Legământ

Sentiment

-De ce ma respingi mereu?
-De ce insiști?
-Oh haide,nu-mi răspunde la întrebare cu o alta întrebare!!! îi răspunde Taara stupefiata și enervata.
Astrid își ascuțea sabia în timp ce Taara tot trăncănea și se învârtea în jurul ei. Era chiar amuzanta fiindcă încerca să ajungă la un consens cu ea și nu ii dădea ocazia.
-Inseamna ca ai pe altcineva?
-Vezi? Ai ghicit! Acum,te rog,pleacă!răspunse răspicat Astrid.
-Dar dacă ai avea,te-as fi văzut...spuse Taara ingandurata,cu privirea pierduta.
-N-am dreptul sa am pe altcineva,sau cum?
-Nu este vorba despre asta,doar vreau sa te înțeleg!
Astrid înghiți în sec. Nu trebuia sa o înțeleagă,altfel cine stie ce ar afla. Se gândi cum ar putea evita chestia asta și ii propuse un mic joculeț.
-Ce-ai zice dacă ti-as oferi o șansă? O unica șansă!
-Adica?
-Adica sa faci ceva ce nu a făcut nimeni niciodată pentru mine,sa ma surprinzi atat de tare încât sa ma facă sa ma răzgândesc în privința ta.
Taara o privește lung pe Astrid. Ce naiba vrea sa însemne asta? Nu este proastă,știe ca se juca cu ea,pana la urma tot ea a început jocul,cu ani în urma. Ce ar putea sa facă...? Ori sa îi ofere....? Rapid îi veni o idee și rânjind se îndreaptă spre ea,dandu-i la o parte sabia și așezându-se pe genunchii acesteia. Îi bagă mâna pe sub straie și o cuprinse de mijloc.
-Stiu ce as putea sa iti ofer,ceva ce nu ti-a oferit nimeni pana acum...spune apropiindu-si buzele de ale ei.
-Nu la asta ma refeream,ii răspunde exasperată Astrid,dând-o la o parte de pe ea.
-Ei haide,nu cred ca cineva te va putea aduce în culmile extazului asa cum as putea-o face eu.
-Am zis nu! Dumnezeule mare,doar la sex iti sta mintea!
-Si ce? Vrei sa iasă romantismul din mine?
Astrid bufni în râs. Știa de toate romanțele Taarei și de romantismul ei.
-Nu mai surprinde deloc,iti știu toate mișcările.
-Toate???întreabă socata Taara.
-Toate!
-Dar....
-Misiune imposibila!râse Astrid,cutremurandu-se toată.
Taara își lua tălpășița vorbind de una singură. Dar ce ar putea sa facă? Nu se compara cu celelalte,adevărat,de aceea o si intriga,poate ca doar o atrăgea respingerea ei.Da! Poate chiar despre asta este vorba....Nu,nu este doar despre respingere...altfel de ce o poarta mereu în gând? De ce o atrage atat de mult fizic și psihic? Deoarece arata bine. Da! Chiar arata bine,trupul ei este bine definit,iar ea,ca persoana,este....cum este??? Este altruista,timida,emotiva...dar este și foarte puternica,stapana de sine,chiar enervanta...dar și ea este la fel,nu? Sau poate nu...Astrid ar lasa în viata mulți ostatici,ea nu. După părerea ei,dacă nu ii omoară atunci,va muri ea mai târziu,de mana lor.Astrid este atenta cu toate chestiile vi,chiar și cu plantele,însă ea nu ar putea avea grija de plante. Toate mor când ii sunt lăsate în grija. Însă Astrid își ascunde sentimentele,pe când ea nu.Rareori s-a întâmplat sa se timoreze și sa rămână fără grai,pe când pe Astrid asta o definea. Mereu era reticenta când trebuia sa i-a inițiativa,atunci mereu intervenea ea. Este adevărat ca Astrid este mai calculata,iar ea mereu se lăsă purtata de sentimente...Ca veni vorba...de ce trebuie sa facă ea ceva? Când vreodată a făcut cineva ceva pentru ea? Cine a surprins-o placut măcar o data? Da...nimeni...de ce este necesar ca să facă mereu câte ceva pentru a obține altceva? Nu a avut parte de iubire,nici măcar din partea părinților,au murit uciși de Volkath când era nou născută. A fost lăsată lângă cadavrele părinților ei în pădure... ursii i-au mâncat resturile din părinți și au crescut-o pe ea câțiva ani,pana ce sătenii au gasit-o vânând un iepure. Cred ca pe atunci avea doar 3 sau 4 ani. Mereu și-a îngropat sentimentele profude deoarece nu le putea înțelege. A preferat sa obțină ceea ce dorea și atat.Iar Astrid voia ceva ce nu știa...poate ca ar trebui sa o lase în pace. Pana la urma nu este singura femeie de pe aceste pământuri,nu? Da...o va lăsa baltă.
Taara se îndreptă spre coliba ei și intra inauntru. Luă butelca cu vin și se trânti pe blănuri. Băuse câteva guri de vin și își scoase pumnalul pentru a-l ascuți. Pierdută în propriile gânduri nu o observă pe Astrid care intrase în coliba,privind-o.
O privea sprijinidu-se de trunchiul stejarului ce locuia cu ea în coliba. Defapt își construise coliba în jurul stejarului. O vedea Pierdută prin propriile gânduri,incruntandu-se la cine stie ce amintire ori idee. Și totuși...ceva era diferit...trecuse jumătate de zi și nu venise la ea cu idei trăsnite și avansuri nesfârșite. Ceva era diferit...dar ce? Ii observă lacrimile ce ii curgeau lin pe obraji. Stai! Ce? Taara plânge??? Ce...ce Dumnezeu ar trebui sa facă??? În atat de multi ani,niciodată,dar nici măcar o data,nu o văzuse plângând.
Decise sa se apropie de ea,astfel încât se așează peste picioarele acesteia,dandu-i mâinile la o parte,ce erau gata sa o respingă si ii prinse bărbia între degete și o privi îndeaproape.
-Ce...vrei?
-Oh,dar ce schimbare,acum tu ma respingi?
-Astrid...pleacă!
-Nu...este rândul meu sa te enervez...spuse apropriindu-si buzele de ochii acesteia și ii sărută pe fiecare în parte,gustandu-i lacrimile sărate.
-Astrid...nu te juca cu focul...te vei arde...
Însă acesta își continuă traseul cu buzele pe pielea ei.
-As...
O oprise punandu-si un deget pe buzele acesteia și cu cealaltă mana o trase tandru de păr,astfel lansandu-i la vedere gatul ușor umed de la lacrimi. Începuse sa ii sărute pielea,sa i-o muște și după sa ii lingă micile răni ce i le lăsa în urma. Taara respira sacadat și scotea mici gemete în momentul în care dinții celeilalte fete ii strapungea pielea. Asta da întorsătură de situație. Taara își apucă pumnalul și ii prinse mâinile la spate.
-Ce crezi ca fa...
-Shhh...îi șoptește Taara la ureche,taiându-i cu pumnalul hainele,lasandu-i la vedere sânii umflați de la excitare.
-Ti-am zis ca te vei arde....