Într-o noapte, o fată pe nume Laria a trebuit să rămână singură acasă, părinții ei fiind plecați la prieteni pentru a sărbători aniversarea unui amic.
Laria era o fetiță de șapte ani, foarte drăguță și prietenoasă. Avea părul brunet-deschis și ochii de un albastru marin. Ea era foarte talentată la pictură și desen. Laria avea niște creații foarte vesele, cum de fel, ea era o persoană bine dispusă.
După ce părinții ei plecaseră, fata încuie uța și geamurile iar apoi, se duse în camera ei de la etaj să se uite la televizor. Dintr-o dată, televizorul se stinse. Fata încercă să-l reaprindă, dar nu reuși. Atunci s-a hotărât să meargă în patul ei și să citească o carte. Aprinse veioza colorată de lângă patul ei și începu să citească. Dintr-o dată, se auziră niște bătăi în geam, dar fata nu le dădu atenție, fiind foarte ocupată în a citi noua poveste. Însă bătăile insistară, făcând zgomot din ce în ce mai tare și fereastra se deschise cu un sunet înfiorător. Fata speriată s-a dus să închidă geamul și când l-a închis, de el s-a lipit o fată ciudată. Chipul fetei era alb ca vărul, iar ea râdea diabolic, uitându-se drept în ochii înfricoșați și tulburați ai Lariei și forțând încuietoarea geamului. Laria a țipat de spaimă și s-a ascuns sub pătură, tremurând și murmurând: ''Pleacă!', ''Pleacă!''. Însă fata de la geam a auzit-o și a început să vorbească pe un ton diabolic: ''Nu voi pleca!'', ''Ha ha ha!''. Cuvintele fetei răsunau în urechea Lariei. Dintr-o dată, bătăile se opriră și în casă se așternu o liniște de mormânt. Însă liniștea trecu ca o clipă și deodată, pași se auziră urcând spre etaj. Laria știa că fata vine după ea și s-a dus și și-a încuiat ușa camerei. Pașii se auzeau din ce în ce mai aproape și cu fiecare pas, frica din inima Lariei creștea și creștea. Când pașii au ajuns în dreptul dormitorului Lariei, s-au oprit și o secundă mai încolo clanța începu să se miște cu multă forță. Încă o smucire a clanței și... ușa se deschide! O mână albă o împinge și scârțâitul tulbura inima Lariei. Din pragul ușii, apare o siluetă albă cu un păr negru, ochi răutăcioși și zâmbet înfiorător. Se apropie de patul Lariei și trase plapuma de pe fata împietrită de frică. Laria simțea cum mâinile reci ale fetei o strângeau de gât încet, încet. După o clipă de gândire, Laria se ridică, iar chipul fetei era plin de sânge și acum era și mai înfiorător dar Laria, cuprinsă toată de un fior, a reușit să își adune curajul și a trecut prin fata diabolică. Atunci Laria și-a dat seama că fata era o fantomă dar nu a stat să vadă ce se întâmpla și a luat-o la fuga prin holul întunecat al casei. În camerele în care intra vedea chipul groaznic al fantomei și cum întindea mâna alba să o apuce. Când se uita în oglindă, fantoma o urmărea și când să o prindă, Laria reușea să scape. În spatele ei parcă simțea degetele fantomei reci încercând din răsputeri să o prindă. Când Laria a ajuns la scări, vrând să iasă din casă, s-a împiedicat de o treaptă și a căzut. Încercă să se ridice cât mai repede, în ciuda loviturii, dar a fost prea târziu. Fantoma o prinse de gleznă și o stâangea din ce in ce mai tare. Victima urla de durere și cu ultimele puteri a încercat să se elibereze din strânsoare. Când a ajuns la ușă, era încuiată, iar cheile erau la etaj. Disperată, Laria a alergat spre bucătărie, încercând să ia ceva cu care să se apere. Din sertar a luat un cuțit și l-a îndreptat spre fantomă. Când fantoma a mai făcut un pas, fata a aruncat cuțitul către ea. Cuțitul trecu prin fantomă și aceasta s-a ridicat în aer și a început să râdă diabolic deasupra fetei care leșinase. Dintr-o dată, ușa se deschise și părinții Lariei au venit. Fantoma a dispărut și părinții și-au găsit fata leșinată. Aceștia au stropit-o cu apă, iar ea și-a revenit. Laria a vrut să spună ce s-a întâmplat, dar a văzut fantoma la geam și a tăcut. Laria a spus că a avut doar un coșmar si s-a dus să se culce, deși nu a putut dormi deloc. Fantoma nu mai revenise. În următoarea zi, Laria s-a dus la școală și i-a povestit prietenei ei ce se întâmpla. Cele două fete au hotărât să se întâlneaca la casa Lariei și să alunge fantoma. Când au ajuns, s-au dus în dormitorul ei să se joace, așteptând fantoma. Părinții Lariei dormeau încă după o zi grea de muncă și petrecerea amicului lor. Când orologiul bătu miezul nopții, râsul diabolic al fantomei se auzi din nou. Fetele erau precaute, una stătea la geam și