Stăteam pur și simplu, doar stăteam și o priveam prin geamul fumuriu, ea nu trebuia să afle că sunt acolo, nu trebuia să îi alin suferința.
O lună trecuse de când eram închiși aici, eu trebuia să îndur lipsă de hrană, apă și căldură, în timp ce ea era violată și torturată.
"Sunteți niște bestii!" strigam eu către călăi, dar nu ma băgau în seamă. Îmi venea să sparg geamul și să îi ucid, cu propriile mele mâini, să îi fac și pe ei să sufere. În fiecare noapte eram obligat să îi ascult rugămințile, să o aud plângând, trebuia să îndur toate ăstea, până unul din noi ar fi cedat. Stăteam și o priveam prin geam și nu știam cum să o scot de acolo.. era plină de sânge, de tăieturi, și de răni. Ochii ei frumoși erau acoperiți de un păr murdar, care cândva era de un castaniu intens. Buzele ei roșii erau pline de răni, hainele erau rupte pe ea...
Îmi venea să înnebunesc. Ei știau de faptul că fumam, și în bătaie de joc, îmi trimiteau câte un pachet de țigări, înainte de fiecare tortură... Când vedeam pachetul intrând prin ușița mică, știam ce urma. Acest chin părea să dureze la nesfârșit, în fiecare noapte adormeam gândindu-mă cum să fac să ieșim de aici. Dar după o perioadă lungă de așteptare, a sosit momentul! Mașinile de poliție înconjuraseră clădirea, și acum ne căutau. Trebuia să ajung primul la ea! Ușa era deschisă, dar eu eram legat de nenorocitul ăsta de pat. Am rupt un picior de la pat și am spart geamul. Ea a țipat speriată. Am apucat primul ciob care era mai mare și am tăiat funia groasă. În sfârșit! Eram liber! Am sărit prin fereastra spartă și m-am îndreptat spre ea, încă un pas și ajungeam... dar un glonț oprise acest drum, îmi intrase printre coaste, găurindu-mi plămânul drept. Polițiștii trăseseră în mine! Ce nemernici. Culorile se estompau, sunetele deveneau neclare, și părea că privesc o fereastră aburită, apoi... întuneric. Cădeam tot mai mult în întunericul nesfârșit și am ajuns... eram dincolo, în locul unde nu există răutate.
