Legământ

Plimbarea

  

   Soarele stătea sa apună. Cerul era ușor înnorat și vântul adia ușor printre crengile copacilor. Din depărtare se putea observa coroana brazilor ce adăpostea miile de vietuitoare din pădure. Satul era construit chiar în inima pădurii, intinzandu-se falnic către pârâu. Oamenii se mișcau continuu,ocupandu-se cu treburile zilnice.
  Keera era cocoțață intr-un copac savurând un mar. O observa in liniște pe Veera,în timp ce aceasta își făcea de lucru printre florile ce îi înconjurau coliba. Privirea-i aluneca ușor de la picioarele-i zvelte,la bust,după la buze și în sfârșit la ochi. Era frumoasa,o vrăjitoare foarte frumoasa. Parul lung ii trecea de mijloc,iar pielea îi era alba,ca spuma laptelui. După ce o privi mai bine de 2 ceasuri,sari din copac și se îndreptă către ea,luand-o în brate,lipindu-si sânii de spatele acesteia.
    -Si totuși ești asa de moale...îi spune umplandu-si palmele cu sânii Veerei.
    -Ce crezi ca fa...
    -Ei haide,lasă-ma sa te simt,te-am privit destul,spune ușor imbufnata.
    -Keera...eu...nu pot...nu vreau...sufletul meu încă este alături de amintirea lui Enzo...
    -Ajunge Veera,el nu mai este de mai bine de 5 ani. Nu este necesar sa te mai chinui asa... lasa-ma sa iti arat o alta latura a iubirii,lasa-ma sa simt și eu ceea ce nu am simțit niciodată,hai sa descoperim împreună ce este iubirea...
    Veera ramase înmarmurită,îi provoca placere cuvintele Keerei,însă,încă avea un sentiment profund pentru răposatul ei iubit,Enzo. Dar și față de ea simțea ceva,însă mereu si-a îngropat sentimentele profunde,pentru a nu suferi din nou. Își aduse aminte acest fapt,astfel încât o respinse și ieșise din îmbrățișarea acesteia,confruntându-se cu ea fata în față, alungand-o din priviri.
   -Inca exist Veera... si dacă te gândești ca voi murii,asta va fi mai dificil decât pare. Sunt o assasina,o criminala pe înțelesul tuturor. Știu însă că la un momentan dat voi murii,însă până atunci...vreau sa simt și altceva inafara de sângele cald ce se revarsă pe mine,vreau sa simt ceva diferit decât instinctul de a ucide...
  -Keera...nu sunt persoana potrivita pentru tine...eu nu....
  -Da,da...hai sa încheiem acesta discuție fără sens și sa uitam ca am început acesta conversație,spuse intorcandu-se la 180° și indreptandu-se spre pădure. Măcar pădurea îi era prietena,ii conferea un sentiment plăcut de liniște.
Veera o urmarea cu privirea cum se îndepărtează. O durea faptul ca se ajunsese în acest punct,nici ea nu înțelegea pe deplin ceea ce simțea față de acesta femeie. Însă era clar faptul ca o intriga. Oare de ce ar lasa-o sa plece dacă nu își dorește asta? Voia sa discute cu ea,voia sa o aibă aproape și sa afle mai multe despre ceea ce exista în sufletul ei. Poate asa...poate asa își va recăpăta și ea sufletul.
   Nu mai ezită nici o clipa și porni spre pădure, in căutarea ei. Simți mirosul dulce al fructelor de pădure ce se iviau de prin tufele pe lângă care trecea. Era minunata priveliștea,ușor întunecată cu mici culori vi de la florile ce deabea răsădeau. O cauta cu privirea însă nu îi simți prezenta. Oare unde s-a dus?
  -Ma cauți cumva?
  O voce cunoscuta se auzea de undeva din neant,nu putea identifica locul de unde provenea.
  -Unde ești?
  -Mai aproape decât crezi...îi șoptise vocea la ureche.
  -Eu...
  -Tu ce,Veera? De ce ai venit după mine?
  -Hai sa ne plimbam puțin...putem discuta pe drum.
  -N-am sa te refuz,mi-ai stârnit interesul.
   Acestea porniră la unison,indepartandu-se mai mult de sat și mai aproape de marginea pădurii. Veera își cauta cuvintele iar Keera mustăcea nerăbdătoare.
  -Ce simți tu defapt? Inafara instinctului de a ucide.
  Keera își i-a un timp pentru a procesa întrebarea și ii răspunse îngândurată:
  -Simt ca țin la oamenii noștri,la prieteniile pe care le-am legat de-a lungul timpului. Simt foamea și totodată oboseala. Simt furie câteodată. Simt plăcere când vorbesc despre anumite subiecte cu anumite persoane.
   -Acesta era un fel de apropo?întreabă Veera râzând.
   -Poate,rânjește Keera oprind-o în loc și intorcand-o cu fața spre ea. Vreau sa te cunosc și într-un al mod...
   Veera înghite în sec și își închide ochii,țuguindu-și buzele pentru un sărut. Keera începe sa rada copios la vederea vrajoarei care astepta un sărut din partea ei. Însă sărutul nu venii și vrăjitoarea făcu stânga împrejur și fugi printre copaci. Începu sa plângă, trebuia sa știe ca este doar o joaca din partea ei,ce idioata a fost crezând ca poate simții ceva pentru ea. Doar si-a bătut joc de modul în care ea si-a deschis inima către o noua idila inexistenta.
   Keera sarea din copac în copac pe urmele vrăjitoarei. Nu înțelegea de ce a fugit de ea,căci doar nu i-a spus nimic jignitor. O prinse din urma și sării înaintea ei,oprind-o în loc. Deabea atunci ii observă lacrimile argintii ce îi curgeau șiroaie pe obraji. Nu înțelegea de ce,însă își dorea atat de mult sa ii oprească lacrimile.... o luă în brate și o sărută tandru pe obrajii umezi. Îi sărută ochii închiși și buzele întredeschise.Surprinzator acesta ii răspunse,adancindu-se mai mult în gura acesteia. Se simțea atat de bine...atat de...nici ea nu știa,cert era faptul ca o voia,voia sa ii atingă pielea moale,voia sa ii inspire mirosul,sa o guste pretutindeni. Emoțiile o luaseră razna și nu își explica de ce,ar fi vrut sa facă atat de multe dintr-o data,însă nu era cu putință. Mică făptură gingasa ce ii stătea în brate se rezumă decât la un sărut prelung,indepartadu-se încet.
   -De ce te-ai oprit???
   -De ce ai ras de mine?
   -Eu...erai asa de draguta nemiscata și totuși pregătită sa te sărut,acest fapt m-a amuzat,căci de când te cunosc,niciodată nu te-am văzut în acesta postura.
  Veera digeră informația rapid și ii raspunse:
   -Hai înapoi,altfel Astrid ii va tăia capul Taarei dacă nu suntem prin preajma.
   -Si cu noi cum rămâne...?
   -Te aștept diseara la mine,pana atunci,tine-ma de mână.
   Keera o prinse de mana și o urma înapoi în sat,planificând noaptea ce va urma,alături de vrăjitoare.