Timpul trecea, iar ei,încetul cu încetul conversau mai mult. Klara se simțea insfarsit o ființă umană,nu doar o păpușă nefolosită și uitată pe sub pat. Acesteia îi plăcea să vorbească cu Karin. Doar ea o înțelegea. Jordan nu însemna înca un prieten pentru ea. Aceata era doar colegul de bancă care nu știe niciodată răspunsurile la istorie și care mai mereu vine nepregătit. Știți voi...genul acela de băiat care abia a ajuns la liceu și deja le știe pe toate,nu mai are nevoie de profesori. Dar,pe parcursul cărții veți vedea că acesta nu e chiar așa cum îl cred cei din gașca lui. Dar toate la timpul lor.
Pe măsură ce zilele treceau, acesta încerca să afle tot mai multe despre Klara, chair dacă el știa deja totul. Vroia să pară un neștiitor,o persoană care vrea să știe cât mai multe despre oamenii din jurul lui. Dar,adesea Klara nu îi spunea nimic nou... Singurele ei gesturi erau datul din umeri si,când povara neputinței de a-i raspunde devenea din ce în ce mai mare și mai grea pe umerii ei,lacrimile nu întârziau să apară.
Însă, din cauza timidității ei, cu timpul au început să apară anumite persoane de care , fie că vrem fie că nu, tot dăm. Acestea o făceau pe Klara să se simtă ca într-o casă bântuită,unde stai atent și te uiți să nu calci cumva greșit sau să nu spui ceva greșit ca nu cumva"fantomele" să înceapă să comenteze.
Liceul abia acum își arăta adevarata față. Nu totul era așa roz cum credea ea, nu toți vroiau să fie prieteni cu ceilalți, însă majoritatea-atât fete cât și băieți- alergau după popularitae și cât mai mulți iubiți/iubite doar pentru a se face cunoscuți. Din fericire nu toți erau la fel. Mai existau și persoane "anormale" (din punctul unora de vedere) care știau că totul se obține prin muncă, și că adevărata frumusețe se află în interior,nu sub o tonă de fond de ten si ruj.
