Azi a plecat. Tatăl ei şi-a făcut bagajele şi a plecat pur şi simplu, fără să-şi ia la revedere de la Lara. Se pare că nu-i păsa. A plâns. Îşi iubea părintele, iar el nu s-a obosit să o îmbrăţişeze pentru ultima oară. Dar se pare că va trebui să se obişnuiască fără el de acum. Mergea singură pe stradă, gândindu-se la toată situaţia asta. Larei îi sună deodată telefonul. Privi cu amărăciune numele apelantului. Tata. Şi-a băgat telefonul în geantă, continuându-şi drumul spre şcoală.
* * *
-Lara Hawkins.
Lara s-a ridicat leneşă din bancă, îndreptându-se spre catedra doamnei Molter, profesoara de matematică.
-Ai învăţat pentru astăzi, Lara? Vocea ei avea un oarecare ton batjocoritor.
Şi-a scuturat capul, ploapele închizându-i-se pe jumătate.
-4. Te poţi întoarce la locul tău.
Lara o urmări pe Molter cum îi trecea nota în catalog, apoi plecă pur şi simplu din clasă. Alerga pe holuri cu lacrimile în ochi, nevrând să se oprească. Şi atunci l-a văzut, chiar şi de la câteva rânduri de dulapuri distanţă. Panglica roşie atârna în faţa dulapului ei. Cu mici sughiţuri necontrolabile, a înşfăcat buchetul de flori. Azi era un buchet de lalele albe. Pe bucata de hârtie era scrisă litera "I", iar pe cealaltă parte un mic mesaj: "Albe, la fel de pure şi frumoase ca tine."
Lara suspină, strângând florile la piept. Ar vrea aşa tare să-l îmbrăţişeze pe băiatul ăsta.
:'3.
