You and I

Complicea Emily

~ DIN PERSPECTIVA ELLEI ~

După ce mă mai amenință câteva minute Antonio, pleacă și mă lasă singură până ziua următoare când de dimineață vine aceeași matahală care m-a cărat ieri și îmi aduce de mâncare. Eu nu am vrut să mănânc și la scurt timp după asta vine Antonio nervos,trântește ușa și îi ordonă matahalei să părăsească încăperea. Acesta face cum i s-a ordonat și ne lasă singuri. Îmi era foarte frică...

-Vreau să îți prezint pe cineva!spune Antonio aratând spre ușă. De acolo își face apariția Emily. Se apropie de mine. Îmi era din ce în ce mai frică și îl vroiam doar pe Sean alături să mă salveze și să le arătăm că nu se pot pune cu noi și că nu ne e frică de nimic atât timp cât suntem împreună.

-Măi, măi, măi pe cine avem noi aici?întreabă Emily uitându-se ciudat la mine

Îmi fac curaj să spun ceva, dar Emily mă întrerupe:

-Orice ai vrea să zici e în zadar! Nu te poate scăpa nimeni și nimic, nici măcar iubițelul tău Sean. Care apropo se va vedea cu mine de acum înainte deoarece tu nu mai ești.

Spunându-mi acestea câteva lacrimi își fac simțită prezența și alunecă ușor pe obrajii mei palizi, udându-i. Îmi era așa de dor de Sean și mă distrugea ce tocmai spusese Emily. Printre suspine îmi fac curaj să o întreb pe Emily ce are cu mine și de ce îmi vrea răul, aceasta răspunzând cu nepăsare:

-Draga mea, Ella, trebuie să îți dai seama singură de ce ai făcut în trecut și să îți ceri scuze, dar oricum vor fi degeaba așa că te rog să te gândești mai bine la cum ai vrea să mori pentru că vei muri de mâna mea!

Spunând acestea nu mi-am mai putut controla lacrimile, acestea năvălind peste obrajii mei fără oprire.

-Nu știu despre ce vorbești! Te rog ajută-mă să îmi dau seama. Te rog să nu îmi faci rău!

-Rău? Scumpo, nu fac rău dacă scap lumea de o zdreanță ca tine!spuse Emily, cuvintele ei durându-mă foarte tare.

-Tu chiar nu mai îți amintești ce ai făcut nu?mă întreabă Emily uitându-se serios la mine

-Îți jur că nu știu, poate dacă mi-ai da măcar un indiciu... Poate așa reușesc să îmi dau seama.

-Adu-ți aminte când erai mică. Aveai o cea mai bună prietenă pe nume Sara, erați tare drăgălașe și mereu vă jucați împreună. Vă jurați mereu că nu vă veți părăsi una pe cealaltă în veci...

-Da, așa e!spun uimită de faptul că o cunoaște pe Sara

-Dar ea s-a mutat în Londra când erați clasa a doua și de atunci nu ai mai auzit nimic de ea.

-Da, e adevărat, dar de unde o cunoști pe Sara?

-Pentru că eu sunt Sara...