Alegerea reginei

Capitolul 2

O simplă idee și deja m-am dat peste cap. M-am zăpăcit de acum cinci zile, de la vizita mea la palat, iar simplul fapt că mă aflu acum în camera mea și mă gândesc la întreaga poveste a familiei regale mă face să cred că și eu sunt pe punctul de a o lua razna. Probabil că asta se va și întâmpla, nu mai e nimic sigur, însă nu voi fi singura nebună, vis a vis de brutărie e spitalul, deci nu sunt prea departe. Încep să realizez că singurul meu păcat e de fapt gândul că voi putea să aflu ceva despre acei prinți. CUM PISOII MEI AM DEVENIT ATÂT DE CURIOASĂ?

Oricum, azi vine brutarul șef și am nădejdea că îmi va da ceva de lucru astfel încât să uit de toate tâmpeniile astea. Brutăria a fost fără comenzi pompoase, însă azi știu că va veni comanda pentru încoronare, așa că am trimis toți angajații să cumpere ingredientele pentru ce sunt sigură că vom avea nevoie.

- Arty!

Din pragul ușii, îl privesc pe cel care m-a luat sub ocrotirea lui, pentru că, să fim serioși, ce putea să facă o fată singură de aproape 15 ani? O fată care își pierduse părinții pentru totdeauna? O fată care nu a apucat nici măcar să asculte ultimele cuvinte ale tatălui ei pentru că moartea a fost mai rapidă decât ea? O fată în zilele astea atâta timp cât nu se căsătorește e ca și cum ar fi inexistentă, iar eu tocmai asta nu urmăresc. Nu am de gând să mă mărit, și cu atât mai puțin să mă mărit cu oricine.

- Unchiule! îl strig eu, știind că așa i-a plăcut dintotdeauna să îi spun.

- Am niște vești importante pentru tine! spune el și se așază pe scaunul de lângă oglindă.

- Te ascult! spun eu, adoptând poziția turcului.

- Știi că azi vine comanda pentru încoronare și că asta înseamnă două nopți nedormite. Însă, nu asta mă îngrijorează pe mine cel mai tare.

Îl privesc cu un deosebit interes, iar când în ochii lui citesc o fragedă suferință, simt că urmează să îmi spună ceva important. Ceva ce s-ar putea să îmi schimbe viața.

- Trebuie să cobori la parter.

Îmi face un semn din cap în semn de afirmație că am auzit bine, iar eu mă ridic din pat, îndreptându-mă înspre ușă.

Îl aud în spatele meu, însă mă prefac că nu e de fapt acolo. Pășesc încet pe scări, până când trec de grinda care îmi bloca vizibilitatea și văd o persoană la care nu mă așteptam de nicio culoare să o văd acolo și cu atât mai mult singură, prințul Apollo.

- Bună din nou! spune el cât se poate de nonșalant, însă eu sunt mult prea șocată ca să mai pot spune ceva, astfel că mă prăbușesc pe treapta din spate, neîntrerupând contactul vizual cu el.

- Ce... ce vă aduce aici? mă bâlbâi eu, iar el face doi pași înspre mine.

- Vreau să te iau la palat. Brutarul șef deja mi-a dat consimțământul, iar tu vei fi angajat al palatului imediat după încoronarea fratelui meu. Vei fi sub protecția mea, te iau drept garda mea de corp și sfătuitorul meu.

- De ce mă luați la palat? întreb eu, devenind mai mult decât confuză. De ce mă luați la palat pentru un post atât de important?

- M-am documentat despre tine, știu că ai făcut armata, astfel că nu văd de ce nu te-ai descurca! se încruntă el, însă eu nu am de gând să o las așa moartă.

- Am renunțat la armată, nu mă întorc în palat, viața mea nu vă aparține, Alteță!

Probabil că îmi risc propria viață vorbind astfel cu un prinț, însă șocul apare instant în mine când văd că prințul începe să râdă de la replica mea.