-Unde pleci?
-V am spus că nu stau mult. spun și mă uit la mama
-Așa devreme? Ai două zile de când ai venit și mai e și 6 dimineața.
-Nu pot sta aici, am venit să vă salut.
Ies pe ușă și merg în spatele unui bloc vechi. Închid ochii și mă gândesc la iad. Când deschid ochi sunt în camera mea din iad. Ies pe hol și cobor încet scările. Ce e cu gălăgia asta? Nu a mai fost atâta gălăgia de mult timp.
În fața uși imense era tata împreună cu mulți din demoni lui încerc să îi liniștească pe locuitori iadului. Mă apropi încet de ei ajungând în dreptul tatei. Se uită la mine surprins dar nu spune nimic. Mai fac un pas în față și se face liniște.
-Ce naiba s a întâmplat iar? întreb privind în jur
Nu mai erau așa mulți ca înainte, dar sunt foarte multe femei, bărbați sunt foarte putini. Mă uit la tata cu o sprânceană ridicată, dar îmi evită privirea.
-Era cineva de gând să îmi spună ce dracu se întâmplă aici? întreb deja nervoasă
-Nu arestează familiile fără motiv! aud o femeie cum spune
-Voi afla de ce sunt arestați, dar dacă mai aud gălăgie vă bag eu pe restu!
Toți pleacă spre casele lor în liniște, iar eu merg direct în biroul tatei și intru așezându-mă pe scaunul din fața biroului. A intrat după mine și s a așezat pe scaunul lui.
-Cum de te ai întors?
-Vreau să merg în rai. spun simplu și încep să mă uit prin hârtiile ce mi le a dat
Ăsta chiar nu are un motiv valid să fie închis. spun și îi întind cele două foi
Începe să le analizeze și le pune într-un fel de coș pe care scrie "Eliberări".
După câteva ore în care m am uitat pe hărți, undeva la 75% din cei arestați au fost eliberați.
-Dacă vei continua așa te vor da jos de pe tron.
-Și te vor urca pe tine. spune calm
-Eu nu vreau să fiu la conducere toată viața mea, prefer pământul. zic zâmbind
Oftează și dă din cap în semn negativ.
-De ce vrei în rai?
-Să zicem că merg să l vizitez pe bunicul.
-Deci mergi la Sara, cum de?
-M am săturat să îi aud doar vocea!
-A lăsat-o să comunice cu tine? întreabă uimit
-Cam da.
Rămâne surprins câteva secunde dar se ridică și mă conduce până la lift.
-Mai bine îți deschizi aripile când ajungi, nori nu sunt prea rezistenți.
-Știu tata. spun încet și intru în lift
La naiba ce repede merge drăcia asta. Îmi deschid repede aripile și merg în fața porți.
-Vechiul meu prieten, ce faci?
-Angel, a trecut ceva de când nu ai mai trecut pe aici.
-Cam 100 de ani. spun și zâmbesc
Acum mă lași să intru Sfinte Petru?
Poarta se deschide încet și intru închizând aripile. E atât de alb încât mă dor ochi. Părul meu negru mă scotea în evidență, toți de aici aveau părul deschis la culoare. Ochii mei știu deja că au o tentă de verde ce încerca să o schimbe pe cea neagră pentru a nu fi chiar diferită. Hainele mele din negru au devenit și ele albe.
Merg pe micile drumuri de aici am observat miile de suflete și de îngeri ce se uitau la mine,dar nu le băgam în seamă. Când să intru în castel am auzit o vocea subțire ce mă făcea să mă topesc.
-Angel!
Mă opresc și mă uit peste umăr ne știind ce să fac. Două brațe subțiri mă îmbrățișează strâns și mă întorc cu fața la ea. E așa frumoasă...
O îmbrățișez și eu strângând o în așa fel încât să nu o rănesc. Ce dor îmi era de ea...
Încă ținând-o în brațe am intrat înauntru ca ceilalți să nu se mai uite așa la noi.
Atâtea persoane ce le cunoșteam, fie de pe pământ, fie de ani petrecuți aici și ajutându-l pe bunicul. O evitasem și stăteam închisă în castel ca să nu mă vadă,nici ea, dar nici restul.