cealaltă la ușă, însă nimeni și nimic nu dădu semne că ar vrea să intre. Deodată, ușa șifonierului Lariei se deschise cu putere iar glasurile fetelor erau împietrite de frică. Fantoma se văzu în șifonier, cu același chip groaznic. Fantoma se ridică în aer și intră în prietena Lariei, posedând-o. Laria era speriată de moarte și deodată, a văzut cum chipul prietenei ei se schimbă, se face palid și plin de sânge, iar mâinile se fac albe și reci, ca ale fantomei. Fantoma o prinse din nou de gât pe Laria, iar fata, disperată, descuie ușa dormitorului și alergă în baie și se încuie acolo. Un moment a fost liniște, dar după aceea, din robinet și din cadă a început să țâșnească sânge. Laria se sperie și ieși din baie în hol unde totul părea normal. Deodată, Laria simți cum îi curge ceva pe umăr, se uită pe tavan și își văzu prietena moartă, agățată de tavan. Sângele ei curgea pe umărul Lariei. Laria fugi în camera părinților ei și aceștia dispărusera, însă fantoma apăru drept în fața Lariei, cu chipul ei fioros și cu rânjetul diabolic. Laria țipă, dar nimeni nu o putu auzi. Fata, disperată, fugi la parter dar ușa era încuiată iar cheile erau la părinții ei și părinții ei nu mai erau. Laria își luă avânt și sări prin geam. Bucățile ascuțite o rănira și sângele i se prelingea pe haine și pe iarbă. Văzută afară din casă, Laria începu să fugă și fantoma o urmărea. Când trecea pe lângă felinare, acestea pâlpâiau și se stingeau, lăsând totul în întuneric. Fata, înspăimântata până în adâncul sufletului, încerca să urle, dar ceva parcă o apăsa pe corzile vocale și nu putea vorbi. Alerga și alerga, până când căzu la pământ , sfâșiată de puteri. Încercă să ridice o dată privirea și să vadă fantoma, dar fantoma dispăruse și soarele își arătă primele raze. Atunci, Laria și-a dat seama că fantoma dispare când soarele răsare și reapare când se lăsa întunericul. Fata nu se mai putea întoarce în casă, fiindcă părinții ei nu mai erau și casa era o închisoare a spaimei. Atunci Laria se decise să cerșească, fiind prea mică să își ia o slujbă. Se gândea în mintea ei că probabil cuiva i se va face mila de ea și o va lua acasă. Laria se așeză la colțul unei străzi, cu hainele murdare, iar ea foarte obosită, se sprijini de zidul rece al clădirii din spatele ei, dar nu putu dormi și s-a gândit să înceapă să cerșească. Fata întindea mâna rănită spre fiecare călător, dar toți o priveau cu frică și dispreț, de parcă ar ști că o fantomă o urmărea și chinuia. Fata se uita des la soare și parcă se ruga la el să nu apună. Mai spre seară, o doamnă îmbrăcată în negru cu fața acoperită tot de o glugă neagră se opri lângă fată. Laria se gândea că femeia era nefericită ca și ea dar dintr-o dată privirea îi zbură la soare și văzu cum ultima rază pălește si lasă cerul decât cu o roșeață care în scurt timp dispăru și lăsă cerul întunecat. Laria se uită din nou la doamnă și observă cum își dă glugă jos și sub aceasta, fata recunoscu chipul palid și plin de sânge al fantomei și ochii ei negri. De sub buzele vineții ale fantomei s-au auzit niște cuvinte murmurate: ''Ultima ta noapte, fetițo!''. Laria se sperie îngrozitor și chipul ei se albi, la fel ca al fantomei, și începu să fugă, dar fantoma o zgâriă pe spate. Sângele curgea în șiroaie, dar fata continua cu greu să meargă, și deodată, lângă un cimitr, se opri și căzu. Se întoarse și văzu fantoma cum venea spre ea încet, încet, pe dâra de sânge, cu zâmbetul ei diabolic pe față. Laria tresări, se ridică și incepu să alerge din nou. Atunci se auzi cum fantoma pornește cu putere în zbor, lăsând în urma ei zgomotul vântului. Se îndreptă spre fată și o apucă de gleznă. O târî în cimitir și o așeza pe o movilă de pământ Laria ridică privirea, deși simțea că va regreta. Văzu fantoma cum se bagă în pământ și dispare. Laria era incredibil de bucuroasă, însă deodată, pământul de sub ea se cutremură și o mână osoasă o apucă de braț și o altă mână o apucă de celălalt braț. Mâinile strânseră din ce în ce mai tare, până când din brațele Lariei ieși cu putere sânge și fata urlă de durere și țipătul ei se auzi adânc în noapte. Fata nu știa ce o trage dar auzi un râs malefic și știu că fantoma o trăgea și aceasta râdea malefic, până când a băgat-o pe Laria în pământ, iar apoi se ridică și văzu cum spiritul fetei părăsește trupul. Un zâmbet de satisfacție se ivi pe chipul palid al fantomei și dispăru în aer, în căutare de noi victime.
