Rămâi...

Capitolul 10- ''Secretul''

Author's Pov 

Ploaia se dispersa in particule marginase de un gri stins pe geamurile familiei Radulescu, care au fost imediat inchise de mainile vigilente si rapide ale femeii care servise neincetat felurite delicatese pe care tot ea le pregatise cu multa truda si totodata cu o pofta nebuna de a savura cate putin din fiecare odata pregatite pentru ospat. 

- Vai de capu' mieu! Nemancatii aia au lins tot sosul cu pieste! Si eu cari atata m-oi muncit si...se intrerupse dand cu ochii de persoana pe care, in comparatie cu familia Tanaka, o suportase neavand intentia de-a o lovi cu bata de basseball a conasului mai mic...Cel putin nu inca.

- Nu vrei sa te odihnesti putin? Ai muncit de ieri si pana astazi ca un robot automat si nealimentat corespunzator pe deasupra...Esti palida! 

- Da' vezi de treaba ta, mai fetita! Oi vazut tu ca ma plang? Angela se departa mergand apasat, tocurile joase pe care le avea in picioare facand zgomot la fiecare tropaiala grabita a ei pe cand intra in bucatarie. Si ca si cum totul nu ar fi fost indeajuns pentru ea acum ii se alaturase si Nadia, pe scaunul de vizavi, masandu-i umerii si gatul intr-un fel care pe Angela o mai domoli, insa ideea batei de baseball ramanea valabila, isi mai spuse. 

- Nu te satisfase oita barsana? O intreba Angela pe Nadia, intrebare la care raspunsul veni intarziat si insotit de un sunet triumfator. 

- Si cand credeam ca esti nestiutoare de nimic stand toata ziua inchisa intre patru pereti si mirosind a...privirea si corpul Angelei se intremara tintuindu-i vorbele Nadiei pentru ceva momente...Bine, bine. Imi pare rau. Nu sunt genul acela care sa abordeze politetea asta dobandita pe parcursul timpului. Imi place sa spun lucrurilor pe nume si sa invat cat mai multe de la fiecare clasa de varsta. Suntem egali pana la urma cu totii, am dreptate? Ar trebui sa nu ne ascundem deunazi sub aceste politeturi care nu sunt altceva decat niste etichete ieftine ale unui produs din supermarket. Scuze. Nu sunt buna la fraze dintr-astea siropoase care sa atinga asa cum le zice Irina. Intelegi ce spun, nu?

Raspunsul insa consta intr-o aprobare tacita a capului si un murmur de placere. 

- Normal ca o faci. Nu esti toanta. Esti o femeie inteligenta si trecuta prin viata. 

- He he! De la nestiutoare la acest compliment e un pas inainti. Si daca nu mi s-o parut, dar n-are cum ca nu oi deveni acusi surda-muta, oi spus scuzie de 3 ori in propozitie? Replica Angelei starni rasul colorat al Nadiei care dupa gesticularile nedumerite si inconjurul mesei din lemn de acaju de cateva ori se opri brusc in fata Angelei cu un degetul aratator indreptat spre ea. 

- E amuzant, nu? Acum...

- Tasi din gura ca acusi iau bata aia de sub sopru si te-ndrept! 

Nadia nu intelese aceasta manifestare a Angelei desi banuia ca un rol vadit important il avea si conduita si timpul prin preajma prietenei sale. Nici nu se mai obosise s-o corecteze pe femeia ostenita si careia orice stres ii dauna trupului. De cealalta parte, Angela incepea sa o priveasca pe femeia in staniol cu mai multa ingaduinta. Mahalaua ramanie pana-n ceasu'-al doispelea! Nu poti sa pui limbile in miscare mai repede! 

- Pot sa jur ca l-am pus acolo...Linistea le fusese tulburata de o exclamatie care venise din holul principal. 

- Nu te misca de-aici. Ma duc sa vad ce se intampla. Ii spune Nadia Angelei batand-o pe umeri si iesind ca un torent din bucatarie. Ramasa singura aceasta se cufunda in propriile-i ganduri. Dupa acea noapte stia ca are s-o retina pe Irina intr-o zi in scopul de a prinde si ea intelesul unor cuvinte englezesti. Nu putea risca sa ramana nestiutoare de tot si de toate! Dorinta de nestavilit de a stii mai multe alaturate unei imagini preafericite in care ea le preda altor copilasi mai mici ce impanzeau casa o umpluse pe Angela de o mare distinctie si satisfactie!