Rămâi...

Prolog

- Acum ai fi în stare să mă crezi? Lacrimile din ochii săi erau asemeni unei sacralități. Mâinile sale îmi încadrau profilul feței asemeni unei rame facută special pentru un tablou. Amândoi ne consumam unul în brațele altuia pentru atâtea nopți în care doar încetasem să mai sperăm. Vântul puternic care înconjura plaja în lung și-n lat îmi cutremura simțurile și trupul a cărui suflu parcă mă părăsise încă din momentul în care mă dăruisem căldurii sufletești a lui. Doar de atât aveam nevoie.

- Spune-mi că mă crezi! Uită-te la mine! Mă retrag doar câțiva pași în spate pentru a-l privi. Privirea sa era mai sinceră ca niciodată, la fel și zâmbetul său care creștea din ce în ce mai mult citindu-mi expresia întiparită pe față. Deși noaptea cu a ei negură purpurie amenința să se reverse în curând deasupra orașului, aducând cu ea concomitent, si o furtună, noi doar ne strângeam în brațe, izolați de orice fărâmă de ființă omenească.

- Te cred...Spun ștergându-mi lacrimile folisindu-mă de dosul palmei care devenise între timp rece ca gheața.

- Dar deocamdată aș vrea să luăm o pauză. Rostesc cuvintele privind rușinată în jos la nisipul care d-abia se mai distinge din cauza peisajului nocturn. Sergiu își înăbușe un suspin și îmi cuprinde mâinile în căușul format din ale sale. M-am gândit la asta aproape tot timpul în care am reflectat pe plajă, încă de azi după-amiază.

- De ce? Credeam ca am lămurit...mai tot ce era de lămurit. Nasul său îl mângâie gingaș pe al meu determinându-mă instinctiv să-mi desprind buzele umflate de atâtea mușcături și plânsete acumulate în ultima săptămână.

- Totul a devenit mult prea complicat și denaturat cu putință.. Și tati...Nu îmi pot continua ideea căci degetul său îmi presează ferm buza inferioară în semn de tăcere.

- Dacă ai știi câte vreau să repar de când te-am cunoscut. Dar ai să vezi că voi face chiar și imposibilul să-ți demonstrez asta. Deocamdată lasă-mă să te duc de-aici. Furtuna se apropie cu repeziciune și nu vreau sa ne ude leoarcă. Plus că nu ai mașină. Privesc înspre cerul deunăzi înstelat care acum este străfulgerat din aproape toate părțile.

- O să merg acasă. Îi spun cat de explicit pot în pofida rafalelor de vânt care îmi îngreunează situația.

- Nu poți merge pe vremea asta acasă. Vei sta cu mine în seara asta, te rog! Rămâi cu mine, Irina!

Clipesc necontenit privind la fața lui schimonosită de ravagiile desprinse din furtună și încuvințez în mai puțin de câteva secunde, cu zâmbetul pe buze. Decid pentru o clipă să uit de tot arsenalul de tertipuri egoiste cu care s-a luptat mai toată lumea pentru a ne despărții unul de celălalt, de tot ce s-a încercat de către cei dragi, dar cu neputință în cauză pentru a merge fiecare pe drumuri diferite.

Acesta mă ridică numaidecât în brațe învârtindu-mă de câteva ori înainte de a începe să alerge cu mine în brațe către scările de pe placaj din susul falezei.

Oare merită să fac asta? Doamne! Dacă tata ar afla ce fac eu acum, aș jura că ar face atac de cord. Alergând cu un nebun prin ploaie și râzând chiar și sub privirile oamenilor din mașini care ne claxonează când traversăm străduța spre hotel, dar care pe mine una nu mă deranjează, cel puțin nu acum când îl am pe el lângă mine. Când ajungem în fata pavilionului central al hotelului, acesta mă sărută de parca ar tânji după atingerea buzelor noastre ca după propriul oxigen pe care îl inspiră. Ne hrănim unul cu respirația altuia și încercăm totodată să pătrundem în hotel.

Nu băgasem de seamă că ușile glisante ce dau spre holul principal sunt deschise și mai cu seamă, nici privirile unui om de serviciu care din câte observ se ocupă de îndrumarea câtorva baieți de la salubritate, pe alocuri. O altă privire, de data aceasta a unei doamne mai tinere care ne privea suspect și cu dezgust, având vârsta în jur de 30 și ceva de ani, mă face să înghit în sec de câteva ori încercând să îmi reglez vocea. Cum nu le sesizasem până acum prezența?

Sergiu pare în regulă cu asta și după doar un simplu scuze, înaintează, cuprinzându-mi mijlocul, către recepția hotelului. Doamna de mai devreme ne urmează silențios și își reocupă poziția în scaunul rotativ, afișând un zâmbet politicos.

- Doriți și dumneavoastră o cameră, domnișoară? Mă țintuiește atotștiutor cu un zâmbet aproape mustăcit, pe sub ochelarii cu ramă cafenie.

- Da. Spun eu în același timp în care Sergiu infirmă.

- O să înnopteze..hmm..în camera mea. Îi zice recepționerei cu o voce care denotă siguranța de sine pe care o posedă.

- În regulă. Uitați cheia dumneavoastră. Angela s-a ocupat de curățenia generală cât timp dumneavoastră ați...iesit în oraș la plimbare. Deci Sergiu s-a cazat aici pe timp de zi.

- Mulțumesc. Apreciez. Femeia îi întinde șovăielnic cheia și îi zâmbește tot la fel de ciudat. Îi adresez o privire zeflemitoare în drumul nostru către lift și odată cu asta începe să schițeze o ușoară încordare.

- Mai doriți și altceva? Poate...

- Foarte drăguț din partea dumneavoastră dar cred că, dacă am fi intenționat si altceva v-am fi spus. Mă încrunt și mai tare în momentul în care mă privește cu o oarecare stânjeneală, fixându-și obiectivul asupra corpului meu îmbălsămat de ploaia de afară, care îmi inundase salopeta de blugi la propriu. Pe de o parte mă simt ciudat de vizată de către ochiul critic al tinerei femei, și care nu pot să nu admit, dar rochia de un vișiniu închis cât și coafura într-un stil japonez îi conturează perfect trăsăturile. Și tocmai ce începusem să nutresc un sentiment de gelozie...Nu. Nu îmi stă în caracter. Exagerez. Dar pur și simplu femeia aceia îmi pare suspectă.

Las în urmă imaginea acesteia și pășesc trecăndu-mi mâna prin părul ciufulit de vânt si umezit de stropii de ploaie înainte de a urca în lift. Încerc să îmi concentrez gândurile la ceva concret dar râsul celui din proximitatea mea mă distrage.

- Ce e? Spun fiind conștientă de roșeața ce mi s-a adunat în obraji.

- Voinica mea geloasă. Spune, sărutându-mi iubitor fruntea și cuprinzându-mă pentru a doua oară pe ziua de azi într-o îmbrățișare protectoare.

- O să-ți demonstrez cât de mult te iubesc încât mâine dacă doamna aceia ne va face o vizită va fi cu adevarat geloasă pe tine...dacă asta îți dorești. Și în cazul în care vrea să ni se alăture... Râd la aluzia sa și îl înghiontesc în stomac făcându-l să râdă din nou, la fel de dulce și mângâietor ca și buzele sale, pe care le simt presate de ale mele într-o clipă.