Bunica mea (nu) e mișto!

#Bunica mea vedeta...

Bunăăăă dimineața dragi ascultători!! Sperăm că aveți aer condiționat sau gheață la păstrat pentru că ultimele prognoze meteo prevestesc una dintre cele mai fierbinți zile din această vară. Huu, chiar am nevoie de o băutură răcoritoare și un șezlong pe malul mării. Ce poate fi mai plăcut de atât? Probabil niște muzică!!!

Cully apăsă nervoasă pe butonul roșu al casetofonului iar vocea enervantă a prezentatorului dispăru. La fel ca inspirația ei. 

După ultima pățanie cu bunica ei, fata învățase probabil cea mai importantă lecție din viața ei: niciodată să nu-ți aduci un băiat în casa bunicilor. Nu închise un ochi de două nopți la gândul că fusese făcută de rușine de o cucoană plină de sine. Mai mult ca sigur că Frayne nu se va mai oferi să o ajute cu orice fel de proiect. 

-Auzi și tu, să-și vindă vițelul! șopti tânăra printre zâmbete amuzate. Ce om întreg la minte ar da o posibilă sursă de hrană pe o bicicletă eliptică?!

Preferă să nu se mai concentreze asupra IQ-ului redus al bunicii ei și șterse cu mișcări violente tot ce scrise până acum. Rămășițele de radieră se împrăștiară pe covorul alb. Oricum trebuia aspirat. Iși plimbă privirea prin cameră în speranță că va găsi un lucru care să o inspire dar capul îi stătea numai la momentul jenant de alaltăieri.

 Fără coechipier nu-i rămânea nimic altceva de făcut decât să se descurce singură. 

După zece minute de încercări eșuate de a scoate ceva, Cully trânti caietul de perete, care ricoșă aterizând la țintă: coșul de gunoi. Concentratrea o părăsise pe ziua de astăzi. Nu mai făcea nici un proiect! Și ce daca Frayne o dădea afară din club? Era pierderea lor, nu a ei. Mai existau distracții pe timp de vară.

Coborî scările -ce scârțâiau ca toți dracii la contactul cu orice greutate- până în bucătărie unde bunicul ședea la masă cu nelipsitul său ziar în timp ce rezolva rebusuri.

-Pantaloni strânși pe picior din cinci litere... șopti acesta cu creionul în mână.

-Mulat?!

-Da...dar sunt mai mulți, aici spune de pantaloni, nu de pantalon! 

Îl lăsă să facă pe filozoful, nu avea rost să se contrazică cu un bătrân încăpățânat. Se duse către frigider, scoțând o carafă cu lichid gălbui. Pesemne că bunica făcuse limonadă dietetică. Fără zahăr sau miere iar în loc de apă minerală, apă plată cu gust de rugină de la fântâna din spatele curții. 

-Cully, de ce nu-ți chemi câteva prietene ca să petreceți o zi la plajă? veni întrebarea bunicului, moment în care nepoata sa înghițea cu nesaț țironada. Gustul acru o făcu să-și strângă gura.

-Ce prietene? 

-Nu știu, tu sa-mi spui... făcu el misterios.

-N-am nici un prieten. zise ea turnându-și încă un pahar apoi continuă. Mulțumită bunicii.

Cu acestea spuse, se îndreptă spre mica platformă umbrită din fața casei. Salcia ce crescuse brusc de ultima dată când o vizitase în urmă cu doi ani, pe vremea când locuia cu părinții ei, servea drept loc de inspirație sau hintă. Însă fetei nu-i păsa nici de frumusețea copacului, nici de adrenalina ce îi făcea inima să bubuie puternic când se legăna de pe o creangă pe alta. Sentimentul acela de vid în suflet o cuprindea din nou. Simțea că se topește de dorul oamenilor care n-au să fie de față când va împlini 16 ani, nici 17, nici 18. Impulsul de a plânge fu stăpânit de claxoanele disperate și înjurăturile bunicii sale să se dea din calea Petuniei. Realiză că ajunse să stea în fața garajului din pricina melancoliei așa că sări din drum.