Alfa în derivă

Capitolul ➸ 21

Am facut un fel de caracterizare video a personajelor principale (nu e un trailer) ca sa intelegeti mai bine cum ii vad eu.

In capul meu arata mai bine :)

Capitolul 21

-Adica vrei sa spui ca vanezi lupi? Întreb si nu pot disimula dezgustul din voce.

-Nu. Simpla idee parea sa ii instige greata la fel cum imi provoca si mie, de altfel. Doar lasii vaneaza lupi, spune el ațâțat precum un foc ce mocneste amenintator si simt cum mi se usca gura instantaneu, barbatii adevarati traiesc cu ei. Dar nu e cazul meu. Explica el mai departe inducandu-ma si mai mult in starea de confuzie. Esti macar atenta la ce iti spun?

Il auzeam vag cum vorbeste dar sa fiu sincera, habar nu aveam ce sunete ii ieseau pe gura. Eram aici, mirandu-ma la cum e posibil sa ai picioarele asa de subtiti cand stai jos, si totodata eram in mintea mea. Departe. E atat de confuz. Cum e posibil sa fi parte om parte animal? Ca sa fiu mai exacta, ma gandesc, cum e posibil ca El sa fie ce pretinde ca e. Tipul e atat de gratios in tot ce face, in fiecare moment in care imi e permis sa il vad, se misca intr-o atmosfera proprie, pe un ritm propriu, aproape vulgar. Nu am intalnit pe nimeni ca el in toata viata mea, poate doar in carti si nici acolo. Wow. E o descoperire. O revelatie. Dar oare l-as mai place daca ar fi ce zice? Simplul gand ma face sa pufnesc in ras. Intra-devar, ce gand ingust si absurd.  

-Camelia. Ma striga pe nume si imediat, ca o reactie instictiva, revin in camera roz de pe Zambilelor 12.

-Da. Raspund repede privindu-l fix. Chiar are putin pigment verde in ochi.

Se uita la mine panicat ca si cum s-ar fi simtit vinovat de ceva. Nu! Intreaga mea fiinta protesteaza inversunata incat aproape ma sperie. Dorinta de a ii lua apararea, desi nu stiu contra cui ma lupt, e imensa.

-Esti un fel de hibrid. Cuvintele ies fara voia mea.

-St. Scoate abrupt un sunet printre dinti. Nu. Ma informeaza in timp ce isi trece mana prin par, ravasinu-l. Sunt un lup care are instincte umane.

Pai asta chiar simplifica lucrurile o tona. Gandesc sarcastic.

-E ceva filosofic aici? Intreb suspicioasa desi asta nu suna a el deloc.

-Poftim? Raspunde 3 secunde mai tarziu decat i-ar fi luat de obicei.

-Gen, Aristotel zicea ceva de genu: daca te izolezi, indrug privindu-l curioasa printre gene sa vad daca asculta, daca esti antisocial, asa ca tine, vreau sa adaug dar ma abtin, esti fie zeu fie fiara. Pentru ca daca despre asta e vorba atunci tu esti mai mult. . .

-Camelia, ma intrerupe in mijlocul frazei, iar gandesti prea departe. Iti spun ceva serios si tu ma faci sa vreau sa te arunc de pe-o cladire. Ma anunta el furios strangand lenjeria de plapuma in pumni pana ce acestia luara o nuanta de alb.

-Sczue. Imi cer iertare dar nu stiu exact cui: plapumei, pentru ca din cauza mea sufera; sau lui. Nu o las moarta oricum. Si cum de arati ca un om atunci, domnule Fernir?

Mai bine decat un om, as adauga; daca ego-ul lui nu ar fi deja supraponderal.

-Ok. Ofteaza dramatic cu rabdarea jucand harlem shake pe muchie de cutit. Cine-i Fernir?

-E din Harry Potter, a fost in turn cand Dumbledore a murit. . . e gen, liderul varcolacilor malefici. Rad bine dispusa stiind ca Hermione i-a aratat-o poodle-ului in ultima carte din serie. In film Neville e cel care il trimite in lumea viselor pe unul din cei mai salbatici devoratori ai mortii si cred ca nicio schimbare din film nu m-a deranjat mai putin decat asta. M-a enervat la culme ca au taiat faza in care Duddley isi cere iertare, dupa toate tampeniile pe care le-a facut lui Harry. Adica tipul face si el un gest memorabil si ei decid ca nu e important?!