Rămâi...

Capitolul 9- ''Familia problema''

Urari de bun-venit, strangeri de maini si formalitati ca si cunoasterea fiecarei persoane in parte se desfasurau chiar in momentul de fata in curtea noastra care dadea spre intrarea in casa, acum ca niciodata, impanzita de tuburi sigilate de praf fosforescent, care arunca acum fasii argintii pe fetele celor veniti. Siluetele lor, 4 la numar, nemaipunandu-l la socoteala pe tata se infatiseaza in fata tuturor care nu ii asteptaseram pe-atat de devreme. 

- Ei sunt familia mea. Desigur partea mea de suflet si cea  mai importanta. Iar ei sunt copiii despre care v-am povestit atatea. Adrian, baiatul meu, care ma sustine in afaceri si gestioneaza si munca celoralalti angajati. Odata ce o sa ii plasam actiunile sunt sigur ca o sa faca o treaba minunata. Nu ma indoiesc. 

Tata imi priveste cu o vadita admiratie fratele si incuvinteaza cu un gest al capului venirea lui in fata. Cu totii par a aproba spusele tatei care par a nu mai conteni in laude la adresa fiului. In tot acest timp, privirea mea inca facea umbra pamantului presarat cu iarba devreme improspatata cu un mici picatele de roua, caci asa parea, insa asta se datorase Angelei si intr-o mica masura si mie. Pragatirile nu incetasera inca de cu o zi in urma, cand si cele mai mici aspecte precum sapatul pamantului din fata casei, saditul forilor in el si in ghivece noi, maturarea si aspirarea fiecarui coltisor al casei, asternuturile si pernele schimbate la fel si obiectele familiare din camerele de sus au fost inlocuite sau mutate. Tata se gandise si la detalii si din cate intelegeam acum cei veniti aveau sa ramana peste noapte aici, in casa. Atata timp cat camera mea nu se afla pe acelasi hol, ci in partea sudica a casei, nu va fi o problema. 

- Sa ma fac inteleasa. De cret ma ocup eu. M-auzi? 

Soapta jucausa a prietenei mele, libera si disponibila de curand din motive necunoscute mie (inca), imi gadila urechea. Milimetric imi intorc capul in spate cu intentia de a-mi afirma dezinteresul total cu privire la persoana care o impresionase cand imi aud numele rostit. 

- Sa le spuneti ca m-o ajutat tata ziulica. Si ieri dar mai putinel asa c-o mai venit un baiat cu niste carti p-aici si apoi si astazi o avut de tocit...

- Irina e o gospodina desavarsita si sunt mandru sa spun ca este printre cele mai de vaza eleve ale colegiului de medicina. Iar Angela sustine asta cu desavarsire. Asadar, domnita mea si viitoare medic pediatru, Irina. Chipul meu se schimonoseste de rastalmacirile pe care tata tocmai le sustinea fara nici o indoiala iar pentru o clipa raman pe loc. Fara sa iau in calcul sunt impinsa in fata sovaind putin din cauza asta. Incerc sa remediez momentul cu un zambet cat se poate de placut privirii si pe rand fac cunostinta cu fiecare. Cand o fac incerc sa studiez conturul fiecarei fete si spre uimirea mea nu zaresc nici o urma de chip tipic chinezesc, in afara de cel al domnului Tanaka. Principalul meu inamic ma imbratisase primul si ma complimentase intr-o engleza searbada si stalcita. Din prima clipa, nu-l suportam. 

- Fa cunostinta si cu copii mei: Sandra, Lon si Kit. 

Singura prezenta feminina din grup impunea stindarde inalte, la propriu. Ma simteam asemeni unui pitic din poveste  in preajma Albei ca Zapada dar privirea ei parea sincera si calda. Sclipirea cu care tinuta ei si ea insasi contrastau cu razele lunii era aproape dramatica. Atat de frumoasa era incat daca as fi fost de sex opus privirile mele s-ar fi oprit asupra ei. Cel de-al doilea, Lon, era tacut si dupa doar o strangere de mana se retrase instinctiv in spate cu un aer spasit si incordat. El era deci cretul despre care imi susotea Nadia. Ce-o fi cu el? Nici macar nu ridicase privirea! Nici nu voiam s-o faca si totusi...

Ultimul se dovedea a fi si el baiat, mezinul asa cum fusese prezentat, si cand credeam ca nu voi avea nicio grija, cu exceptia lui Tanaka, acesta imi saruta ambii obraji si ma imbratiseaza atingandu-mi neobrazat bratele goale si acum si incordate. Cum isi permite?!