Bunica mea (nu) e mișto!

#2-Bunica şi-a cumpărat bicicletă eliptică

Trebuie sa recunosc ca am fost incantata cand am vazut cererile voastre de a continua "Bunica mea (nu) e misto" iar din moment ce vine vacanta de iarna,m-am hotarat sa scriu mai multe parti ale povestii intr-un singur capitol.In fine,o sa vedeti voi...a,si daca se poate,cat mai multa critica,ca nu va mananc :)

-Mută-l! N-am nevoie de scaunul ăla! gesticulă bătrâna de pe verandă.  

-Dar eu am...când citesc ziarul! se văită consoarta ei, apucând obiectul făcut din surcele, vechi de douăzeci de ani și care scârțâia în momentul balansului. Bunica oftă dându-și ochii peste cap. Se prefăcea că rasa masculină era evident imposibilă. 

-Am spus să-l muți! se răsti ea. Bunicului i-ar fi plăcut să obiecteze, însă nimeni nu putea spune "nu" soției sale, care devenea o furtună colorată de blesteme ce te lovește cu injurii. Așadar, fără să se plângă de dureri de spate sau orice altceva, ridică scaunul/balansoarul/locul lui cel mai bun de sforăit punându-l lângă grămada mare de vaze roz,măști artizanale roz,flori artificiale tot roz sau alte coșulețe cu bomboane (roz).  

Din moment ce femeia are ultimul cuvânt de zis, casa fusese (re)decorată de către bunica în toate nuanțele posibile și imposibile de roz: tapet roz somon, covor asortat, pernuțe tot așa, ce să mai vorbim de canapea? Sau perdele? Un adevărat rai Barbie. Singura încăpere care rămăsese neatinsă de uraganul împopoțonat era bucătăria. Reușise s-o convingă că pereții vopsiți în alb erau la modă, la fel ca mobila din lemn de brad.

-Acum e suficient spațiu! exclamă mulțumită bunica sărind puțin în sus. Pentru ea, azi era o zi mare: sosea bicicleta eliptică! De luni bune se chinuia să strângă bani pentru aparatura performantă. Avuse noroc că-i fătase vaca un viţel de toată frumuseţea, pe care îl vându imediat. Se părea că modelul la mâna a doua, de culoare albă împodobit cu șuruburi rozalii, ce se potriveau perfect cu benzile de aceeași nuanță, o încânta teribil. Acum nu mai era nevoită să arunce banii pe abonamente la sălile de pilates din moment ce putea căpăta un fizic miraculos doar pedalând pe verandă. Apoi, când toate colegele ei pensionate aveau s-o întrebe de metodele folosite pentru a arăta atât de bine, ea avea să spună "Ah,doar un fleac de bicicletă eliptică!", ca mai apoi să se trezească cu băbuțele gârbovite la ușa ei, curioase și ele de noua sa achiziție.

Aproape jumătate din lucrurile de pe verandă fusesera îndepărtate pentru a se putea desfășura în voie în timp ce pedala. Bunica nu-și făcea griji pentru ele...bunicul le putea aranja mai târziu dealungul holului, care nu prea dispunea de ornamente, ci doar de perdeluța din dantelă albă ce stătea agățată pe ușa de la intrare. Își mai imagină încă odată cât de minunată avea să-i devină viața când va sosi instrumentul mult dorit și țăcăni cu tocurile ei până în bucătărie, unde își puse imediat șorțul cu paiete pe margini, pentru a pregăti niște fursecuri cu ovăz.

* * *

"...-Spune-o! Vreau să mă privești în ochi în timp ce o spui... izbuiti Carlos să zică, în timp ce brațele lui puternice o cuprinseră ca într-o colivie.

-Nu pot. rosti ea, eliberându-se din strânsoarea lui, pentru ca în cele din urmă, să fugă fără măcar să arunce o singură privire spre iubitul ei."

În cameră se lăsă un val de liniște. Nimeni parcă nu mai îndrăznea să respire sau să schițeze un gest. Toți rămaseră cu gurile căscate la Cully, cea mai nouă și tânără membră a Clubului de Lectură din timpul verii. Liderul lor, Frayne, un băiat din ultimul an de liceu, cel mai talentat și întemeietorul acestui club, se dezmeticise primul din starea de șoc, care o produse talentul impecabil al micuței adolescente.

-Ăăăă...da,e frumos. Chiar excelent... se adresă apoi grupului de tocilari misogini cu talente literare ascunse, Voi ce credeți?

Schimbară priviri încurcate între ei, neștiind ce să spună...ceva inteligent. Singura care deschise gura, fu Grawneeya,fata simți un soi de respingere pentru Cully încă din momentul în care pășise pe ușa aceea și îi furase titlul de geniu.