Rămâi...

Capitolul 5- ''Răbufnire''

Sergiu

Tresar speriat si deopotriva gatuit in lipsa oxigenului din plamani pe care o resimteam puternic. Respir adanc in cautarea acestuia, cat si din cauza durerii de cap si stomac care imi creeaza usoare discomforturi. Privesc, asezat fiind pe marginea patului, incaperea in care ma aflu insa draperiile trase nu ofera o asa de buna luminozitate asa ca decid sa le trag intr-o parte. Inghit in sec cand ridicand privirea si disting cateva rame pe peretele opus patului incaperea imi pare din ce in ce mai familiara, facandu-ma sa imi inghit un suspin ingrozit. Nu se poate! Odata cu draperiile date intr-o parte lumea orasului scaldata in lumina soarelui torid se expune in fata ochilor mei provocandu-mi pe langa groaza, si nedumerirea intoarcerii mele aici. La naiba! Imi simt stomacul forfotind puternic si chiar si inainte de a ajunge in baie o dara cenusie mi se prelinge in josul gatului ajungand pe podeaua lucie maronie. Dupa ce ma asigur ca toate semnele bauturii noptii trecute s-au scurs din mine in vasul de toaleta de a carui capac ma sprijin momentan, imaginea a ceea ce am putut faptui aseara imi apare ca o fantoma a greselilor din trecut insa cu stupoare constat ca nu e doar o himera, ci un fapt concret. M-am culcat cu Suzana! Realizarea acestui fapt desi nu pot spune tocmai ca a fost ceva concret avand in vedere ca totul s-a intamplat prea repede langa acel perete din camera de recuzita, ma innebuneste la propriu. Dar ceea ce ma izbeste si mai tare amplificandu-mi arsura din piept, odata cu toata duhoarea bauturii a carui gust inca il mai simt plutindu-mi pe limba, este camera in care m-am trezit dupa un somn lung depasind cu siguranta ora 07:30, ora la care in mod normal trebuia sa ajung la teatru. Reflexiile galbene pal si portocalii se impletesc armonios alaturi de intregul mobilier pe care privesc aproape plangand, salasluind o poza cu Raducu. Eram acasa. Realizarea acestui fapt imi pare aproape imposibila si trecandu-mi mainile prin dreptul ochilor, ma tot gandesc la ceea ce as putea spune sau face in acest moment. Tot ce pot spera acum e ca si Diana sa fi ajuns la fel de ametita dupa noaptea trecuta petrecuta pe naiba stie unde si ca gandurile mele sa fie nefondate si sa nu am niciun motiv de ingrijorare. Dar daca totusi Suzana m-a adus inapoi? Eu nici macar nu stiu cum am ajuns acasa. Daca Diana ne-a vazut? Intrebarile imi impaienjenesc mintea insa inainte sa spun ceva ce poate am sa regret imi cotrobai buzunarele in cautarea telefonului. Privesc numele Suzanei alaturi de numarul de telefon afisat pe ecran dar in final decid sa nu o sun. Nu am nevoie de ajutorul ei in asta. Se va dovedi foarte sireata si de data asta creandu-mi probabil ceva imposibil in schimb. Cunosc femeile de teapa ei mai bine decat ma cunosc uneori pe mine. O pot drege si singur. In plus nu cred ca Suzana ar avea atata incredere si neobrazare incat sa patrunda cu mine pe brate tarziu in noapte, incercand sa ma instaleze in camera sau riscand sa dea ochii cu Diana sau si mai rau, cu Raducu. Sau ar avea? Aseara nu am mai stat cu Raducu! Daca a ramas singur si Diana a plecat devreme? Imaginea lui chicotind si ascultand povesti in timp ce il tin in brate imi strafulgera sufletul gandindu-ma la cat de prost si indolent am putut fi! Dar daca...daca? O alta serie de intrebari imi napadeste mintea si toate fara raspuns asa ca decid ca inainte sa o iau razna de tot, sa dau piept cu realitatea. Cu pasi atent controlati si marunti parcurg distanta pana in dreptul bucatariei unde o gasesc pe Diana sorbind dintr-o cana aburinda de supa. Parul ei blond aramiu ce ii ajunge pana dupa umeri, privirea relaxata si putin somnoroasa, ochii blanzii de culoarea mierii cat si trupul infasurat intr-un halat de baie negru denota faptul ca nici ea nu e tocmai matinala iar totodata ma fac sa imi doresc atat de multe, incat uit ca aspiratiile mele se duc aproape spre nimic.

- Ce faci? Imi dreg glasul intreband-o si ma indrept spre chiuveta pentru a-mi spala cateva fructe.

- Sunt bine. Daca vrei supa ti-am pastrat si tie in bolul de langa masa de tocat. Vocea ei pare chiar mai armonioasa decat de obicei.

- Multumesc dar nu trebuia sa te deranjezi. Refuz sa mai aduc in discutie si faptul ca nu obisnuiesc sa mananc supa la micul dejun insa ma abtin spunandu-mi ca orice gest dragut din partea ei nu ar trebui ignorat mai ales ca nu mai da dovada de asa ceva prea des in ultima perioada. Nu mai zic de faptul ca a inceput chiar sa imi uite obiceiurile.