You Belong With Me

1

Mergeam pe strada gândindu-mă la ziua de mâine. Prima zi de şcoală din ultimul meu an de liceu, ultimul an de chin, de plânsete şi tristeţe şi asta doar pentru că nu sunt în stare să-mi fac prieteni, sunt prea introvertita, prea speriată ca să am încredere în oamenii din jurul meu. Aş putea totuşi să spun că am o prietenă sau mă rog, ceva pe aproape, Ani, colega mea de tură la Pizzeria lui Pete, acolo unde trebuie să lucrez ca să-mi pot permite să merg la facultatea pe care mi-o doresc sau măcar la una, pentru că-mi doresc din toată inima mea să termin o facultate, să devin o persoană de care lumea să nu mai râdă. Fiind aşa de prinsă de gândurile mele nici nu am observat că deja ajunsese în faţa casei mele. Casa nu era cine ştie ce luxoasă, dar când ajungeam aici inima mi se umplea de fericire. Crescusem aici, în casa cu pereţi mereu murdari de mâinile frăţiilor mei, în casa în care vopseaua mereu ajunge să se scorojească şi de fiecare dată trebuie să se strice ceva iar tata să încerce să repare dar nu cu prea mult succes. Ţin minte şi acum, când după o furtună, o parte din acoperişul casei, mai exact în dreptul camerei fratelui meu Josh, care era încă un copilaş de numai doi ani şi care urlă ca din gură de şarpe. Tata a tot încercat să repare acoperişul, ba chiar din cauza lui am rămas şi fără curent aproape o săptămână, dar spre fericirea noastră, până la final totul a fost bine. Deschid uşa casei, mă descalţ de tenişi mei şi pornesc spre bucătărie acolo unde ştiam sigur că se afla mama, care părea tare gânditoare.

- Mama s-a întâmplat ceva? O întreb şi ea tresare vizibil, probabil nici nu mă văzut când am intrat. Scuze, n-am vrut să te sperii.

- Nu-i nimic scumpo, doar că nu te-am auzit după câte ţi-ai dat seama, spune şi îmi face semn să mă aşez la masă, lângă ea, ceea ce şi fac. Scumpo, mâine am nevoie de ajutorul tău, desigur după şcoală.

- Sigur că te ajut mami, dacă vrei pot nici să nu mă duc, este oricum prima săptămână şi nu prea facem nimic, îi spun deşi din inima mă rugam să nu accepte, eu doream să mă duc la şcoală şi mâine.

- Nu scumpo, este ok şi după şcoală. Doamnă la care lucrez da o petrecere pentru fiica ei, la care vor fi mult invitaţi şi am nevoie de tine să mă ajuţi cu servitul.

- Bineînţeles mama că vin să te ajut, îi spun apoi mă ridic de la masă.

- Bun, atunci du-te sus, schimbate şi vino înapoi, până atunci eu pun masa.

Zâmbesc şi pornesc spre camera mea, refugiul meu, acolo unde pot fi eu aşa cum îmi doresc, acolo unde nimeni nu poate să râdă de mine, acolo unde-mi ţin picturile şi desenele. Iubeam pictura, era singura mea adevărată pasiune pe care doream să o fac să devin ceva mai mult. Ştiam că nu pot trăi doar din vânzarea tablourilor, nimeni nu ar trebui să facă asta, dar ştiam că dacă aveam să ajung arhitect, aşa cum doream să fac.

* * *

Stăteam şi mă uitam în oglindă la hainele mele vechi pe care le port mai mereu. Purtăm o pereche de blugi negri pe care mama ia cumpărat pentru ea dar se pare că nu a observat că sunt mici şi un maieu roşu. Mi-am încălţat tenişi apoi mi-am luat geanta şi am pornit spre şcoală. Afară plouă cu găleata şi cu singurul mijloc cu care pot să ajung la şcoală este pe bicicletă. Am ajuns repede în curtea şcolii şi pentru că deja eram destul de udă din cauză că mă plouase am alergat până în clădirea unde am orele. Holul era plini de elevi care se ascundeau de ploaie s-au încercau să se usuce pentru că erau la fel ca mine uzi din cap până în picioare. Am mers până la dulapul meu şi mi-am luat cărţile apoi am mers spre clasa. Orele au trecut foarte repede mai ales din cauza directorului care a invocat un consiliu profesoral şi aşa că am stat degeaba aşteptând să ne spună când să plecăm acasă. Când directorul ne-a spus că putem pleca m-am ridicat din bancă şi mi-am dus cărţile la dulap mi-am luat geanta şi am pornit spre casă la care lucra mama. Când să ies din parcare o maşină se opreşte la câţiva cm de mine şi de bicicletă şi bine a făcut pentru că m-ai avea puţin şi mă lovea şi sincer nu prea vreau să mor sau să ajung pe la spitale m-ai ales că părinţii mei nu aveau bani să plătească. Din maşină iese repede un băiat cu părul brunet care avea o geacă neagră pe el. Mă uit mai bine şi era Shane, căpitanul echipei de fotbal şi vedeta şcolii şi se pare că este nervos pentru că i-am lovit maşina. Shane este total opus mie în multe privinţe, are părinţii cu bani, la şcoală toţi vor să îi fie prieteni şi are o iubită frumoasă.

