Alegerea reginei

Capitolul 4

Linistea din sala inca imi da mult de gandit, insa faptul ca printul cel mic se pune in fata mea, imi blocheaza total traiectoria. Nu pot sa neg ca e suficient de inalt incat sa imi blocheze toata traiectoria, iar eu nici macar nu incerc sa vad ce se petrece, as da dovada de curiozitate specifica doar femeilor.

- Alteta Sa, printul Ares!

Se aud indata niste uși deschide, moment in care aud niste pasi apăsați si pot sa spun cu certitudine ca nimeni din sala nu mai răsufla deloc. Pașii apăsați ai printului cel mare umplu de ecou intreaga sala, moment in care realizez paguba in care ma aflam, nu voiam sa dau ochii cu el.

Il simt brusc ajuns in fata regelui, iar mezinul isi trage mana dreapta in spate pentru a se asigura ca inca sunt acolo, prinzându-mi cureaua de pe langa brâu pentru a fi sigur ca nu imi schimb poziția. O adevarata prostie.

- Ares... aud vocea regelui, iar dupa ce ii spune numele, se aude instant cum scoate un suspin ușurat.

- Ai crezut ca nu vin, asa-i?

Vocea atat de sobra a printului ma face sa imi ridic privirea, cu toate ca stiam ca voi da doar de spatele mezinului.

- Nu ma asteptam cu siguranta sa te vad aici, insa ma bucur ca ai venit! spune regele cu jumatate de gura, incercand sa nu para deranjat de prezenta lui, insa aud un pufnit destul de zgomotos si sunt sigura ca e din partea printului.

- Te cred, te cred! Tocmai de asta ai trimis un intreg batalion in urma mea ca sa ma prinda in ambuscada, nu-i asa?

Aud un zgomot de sabie, moment in care mezinul se da inapoi si incearca sa imi blocheze tractul vizual, insa eșuează. Imaginea printului care pune sabia la gatul regelui mi se impregnează clar pe retina, neputând sa imi iau privirea de acolo. E clar, sunt o băgăcioasă si pot fi descoperită acum, insa trauma mea e mult prea mare pentru ca corpul sa ma asculte.

- Nu am fost eu! il aud pe rege spunând, insa pana si eu care nu il cunosc pe rege recunosc ca minte.

- Ti-am spus deja ca te cred! spune printul, insa nu reusesc sa ii vad chipul, deoarece mezinul se pune imediat in fata mea, parca revenindu-si din soc. Ah, aud din nou vocea lui zeflemitoare, uite-l si pe fratele meu cel mai mic. Cum o mai duci? spune el, iar eu aud cum sabia intra imediat in teaca.

- Poate ca nu la fel de bine ca tine, frate mai mare! spune mezinul, insa aud un pufnit din partea printului Ares.

- Ma bucur ca crezi in continuare ca conditia mea e atat de buna incat sa nu fie deloc complicat pentru nimeni ceea ce urmeaza sa spun. Nu vreau sa las regatul asta sa se piarda atat de usor.

- La ce te referi? intreaba regele, insa santinelele răsuna din nou, semn ca ceremonia e pe cale sa inceapa.

Ușile imense se deschid, semn ca urmeaza momentul in care printul mostenitor sa isi faca apariția. Imi ridic privirea inainte ca printul Apollo sa observe asta si il vad pe acel nobil cu care m-am intalnit in câmp. Oh, nu, e printul mostenitor..

*

N-am putut fi atenta toata ceremonia la ce s-a intamplat, fiindcă in capul meu acum sunt total alte ganduri. Doar simplul fapt ca printul Apollo ma protejează atat de excesiv imi da de gandit, faptul ca m-a adus aici sau faptul ca nu ma asteptam ca intreaga mea fiinta sa refuze sa mai aiba vreo reactie prin simpla prezenta a printului Ares. Doamne, tipul ala prin simpla lui prezenta ma face sa ma simt îngrozitor de stresata. Nu e de mirare ca nu l-a numit nimeni print mostenitor, ar fi înfricoșat pana si cel mai apropiat om al lui de suflarea lui. Cat despre faptul ca cel cu care m-am intalnit in câmp e chiar printul mostenitor, despre asta nici macar nu vreau sa imi amintesc, e absolut evident ca voi avea de suferit enorm daca il reîntâlnesc. Oh, Doamne, oare in ce m-am bagat? Pana la urma urmei, nu pot decat sa ma plang. Atata pot, sunt o femeie incapabila prinsă intr-o lume total care nu imi aparține. E absolut evident ca voi fi prinsă la un moment si de atunci pana la ultima mea suflare va fi o perioada inimaginabil de scurta.