Zilele reci ale iernii s-au risipit. Cireșii blânzi din curte orfelinatului parcă te îndemnau să ridici colțul gurii si sa respiri fericit.
Balul liceului se apropia cu pași repezi, dar înscrierile se mai puteau face.
-Am făcut-o!
-Ce ai făcut, Karin? Te rog nu îmi spune că.....
-Ba da. Chiar asta am făcut. Te-am înscris. Vei câștiga!
-Cum? Cum,Karin? Rochie nu am, pantofi nu am, cine mă va vota? Doar tu! Se va răzbuna pe mine. Mă va tortura. De ce,Karin? De ce?
-Hei! Nu o lua așa! Te ajut eu cu tot ce pot. Rochie, farduri, pantofi ,accesorii. Tu trebuie doar să vii cu o idee pe care să o promovăm. Pot vorbi cu mami să ne facă niște afișe de lansare. Le face extraordinare.
-Cum ai putut să faci asta?
-Nu a fost greu deloc.
-Ah! Nici nu știu ce să spun.
-Nu trebuie să spui nimic. Știu că îți doreai asta. Era evident, așa că am făcut-o! Hai , vino aici!
Brațele lungi și grațioase ale lui Karin o cuprindeau cu totul și îi ofereau o stare de liniște sufletească. O soaptă dulce o făcu să spere''Klara, va fi bine!''. Acest fapt a fost i adevărată dovadă de prietenie.
-Cum ai reușit să mă faci să cred că o pot face?
-Poate acesta e talentul meu.
-Știi că te urăsc,draga mea?
-Știu, știu.
Orele au început. Profesoara de limba germană a ținut să întrebe cine s-a înscris la bal, întrucât ea era organizatoarea.
-Vă rog să ridicați mâna cele și cei care s-au înscris.
Nu a avut ce să facă așa că a ridicat mâna și ea. Dar, a decis să nu mai acorde atâta importanță persoanelor care nu o fac să se simtă bine și să zâmbească. O decizie înțeleaptă!
