. În mod sigur îi blocase numărul. Ii trimisese zeci de mesaje de la care nu primise niciun răspuns.

Era furios pe ea și îi venea să urle de nervi și de durere. Se găsise tocmai acum să facă pe buna samariteana. Trase nervos de nodul de la cravată, încercând să și-l lărgească. Simțea că se sufocă de câte ori se gândea la ea.

Ușile se deschiseră și o echipă, formată din doi bărbați si o femeie, intră. Max le făcu semn să ia loc la masă și să aștepte.

După un minut, în birou își făcură apariția Hakim Kalila, urmat de un avocat, de și de o femeie destul de mică de statură, având corpul acoperit în întregime, inclusiv fața. Doar ochii ii sclipeau din adâncurile vălului negru. Stătea cu capul în jos, fără să privească pe nimeni.

La invitația lui Max, cu toții se așezară la aceeași masă, fată în fată cu primii care sosiseră.

Hakim Kalila îl privi contrariat pe Max.

-Soția dumneavoastră nu este aici. Stabilisem să vină și dumneaei. Ce se întâmplă?

-Din păcate, nu a putut ajunge. Putem demara demersurile fără ea.

-Dar am cerut in mod special să vină. Doresc acest lucru neapărat.

-Înțelegerea noastră inițială nu o includea și pe ea. Nu trebuie să devină un inconvenient.

-Așa este, dar înțelegerea noastră inițială nu prevedea că aveți o soție. În plus, ea prezintă mai multă încredere decât dvs. Ea este cea care va avea cea mai multă grijă de Aizza, nu dumneavoastră...

Max se înroși la față de nervi când ușa se deschise brusc si două femei intrară în birou.

Hakim Kalila îndreptă capul înspre ele și chipul său supărat se transformă într-unul surprins. Se îndreptă spre cea din urmă, spunând.

-Ce bucurie mi-ați făcut, spuse el în turcă, înclinându-se în fața ei și invitând-o printr-un semn la masă.

Max rămase blocat, privind-o pe Lara îmbrăcată într-o rochie până în pământ, cu mâneci lungi și capul acoperit. Chipul i se înnegură văzându-i chipul slăbit cu cearcăne adânci ce se arăta din spatele hijabului.

Fără să privească spre el, Lara se așeză pe scaunul indicat și spuse spre Hakim:

-Sunt aici, la dispoziția dumneavoastră, așa cum am promis. Nu puteam sub nicio formă să ratez această întâlnire. Deci, ce trebuie să facem?

Unul dintre avocații lui Max, deschise un dosar și i-l întinse avocatului lui Hakim, explicându-i în arabă. Kakim asculta și el foarte atent și mai făcea unele comentarii. Dosarul fu înmânat femeii care intrase la început în birou cu avocații lui Max. Lara înțelese că se află acolo pentru dactilografiere.

-Ai la tine pașaportul? o întrebă, dintr-o dată, Max.

Lara își deschise geanta și îl scoase. I-l întinse femeii. Nu înțelegea prea bine la ce îi ajuta, dar în acel moment chiar nu-i mai păsa. Voia să termine și să iasă din clădire cât mai repede.

Femeia ieși.

-Până sunt gata actele, vă invit la un ceai, se ridică Max.

Toata lumea îl urmă și se așeză în fotoliile din jurul meselor joase, din spațiul de relaxare. Lara se conformă și ea, tăcută, luând loc într-unul dintre ele.

Femeia mică de înălțime se așeză lângă ea, privind-o prin vălul negru. Lara o examină în treacăt, dar nu reuși să deslușească nimic dincolo de hainele ei. Vedea doar două sclipiri negre. Probabil că era o femeie foarte frumoasă, dacă Max se îndrăgostise de ea.

Închise ochii simțind că i se face rău. Situația era deja insuportabilă și nu credea că va mai rezista mult. Luă o gură din ceaiul negru, umezindu-și gâtul uscat. Avocații și Hakim Kalila discutau în arabă. Păreau veseli pentru că totul se rezolvase foarte repede. Își ridică ușor privirea spre Max.

Acesta o privea trist fără a participa la discuțiile de la masă. Îi venea să escaladeze tot mobilierul și să o ia în brațe. Trecuse prea mult timp departe de ea.

Femeia, care se ocupa de redactare, intră cu actele pregătite. Max și Lara fură invitați să semneze în dreptul numelui lor pe câte trei seturi de hârtii.

Lara ezită, neînțelegând ce se întâmplă. Actele erau redactate în limba arabă. Max o privi încurajator. Probabil semna în calitate de martor.

Hakim Kalila semnă și el. Max îi înmână un cec semnat și completat cu o sumă cu multe zerouri, apoi avocații lui Max plecară din birou cu tot cu acte. Cei rămași, se ridicară, iar Hakim o privi pe Lara în ochi, spunându-i:

-Acum vă las. Aizza este pe mâini bune. Nu mai este sub protecția mea. Mi-a părut bine, stimată doamnă, se înclină el și ieși.

O liniște asurzitoare se așternu peste întreaga încăpere. Rămăseseră în birou toți trei: Lara, Max si Aizza. Lara privi spre el pierdută.

-Trebuie să plec. În două ore decolează avionul. Vorbim... spuse ea, îndreptându-se spre ușă.

-Lara, o prinse el de mână.

Se apropie de ea. Îi luă fața în mâini și o privi în ochi. Lara începu să tremure sub atingerea lui.

-Mai sunt zboruri, plecarea ta poate fi amânată.

Lara dădu din cap iritată.

-Ori ești sadic, ori ești nebun! Îți place să mă chinui sau ce? Mâine te însori. Doar nu vrei să-i țin și trena. Nu știu de ce am semnat acele hârtii, dar sper că te-am ajutat să-ți îndeplinești visul. Acum vreau să plec!

-Nu pleci până nu o cunoști pe Aizza.

-Asta nu, îngăimă ea. Chiar nu trebuie. Nu vreau să știu.

Max o trase spre Aizza. Era clar că aceasta nu înțelegea ce vorbesc ei în română.

-Aizza, i se adresa el in turcă. Lara, soția mea, vrea să te cunoască. Poți să te descoperi?

Aceasta înclină spășită din cap și își desfăcu cu multă ușurință acoperământul. O față zâmbitoare de copil răsări de sub hainele negre.

Lara rămase ca trăsnită. O privea și spera că nu vede bine. Miji ochii, simțind că o lasă vederea. Vru să se apropie mai mult de ea, s-o atingă, dar picioarele nu o ascultară. O greutate imensă se lăsase în ele și o trăgea în jos.

"E doar un copil"..., își spuse ea și leșină în brațele lui Max.