Te-am prins, mister player!

Capitolul 11

A/N: stiu, intarziere mare..imi pare rau! acesta este doar un capitol de umplutura, deci nu ma injurati.

lectura placuta, nu uita sa votezi daca ti-a placut !

Recapitulare:

*****

- Printesa, esti bine? aud o voce cunoscuta aproape de mine, pentru ca mai apoi a simti doua brate puternice cum ma cuprind intr-o imbratisare calda.

Ma las moale in bratele lui Leo si imi afund fata in pieptul lui, inchizand ochii. Ii inspir parfumul fin si oftez adanc.

- O sa fie bine..iti promit..il aud soptindu-mi.

- Multu..

- Leo! Ce surpriza placuta! Cu ce ocazie pe la noi?

Nu el! Nu din nou..

*****

Capitolul 11

Raman cu fata ascunsa in pieptul lui Leo, simtind cum ma strange si mai tare in brate.

- Uite am venit sa imi iau spiridusul de la scoala. Voi ce faceti? raspunde Leo pe un ton nepasator, aflat in antiteza cu stransoarea din ce in ce mai puternica.

Voi?!

- Noi..bine, stam la o tigara. Nu vrei sa ne tii companie? Darius nu se supara..

Il inghiontesc pe Leo in coaste cu putere, asigurandu-ma ca nu accepta.

- As sta, dar ne cam grabim. Poate iesim in weekend, vorbim.

- Bine, salut-o pe Deea din partea mea si spune-i sa nu mai chiuleasca, spune Dan facandu-si simtita o urma de zambet spre sfarsitul propozitiei.

- Ii spun, stai linistit.

Imi scot fata din pieptul protectorului meu si ma intorc repede spre strada, evitand pe cat posibil contactul vizual cu Dan. Dar uit de prezenta lui Darius si ma trezesc privindu-l drept in ochi, lasandu-l sa imi citeasca toate emotiile care ma acapareaza. Toata deznadejdea si fragilitatea il lovesc parca, schimbandu-si privirea nepasatoare in una mai calda, aproape compatimitoare. Intorc capul si ma las purtata de Leo pana la masina, asezandu-ma pe locul din dreapta soferului si expirand totodata o cantitate substantiala de aer pe care o tineam in plamani.

- Sa te ducem acasa, printesa..

Spunand acestea, Leo porneste masina si incepe sa conduca prin oras, apropiindu-se din ce in ce mai mult de casa mea. Nu ma simt in stare de a sta in casa singura, de a privi peretii goi sau de a-mi rataci sufletul printre cearceafuri. Tot ceea ce se intampla pare atat de banal, de simplu, dar sunt detalii minore care imi devoreaza sufletul incetul cu incetul. Nici nu am realizat pana acum cat de mult ma afecteaza situatia, cat de patetica sunt in vulnerabilitatea mea absurda. Daca as putea mi-as sterge singura continutul sufletului, mi-as scoate inima din piept si as calca-o in picioare, numai sa am certitudinea ca ceva se va schimba in bine. Toata nesiguranta mea ma indeamna spre mult prea multe actiuni pe care in mod normal nu le-as face, ma face sa fiu o persoana mai putin rationala, si asta nu imi place. Trebuie sa redevin acea Irina calculata si rece, trebuie sa am un plan de scapare in caz ca sentimentele mele vor fi prea puternice sau distruse. Da, trebuie.

- Am ajuns, spune Leo oprind motorul.

- Multumesc, nu stiu ce ma faceam fara tine..

Ii zambesc larg si il pup pe obraz, deschizand portiera. Dar nu apuc sa ies pentru ca ma prinde de incheietura mainii stangi. Intorc capul din reflex, uitand sa imi maschez emotiile atat de usor de citit.

- Vreau sa fii bine, printesa. Te rog sa fii bine!

Ma priveste incruntat din cauza ingrijorarii care i se citeste in ochi, lucru care ma face sa ii mangai obrazul stang cu mana libera. Cum se face ca acest strain se ingrijoreaza atat de mult din cauza mea? De ce ma face sa ma simt atat de vinovata faptul ca simte asta datorita mie? Cu cat il privesc mai insistent in ochi cu atat pot vedea mai bine toate sentimentele care il acapareaza: tristete, ingrijorare, curiozitate..si parca mai este ceva, dar nu imi pot da seama ce. Pare a fi o sclipire, ceva ce incearca sa ascunda, dar care striga "vreau afara!". Realizez insa ca ma uit insistent la el de cateva minute bune, asa ca imi desprind mana din stransoarea lui si ies din masina, dar nu inainte de a-i promite ca voi fi bine. Inca o promisiune incalcata nu cred ca mai conteaza in momentul de fata.

Intru in casa cu mainile tremurande, reusind sa bag cheia in broasca abia din a treia incercare. Urc in camera mea si trag draperiile, asezandu-ma in pat intr-o pozitie cat mai comoda cu putinta. Privesc tavanul cu interes, golindu-mi mintea de toate gandurile care nu imi dau pace. Simt nevoia de a evada, sa plec la munte, undeva. Sa respir un aer nealterat de noxe si minciuni, sa ma scald in razele reci ale soarelui. Vreau sa dansez printre copaci verzi, sa alung nedumerirea, sa ma imprietenesc cu visul realitatii. Vreau sa pot...

*Brrr, brrrr*

Of, mesaj nou.

"Ai ajuns bine acasa?"

Sa raspund oare?

"Da, multumesc pentru grija."

Se trimite. Asteapta. Asteapta..

*Brrr, brrr*

"Poate ca tu nu ma crezi acum, dar chiar imi pasa de tine si este normal sa imi fac griji..ai si tu putina incredere, Irina.."

"Nu pot avea incredere in tine. Nu imi cere asta."

Asteapta..

"De ce imi faci asta? Tu chiar nu iti dai seama de ceea ce simt pentru tine? Tu ai macar idee cum m-am simtit mai devreme cand te-am vazut cu Leo? Am si eu o inima, sa stii"

Zambesc. Domnisorul Baltu e gelos deci..

"Nu pot avea incredere in tine. Increderea se castiga, iar eu nu ma las pacalita. Buna incercare."

"O sa te fac sa ma crezi. Vei vedea ca nu te mint, iti promit."

Pun telefonul in partea cealalta a patului si ma invelesc, simtind nevoia de putina caldura macar fizica daca nu si sufleteasca. Adorm in cele din urma cu mintea goala.

Cu mintea si sufletul goale.