- Futui, da proastă eşti fat-o. Uită-te dracu pe unde mergi, urla el.

- Îmi pare rău, nu te-am văzut, spun şi încerc să nu mă fac şi mai tare de ras, deja cei care aşteptau să vină autobuzul şcolii ne priveau de sub umbrele.

- Şi crezi că părerile tale de rău şi faptul că eşti o chioară idioată o să mă facă să mă simt bine? Uitate şi tu ce zgârietură i-ai făcut maşinii mele noi.

- Dar, dar nu este nici un fel de zgârietură acolo, îi spun eu fără să bag în seama faptul că el mă jicnise de când ieşise din maşina de atât de multe ori.

- Îmi spui tu mie ce este şi ce nu, urla şi mă prinde de bluza ridicându-mă de la podea, la naiba numai mie putea să mi se întâmple aşa ceva.

- Dă-i drumul Shane, se aude o altă voce, aşa că acesta îmi dă drumul, căzând pe trotuarul rece şi ud, apoi acesta se urcă înapoi în maşină şi pleacă.

Eram în stare de şoc, pur şi simplu nu-mi puteam imagina ceea ce tocmai se întâmplase. Fusese pe cale să mănânc bătaie de la cel mai popular elev din liceu doar pentru ca el îşi închipuise că îl zgâriasem maşina, după părerea lui desigur, pentru că eu m-am uitat şi la naiba nu era nici un fel de zgârietură acolo. Mă ridic de pe cimentul ud, îmi iau bicicleta şi pornesc spre casa unde mama îmi dăduse de dimineaţă adresa. Ştiam că eram udă şi probabil plină de noroi şi sincer acum, după cele întâmplate nici măcar nu aveam chef să fiu la cheremul unor bogătani dar cu toate astea mama avea nevoie de mine şi desigur că nu aveam să o dezamăgesc doar pentru ca Shane idiotul îmi distrusese şi ultima picătură de încredere de sine pe care o mai aveam. Răsuflu uşurată când opresc bicicleta exact la poarta casei şi după ce aştept câteva clipe ca poarta să se deschisă, mai apoi să-i explic paznicului cine sunt, acesta mă conduce pe intrarea servitorilor în bucătărie, acolo unde mă aştepta mama, dar care era prinsă într-o conversaţie cu o doamnă îmbrăcată foarte scump, probabil patroana ei.

- Mamă, şoptesc eu uitându-mă la doamna pentru că îmi părea cunoscută.

- Cine este ea Adelaida? Întreabă femeia uitându-se zâmbind la mine.

- Ea este Ella fata mea, murmură mama uitându-se la mine.

- Oh îmi pare bine să te cunoscu, numele meu este Cristina Harris, zice ea întinzând mâna.

Stai un pic Harris? Acum îmi aduc aminte ea este mama lui Shane, oh la naiba cu tot de ce trebuia să ajung fix la el acasă. Sper să nu dau de el pe aici că singur o să mă omoare pentru ca el crede că i-am zgâriat maşina, la naiba eu chiar nu văzusem vreo zgârietură pe maşină.

- Încântată, şoptesc eu uitându-mă în ochii aceea albaştri care mă priveau blând.

- Bun Ella, deci tu vei veni cu mine să mă ajuţi cu ceva, iar mama ta va termina aici, zice ea repede iar mama şi eu am dat încet din cap.

Am dat din cap şi am pornit prin casa asta imensă decorată cu bun gust. Am urcat la etaj şi am intrat într-o cameră care se pare că era un dressing pentru că era plin ochii cu haine.

- Mă scuzaţi dar ce caut aici? Murmur eu confuză din cauză că nu înţelegeam de ce naiba m-a adus pe mine în camera asta plină cu haine.

- Păi trebuie să îţi dau o rochie pentru că diseară vei fi una dintre cele care serveşte alături de mama ta, îmi zice ea şi eu dau din cap.

Doamna Cristina mi-a dat o rochiţă neagră gen de servitoare şi mi-a făcut semn să m-a îmbrac cu ea. Am îmbrăcat-o deşii nu vroiam să fac asta apoi am mers în bucătărie unde era plină de chelneri şi de mâncare. Mama era îmbrăcată şi ea cu o uniformă la fel ca a mea la fel şi celelalte fete. Stăteam şi mă uitam la toate felurile de mâncare care erau aşezate pe masă. Mama şi celelalte fete au ieşit din bucătărie iar eu am rămas singură acolo. Mă holbam încă în continuare la tăvile de mâncare când am auzit vocea de care îmi era frică.

- Cine dracu eşti şi ce cauţi în casa mea, zice o voce rece şi imediat mi-am dat seama cine ea. Shane.