Bunica mea (nu) e mișto!

#Clubul de călărie al ciudaților

Sus, în camera lui Cully nu decurgea totul roz. Defapt, caietele și cărțile ei zburau dealungul încăperii ricoșând în pereți. Unele ajunseră chiar și pe fereastră. Era clar că nu-i făcea plăcere să nu mai meargă la clubul de lectură. Fusese singurul loc unde se simțise primită, asta dacă Graw-nee-ia s-ar fi evaporat brusc, iar Frayne trecu cu vederea evenimentele nefericite. După cât de bine se distrase acolo, cum să-i privească în ochi pe membri și să le spună răspicat că nu mai vine?! Totul din cauza proiectului ăla de doi bani! Nici măcar nu era atât de bun încât să apară în ziar. Tot scandalul ăsta pentru câteva cuvinte pe o coală albă.

Se aruncă pe pat scoțând un oftat exasperat. Era sătulă. Sătulă de bunica, de oraș, de ziar, chiar și de adorabilul ăla de Frayne care avuse o influență în alegerea lucrării câștigătoare. Oare făcea asta ca să n-o mai vadă pe ea prin preajmă?! Tot ce-i posibil după câte a văzut.

Simți cum pe obraj i se prelinge o lacrimă împuțită. Fără să-și dea seama, urmară altele mai multe, mai mari și mai sărate, până ajunse să verse ultima picătură din ea. Nici ea nu avea habar de ce se smiorcăia ca un copil orfan, era un nenorocit de club nu o viață de om. Nu era o plângăcioasă de fel iar ultima sa amintire cu ea bocind, fusese în ziua în care părinții ei plecară în Irak și o aruncaseră în cătunul acesta. Avea impresia că trăia un coșmar. Un coșmar cu o bătrână ca un glob de discotecă. Se pierdu dea binelea în gândurile ei până un ciocănit o făcu să sară în șezut. Ușa era deschisă iar în pargul ei se afla bătrâna cu o tavă în mână. Cully nu spuse nimic, doar o lăsă pe femeie să-i pună farfuria cu negrese delicioase pe birou și să se așeze alături de ea pe pat.

-De ce ești supărată? o întrebă într-un sfârșit.

Asta-i era una dintre cele mai idioate întrebări care erau adresate cuiva după o ceartă aprigă dar întotdeauna duceau la împăcare. Până să răspundă, cucoana o cuprinse blând cu brațul de după umeri.

-De parcă n-ai știi. mormăi fata. În ciuda faptului că ar fi dat orice să scape de bunica, nu făcu nici o încercare de a se elibera de sub brațul ei.

-Ei, doar n-o să stai bosumflată pân' la adânci bătrâneți! râse scuturând-o puțin. Cully simțea că-și pierdea răbdarea. După tot circul acela cu oligofrenii de la club- cum îi numise bătrâna- venea cu nesimțire să o întrebe de ce e nervoasă.

Se ridică de pe pat oftând din greu. Acum nu avea să mai iasă din casă niciodată. Va sta aici, fără vlagă, meditând singură până avea să înceapă școala. Și nu avea de gând să accepte una dintre ofertele bunicii de a merge la cosmetică împreună cu ea, unde toată populația feminină a orașului se aduna la "împărțirea informațiilor" numită bârfă.

-Poate e vremea să schimbi activitatea ta pe timp de vară. zise bătrâna entuziasmată întinzându-i o broșură care înfățișa cai. Cai peste tot! Cu litere mari, italice, scria "Clubul ecvestru Sauvage". Știa că ultimul cuvânt provine din franceză și înseamnă sălbatic. Întoarse foaia de hârtie unde era menționat că dispuneau de șaisprezece cai de rase diferite, printre care ponei. Activitățile erau descrise ca "comunicarea cu cabalinele", mai mult ca sigur că acea comunicare consta în curățarea bălegarului, hrănitul cailor sau orice ținea de îngrijirea lor. Continuă să citească fără să-și facă aluzii că va merge acolo "La sfârșitul zilei, membrii clubului vor fi răsplătiți pentru munca depusă, cu o ședință de echitație.". Iar acesta fu confirmarea fetei că nu va pune piciorul acolo nici cărată pe sus. Nu ura animalele, dar ținuse mai mult de un pui de cățeluș în brațe în viața ei. Nici găinile bunicilor nu o suportau, cocoșul o fugărea tot timpul fluturându-și aripile. Caii erau animale mari, uriașe chiar, cine știe ce nenorocire i se putea întâmpla?! Îi dăud obiectul înapoi bunicii ei. Înainte de a apuca să refuze politicos, bătrâna sări entuziasmată: