Izvorul dorințelor nespuse << ÎN PAUZĂ >>

Capitolul I: Dorințe și consecințe

       Dorința crea puterea, însă în același timp era și cea care mânca oamenii pe dinăuntru și îi lăsa înfometați. Totul avea consecințe, totul, chiar și acea mică șicană făcută cuiva sau acel cuvânt neînsemnat aruncat la nervi. Unele prețuri erau pur și simplu prea mari de îndurat, indiferent de cât de mult se doreau a fi uitate și iertate pentru totdeauna. Singurele lucruri pe care dorințele nu le puteau schimba erau sufletul, dragostea adevărată și tot ce era pur și drept.

       Încă de mici oamenii erau învățați că, pentru a-și împlini visurile, trebuiau să muncească și să nu renunțe până nu aveau să dea de gustul succesului după care tânjeau atât amar de vreme. Însă exista un loc unde prindeau viață, unde totul era posibil doar dacă era rostită cu voce tare cea mai arzătoare dorință și locul unde magia zăcea în trupul unei tinere femei.

       Se afla într-un cartier uitat de lume, într-o scursură a societății în care sărăcia și monotonia domneau prin fiecare ungher întunecat. Străzi prăfuite, cu gunoaie aruncate 'ici-'colo, cu gropi cârpite la tot pasul. Razele de lumină de abia se furișau pe lângă clădirile înalte, ale căror țigle sparte se bucurau de mângâielile soarelui. Doar un local se diferenția de restul construcțiilor dărăpănate de trecerea timpului nemilos. Era atât de misterios și sinistru, încât cei mai mulți treceau în grabă prin fața lui sau pur și simplu îl ocoleau.

       Clădirea era acoperită cu trandafiri sălbatici ca un covor în culori de verde crud și roșu-stacojiu, care urcaseră până la acoperişul strâmb. Pe o scândură lungă erau pictate litere mari, formând impunător: ,,Izvorul dorințelor". Ultimul cuvânt era aplecat spre dreapta și scris pe o altă bucată de lemn. Părea că se rupsese cândva și proprietarul fusese nevoit să o bată la loc în cuie. Culoarea portocalie a simbolurilor din limba ampresă păreau să dea un strop de lumină locului. Geamurile mari, fumurii și ușor crăpate într-o parte nu lăsau nicio privire curioasă să le străbată. Pe ușa din stejar bătrân era agățată într-un cui o bucată de carton pe care se contura larg cuvântul ,,Deschis".

       Singurii care se încumetau să intre erau doar cei mai curajoși sau, mai degrabă, cei mai disperați. Odată ce pășeau, erau întâmpinați de aerul greu și de podeaua șubrezită, care scârțâia la fiecare pas. Secretele zăceau în tăcere prin jur, plutind precum particulele de praf. Toți pereții aveau multe rafturi pe care erau parcă uitate numeroase lumânări aprinse, care pâlpâiau strident în nuanțe calde. Laolaltă, erau și globuri de cristal în care erau care mai de care feluri de siluete difuze. Fiecare înfățișa persoane, de la copii, adulți și bătrâni, până la săraci și bogați sau oameni normali sau mai puțin... umani.

       Același fel de glob era și pe masa rotundă la care stăteau pe scaune moi un bărbat morocănos și o femeie mai tânără. Despre ea se spunea atât de multe și era numită în atât de multe feluri: escroacă, hoață, mincinoasă, duh sau vrăjitoare. Singurul lucru cert era numele ei, Saafida, proprietara acestui loc și singura din orașul Amprys care era blestemată să îndeplinească cele mai arzătoare dorințe.

       — Vreau să anulezi tot în acest moment! se rățoi bărbatul, care era îmbrăcat în haine scumpe și duhnea de la un kilometru a cel mai rafinat parfum pe care cei din oraș nu și-l puteau permite.

       — Nu pot anula dorințele, drăguțul meu. Acum suporți doar consecințele, răspunsul Saafidei fu rostit pe un ton neutru, mecanic, de parcă ar fi spus de atâtea ori asta, încât ar fi devenit ceva plictisitor, clișeic.

       Ridurile fine care-i crestau chipul se evidențiară și mai mult când cu o privi cu ură. Fruntea prinse o cută, buzele subțiri și le strânse într-o linie dreaptă, iar ochii lăsați erau tulburați. Urmărea meticulos cum cea din fața sa părea că mângâia globul transparent, fără a-l atinge. Mai degrabă își mișca degetele lungi și subțiri deasupra lui, în aer. Poate era unul magic? Era greu de dedus dacă făcea asta doar de efect, pentru a se impune și a fi mai intimidantă sau avea într-adevăr vreo putere anume.