Alfa în derivă

Capitolul ➸ 22

Serban povesteste:

Degetele maimutei cu care are ea fantezii–am uitat numele, indicau minutul 27 iar sabia de un verde fosforescent ce-mi dadea sincere dureri de cap, era indrepta spre ora 5. Era 5:25 si parea ca timpul nu mai avea rabdare. Ce-i cu graba asta? Nu-mi fac griji din cauza tipului (incercase sa ma convinga ca e de fapt o persoana) de pe ceasul ei, pentru ca: 1. E al naibii de verde 2. E al naibii de draguta cand imi povesteste despre filmul in care joaca si 3. Tipul arata ca un animal scarbos. Ironia nu ma pierde.

Totusi, fie ca voiam sa admit fie ca nu, erau chestii care ma deranjau. Acum puteam sa ma uit la ea un minut intreg si sa nu imi vina sa ii rup capul de pe umeri - ceea ce e un progres. Ba mai mult, nu doar eu o placeam. Parea ca toata lumea o place – si devenea sacaitor, sa fiu sincer. Ma bucur ca o am pentru cateva ore singura fara soramea prin jur sau maicamea; dar jur ca daca ceasul ala refuza sa incetineasca, il crap.

 Camelia povesteste:

-Prima vizita in biroul directorului. Ma indeamna el sa povestesc si poate ma insel, dar felul in care vorbeste il face sa sune nerabdator. E putin ciudat sa il vad atat de. . . atent. Habar nu aveam ca o mica plimbare pe bulevardul secretelor vechi de familie avea sa aduca o schimbare atat de placuta. O puteam simti in felul in care percepeam aerul din jurul nostru. E mult mai usor. Mai respirabil.

-Asta i se datoreaza lui  Gimmy Gimoiu , rad mai mult amintindu-mi ziua si nu de felul in care am facut afirmatia sa sune ca un DJ iar Serban imi face semn sa continui, curiozitatea fiind evidenta pe chipul sau jumatate ascuns in perna. Yuy cat e de dragut, ma opresc din contemplat inainte sa incep sa suspin si continui istorisirea, evitand insa contactul vizual, lui Gimmy i s-a parut foarte hilar sa ii spuna colegei mele de banca „fund-european". Saracul magar, suspin eu castigand o ridicare de spranceana din parte lui Serban, credea ca e amuzant pentru ca eram la ora de geografie. Explic nervoasa simtind cum flacara rosie se aprinde din nou dar il vad cu coada ochiului pe Serban suprimand un zambet si ma abtin sa nu imi arunc ochii peste cap. Da, razi dar iti zic ca lui Gimmy nu i-a venit sa rada dupa ce a facut cunostiinta cu lovitura mea celesta. Ai vazut regele saman? Intreb dar dupa expresia lui banuiesc ca iar l-am pierdut in detalii; m-a acuzat de mai multe ori ca sar de la un subiect la altul cand nu vreau sa vorbesc despre ceva. Incepe sa ma cunoasca.  

-L-ai pocnit? Pufneste el in ras ca si cum nu ar crede o iota decizand sa nu imi raspunda la intrebare.

-Nu chiar...  Spun scarpinadu-ma pe dupa ureche cumva vrand sa spun ca da, i-am tras una de nu s-a vazut. Uit sa par insultata la aluzia ca nu as putea rani pe cineva in mod deliberat. Pentru ca pot! In mod cert! Adica joc Counter Strike pe servere rusesti pentru numele a tot ce-i roz, pufos si latra! Stii ce greu e sa fii atent la joc cand auzi in mod constant ca mama ta nu e in bucatarie facand placinte ci intr-un pat ravasit in Moscova, avand alte activitati fizice!?!

-I-am aruncat trusa cu creioane in cap. Spun simplu mentinad fata de poker cand Serban se opreste din ras iar reactia lui merita toate cartile din bibleoteca judeteana: mai intai soc apoi confuzie si dupa. . . sa fi fost respect? Da. Decid sigura pe atributele mele intuitive, Serban e printre putinii oameni pe care ii stiu care sa respecte abuzul fizic si verbal. Ma opresc din gandit inainte sa stric totul. Stii cum se spune: intotdeuna cei tacuti. Ii fac cu ochiul simtindu-ma foarte bine in prezenta lui.

-Pentru ca nimeni nu planuieste o crima cu voce tare. Imi zambeste el mutandu-si greutatea pe cot si prinzand o suvita din parul meu intorcand-o printre degetele sale lungi. Gimmy? Intreaba el linistit cand inima mea mai avea putin si iesea din piept. Statea incolacit pe pat asemenea unui catel. Acum ca stiu cine e de fapt si ce secrete ascunde, pot sa inteleg iesirile animalice; intrucat nici-un om nu se scarpina ca el, sta pe pat in pozitii imposibile asemeni lui sau merge la baie atat de des.