You Belong With Me

13

PERSPECTIVA CALUM.

Aşteptam în maşina că iubita mea să vină din casa să mergem acasă. Nu prea sunt convins că ar trebui să meargă cu mine, îmi e frică să afle adevărul despre mine. Cum pot să îi spun "Vezi iubito eu sunt dislexic, am fugit de acasă". Cum pot să îi zic aşa ceva şi să aştept ca ea să fie mândru de mine. Este iubita mea la dracu şi bineînţeles că fac cursuri ca să pot să îmi fac facultatea pentru a ajunge cineva în viaţa asta. Singurele persoane care ştiu asta sunt J şi Trav. Îmi văd prinţesa cum vine ţanţoşa pe cărare deschide uşa în spate şi îşi arunca geanta apoi se urcă lângă mine aşa că pornesc maşina. Până la mine acasă este un drum lung şi o văd că este obosită aşa că m-am gândit să o las să doarmă.

- Iubito de ce nu dormi? Până acasă la mine este drum lung, murmur eu repede.

- Eşti sigur, poate vrei să vorbim nu ştiu, să îmi zici ceva despre familia ta, zice ea iar eu tresar când aud ce mi-a zis.

Nu i-am răspuns făcându-mă că nu am auzit-o şi am continuat să conduc. Nu ştiu când dar a adormit aşa că am răsuflat repede pentru că nu ştiam cât mai pot să o ignor. Oricum când vom ajunge acolo şi v-a vedea adevărul sigur mă va părăsi. Gândurile ca ea o să mă părăsească mă măcina, sau poate o sa m-a vadă ca pe un ratat doar pentru ce nu am şi pentru ce am.

PERSPECTIVA ELLA.

Simţeam pe cineva împingându-mă aşa că am deschis şi l-am văzut pe Calum uitându-se la mine ciudat de parcă îi era ruşine, dar oare de ce?

- Am ajuns? Murmur eu.

- Da, şopteşte el uitându-se prin parbriz.

În faţa mea era o casă foarte mică de parcă ar fii o cutie de chibrituri care era vopsita într-o culoare de albastru dar de mult pentru că era cojita probabil din cauza ploii şi a vremii rele. Calum se uita în jos şi atunci mi-am dat seama de fapt de ce era el aşa. Îi era ruşine pentru locul unde a crescut, îi era ruşine şi de aceea a zis că era mai bine ca eu să nu vin. M-a aplec şi îi prind bărbia mutându-i faţa spre mine.

- Calum uitate la mine, şoptesc eu.

- Acum ai înţeles de ce nu vroiam ca tu să vii la mine acasă, zice el trist.

- Calum nu îmi pasă cum arăta casa ta, zic eu repede.

- Ba bineînţeles că iţi pasă atunci când ai văzut-o prima dată ai rămas şocată, zice el şi eu m-a uit ciudat.

- Nu e adevărat, murmur eu uitându-mă spre el. Calum nu im pasa, te rog haide.

Am coborât din maşina şi l-am aşteptat pe Calum să coboare apoi l-am prins de mână şi am intrat în micuţa curte a casei. Am intrat în casă şi imediat în faţa noastră apare Carrie care arata destul de panicată.

- Oh v-aţi împăcat? Șoptește ea repede.

- Unde este, zice el repede.

- Am dus-o înapoi. Zice ea repede.

- De ce dracu nu au grijă de ea? Mârâie Calum.

- Despre ce este vorba? Murmur eu.

- Despre mama mea, zice Calum şi Carrie se uita la mine.

- Ce e cu ea? Şoptesc eu confuză.

- Mama mea suferă de psihoză, este nebună, zice el şi se uita la mine. Este internată la spitalul de nebuni dar fuge de acolo.

M-a uitam la el ciudat îmi părea rău pentru că suferă atât de mult. Am zâmbit compătimitor uitându-mă la casa sărăcăcioasa pe care o aveau ei şi m-a gândeam că casa mea un palat. Dar oare tatăl lor unde este pentru ca pe aici nu este nimeni.

- Tatăl tău unde este? Şoptesc eu şi îl văd cum tresare.

- Nu este prin preajmă, zice Carrie repede dar Calum o opreşte.

- Este la închisoare, zice el uitându-se fix în ochii mei.

Am rămas masca când am auzit unde este. Oare de ce o fii ajuns la închisoare. M-a uitam la în ochii lui şi parcă îi simţeam ruşinea şi durerea pe care o simţea. Era ceva la el care îmi zicea că nu îmi spune tot adevărul dar prefer să ştiu atât pe moment. Oare el chiar gândeşti despre familia lui ce este mai rău. Acum înţeleg de ce mi-a luat atât de mult să îl conving să m-a ia cu el acasă. Observ că am rămas doar cu Carrie doar atunci când am auzit uşa de la intrare trântindu-se. Am vrut să merg după el dar Carrie m-a prins de mână şi m-a tras înapoi.

- Cred că vrea să fie singur, mormăie ea. Ştii nu înţeleg de ce ai vrut să vii aici, dar te rog un singur lucru, dacă ai de gând mai încolo să îl rănesc mai bine lasă-l de cum, mormăie ea rece.

- Nu îmi spui tu mie ce să fac şi ca să ştiii şi tu, eu îl iubesc prea mult pe Calum. Eu îi aparţin şi el îmi aparţine, şoptesc eu şi mă duc spre uşa în urma băiatului pe care îl iubesc.