Bunica mea (nu) e mișto!

#Necazul de statură mică, dar proporţii mari

-Cully, repede! Umple o cană cu apă de la robinet şi adumi-o! se auzi vocea bunicăi. Puteai să observi că era agitată după piţigăiala gâfâită a vocii ei. 

-Imediat. veni răspunsul din sufragerie. Bineînţeles că nu avea de gând să se ridice de pe canapea şi să piardă scena sărutului dintre Sutton şi Ethan. Se gândi că orice ar fi fost, bătrâna se descurca singură.

-Acum! 

Tonul poruncitor tună prin toată casa. Cully sări de pe locul ei comod, fugind către dulapul cu ceşti. Putea să jure că văzuse cum o parte din tencuială căzuse atunci când bunica strigase.

Bucătăria era un dezastru: sacul de făină zăcea pe jos, aproape să cadă, chiuveta era plină cu castroane,ceşti, linguri de lemn, chiar şi o sticlă de sos de tomate spartă pe jumătate. Se apropie de sursa de apă, dar cucoana se opri din frământat ceva ce părea să fie un aluat, doar că semăna mai mult cu un soi ciudat de piatră albă din vulcanii africani. 

-Ce stai? Nu vezi că mi se întăreşte aluatul tot mai tare? Adu-mi apa aia! 

Fără să mai facă comentarii în capul ei sau să se mai uite la vârstnică cum îşi desfăşoară activitatea, Cully umplu singura cană curată din dulap şi i-o întinse bunicii. Aceasta se uită lung la nepoată-sa, apoi se răsti iar, dând din cap către braţele ei pline până la coate de făină.

-Ce? Crezi că pot să apuc ceva în mână? Toarnă tu! 

Execută cuminte totul pentru a se întoarce cât mai repede la "The Lying Game", căci noul sezon era mult mai intrigant decât celelalte.  Nimeni nu ştia ce avea de gând să gătească bunica Crăciunul acesta. Nici măcar bunicul, pentru că dădea din umeri neajutorat atunci când era întrebat de Cully. Totuşi, era clar că ceva nu mergea cum trebuie. 

-Anul trecut a dat foc la perdeaua din bucătărie. La naiba cu turta aia dulce! Aproape că a trebuit să chem electricianul pentru bucăţile alea ce-au rămăs în cuptor. Puteam exploda în orice moment! povestea bătrânul, legânându-se în scaunul lui. 

Cully continua să toarne apă până când consistenţa o mulţumi pe bunică-sa. Puse cana pe masă, dând să se retragă la activitatea ei de mai devreme, care fusese întreruptă în cel mai nepoliticos mod posibil. Candice nu-şi luă ochii de la aluatul ce-l frământa neobosită de câteva minute bune.

-Să-ţi faci curat în cameră.

Adolescenta privi puţin perplexă.

-Dar am făcut acum trei zile!

-Ia toate porţelanurile şi lucrurile fragile, înfăşoară-le în nişte ziare şi ascunde-le bine. 

-D-d-dar, de ce?

-Vom primi pe cineva în vizită Crăciunul ăsta. Sigur îl cunoşti.

Cully scutură din cap, încercă să-şi amintească chipuri, persoane, atitudini sau voci care ar putea avea vreo conexiune cu ceea ce zicea femeia.

-Cine?

-Nathanyel.

-Cine?

-Vărul tău! ţipă Candice nerăbdătoare. Îşi ieşise din pepeni şi trânti aluatul pe masă, astfel încât cana căzu pe jos, făcându-se ţăndări. Fata nu pierdu nici un moment şi fugi sus, pentru a executa ceea ce i se ceruse. Oglinzile erau singurele obiecte ce nu puteau fi salvate, căci toate tablourile, sticluţele de parfum, statuile decorative aduse de bunica din biserică. Nu erau foarte multe, dar aveau o greutate considerabilă. Îi ceru bunicului ziare pentru a înfăşura toate lucrurile, dar omul nu părea să coopereze. Acesta refuza să-şi abandoneze colecţia de ziare din '48.