Zilele de liceu deveneau o povară. Și asta nu era datorată profesorilor -care erau excepționali- ci din cauza elevilor.
Karin, adesea o întreba pe Klara cum e la orfelinat,locul unde aceasta locuiește.
-Cum ar putea fi un orfelinat? Probabil primitiv și plin de persoane bune... Dar nu,acesta nu e așa. În fiecare colț al curții dai peste vreo bătaie și e aproape imposibil să rămâi liniștit. Nu am niciun prieten acolo. Cea care se ocupa de noi este pe patul de moarte, din ce în ce mai mulți copii de acolo fură și încalcă regulile. Nu e un loc unde aș vrea să stau. Dar, va fi bine. Încerc să sper că îmi voi reveni din amnezie.. Tu nu ști cum e să nu-ți cunoști familia. Să trăiești într-un orfelinat care devine pe zi ce trece un loc unde băieții și fetele se bat între ei și tu să fii așa ca mine,fricoasă,fără cuvinte, și pe deasupra să mai faci și față la coșmarul liceului. Și cu aceste cuvinte lacrimile au început să-i acopere ochii de culoarea cristalului. Buzele îi tremurau iar hainele ei se udau la fiecare picătură fină care se prăbușea atingându-le.
-Nu plânge. Nu vreau să te văd așa. Te rog. Voi fi mereu aici. Crede-mă! Orice ți s-ar întâmpla.
Dar când cele două vorbeau,Eli,cea mai populară fată din liceu,majoreta echipei de bascket ball, le auzi vorbind și, băgăcioasă din fire, a spus tuturor lucruri urâte despre Klara. Așa tot liceul a aflat că ea este o fată amnezică și că nu are la fel de mulți bani ca ceilalți. Ba chiar au început să o strige pe holuri și în sala de mese"Amnezico!" "Țărăncuțo!" " Îți mai aduci aminte de mine? Sau m-ai uitat de pauza trecută?". Toți se comportau urât cu ea înafară de Karin și Jordan. Iar aproape în fiecare zi aceasta plângea. Își ura viața.
-Karin! Ce rost mai are să trăiesc dacă toți îmi vorbesc așa? Ce rost mai are viața dacă eu nu însemn nimic? Ce rost mai am eu?
-Nu vorbi așa! Toți avem un rost în viață. E prea devreme pentru a-l găsi.
-Îți mulțumesc că mă înveți ce înseamnă prietenia!
-Ți-am mai spus,sunt mereu aici. Oricând ai nevoie.
Cele două s-au îmbrățișat și s-au îndreptat către cursul de psihologie. Acesta era cursul Klarăi preferat deoarece învăța mereu lucruri utile care o ajutau să-și stăpânească emoțiile,chiar dacă era foarte greu.
