Te-am prins, mister player!

Capitolul 10

A/N: stiu, a trecut prea mult timp de la ultimul capitol..o sa ma revansez! (sau macar voi incerca :)) ) sper sa va placa si..astept cat mai multe pareri!

>nu uita sa votezi daca ti-a placut :*

> in poza este Darius ;;)

Lectura placuta!

Capitolul 10

"Da, s-au despartit ! Dan i-a dat papucii! "

"Ai auzit ca a inselat-o cu Miu si tot el a parasit-o?"

"Crezi ca a lasat-o pentru Miu?"

Numai asta aud de cateva zile, si nu imi place deloc. Insa nu stiu ce ma deranjeaza mai mult: faptul ca isi bate joc de o persoana asemenea Deei sau faptul ca toata lumea aminteste despre povestea cu Diana Miu. Oricare varianta ar fi, se pare ca m-a adus cu moralul la pamant.

- Ai auzit ca s-au despartit Baltu si Deea? ma intreaba Denisa expirand o cantitate promitatoare de fum.

- Cred ca tot liceul stie, eu de ce as face exceptie? raspund nepasatoare jucandu-ma Temple Run 2 pe noul meu telefon.

- Ah, inseamna ca stii si despre povestea cu Miu..

Pun jocul pe pauza si ma uit la Des.

- Ti se pare ca ma intereseaza? Daca simteam nevoia de a barfi pe aceasta tema cred ca as fi adus-o in discutie, nu?

Prietena mea ma priveste cu un zambet diabolic pe buze, dorind sa spuna ceva. Dar nu ii ofer oportunitatea, intorcandu-ma cu spatele si intrand in liceu. ,,Nu trebuie sa ma las afectata de aceasta situatie"-gandesc involuntar-,,Trebuie pur si simplu sa ignor tot ceea ce ma inconjoara, sa zambesc si sa continui sa merg!". Dar telefonul incepe sa vibreze, anuntandu-ma ca am primit un mesaj. Deblochez telefonul si vad ca este de a un numar necunoscut. Incerc sa il citesc dar mi se pune un nod in gat dupa ce arunc o privire peste el si vad ca este semnat: "Iti sta bine in colantii aia, ar trebui sa ii porti mai des. Blondul". Ridic privirea din ecranul telefonului si ma uit in spatele meu, unde, la o distanta de aproximativ 15 metri, sta Dan cu cativa prieteni. Isi intoarce capul spre mine si imi zambeste. Imi rotesc ochii plictisita si imi continui drumul spre clasa, cand deodata ma loveste un gand: de unde are numarul meu? Curioasa, ii trimit un mesaj:

"De unde ai numarul meu?"

Dupa cateva secunde, telefonul imi vibreaza in mana, fix in momentul in care ma asez in banca.

"Secret :* "

"Amira, deci."

"Stiam eu ca esti si frumoasa si desteapta, pitico"

"Nu iti dau voie sa imi spui asa. Inceteaza."

"Daca nu incetez ce se intampla? Pui botul?"

"Gata, nu iti mai raspund."

"Hei, nu vreau sa te superi! Eu glumesc cu tine..nu stiam ca esti atat de suparacioasa :* ma ierti ?"

"Mm..nu. Esti un nemernic."

"De ce spui asta?"

"Pentru ca este adevarul."

Telefonul vibreaza din nou, dar il abandonez in banca si ma concentrez la ceea ce spune profesoara care tocmai a intrat in clasa. Nu vreau sa ii las cale libera in viata mea, vreau sa se straduiasca. Vreau sa imi castige increderea, sa incerce sa ma convinga ca e altfel decat cred. Vreau sa ma faca sa imi schimb parerea despre el, vreau..sa il pot privi in ochi si sa il vad pe adevaratul el, un el care stiu sau cel putin sper ca exista undeva in adancul acelui verde divin. Nu vreau sa ma gandesc ca nu am dreptate, nu vreau sa imi distrug singura iluziile cu atat de multa ignoranta. Vreau sa ma las purtata de val, de vant, de tot ceea ce ma poate purta deasupra a ceea ce am luat in considerare pana acum ca fiind perfect pentru mine, pentru bunastarea mea. Si astfel ajung sa imi pun problema altfel: vreau sa fiu fericita, chiar daca pentru putin timp..vreau sa fac ceva ce merita regretat dar sa il pot trai..vreau sa..profit! Da! Sa profit de toate sansele pe care mi le ofera viata, sa pot zambi peste ani stiind ca am trait tot ceea ce am dorit. Si cel mai important: nu ma voi intreba niciodata ,,ce ar fi fost daca?..''. Zambesc neputincioasa in fata alegerii facute, stiind ca nu mai este cale de intoarcere. Voi lasa asadar jocul sa continuie, nu ma voi impotrivi.