Alegerea reginei

Capitolul 3

Nu realizez cum a trecut atât de repede timpul sau cum de am reușit, însă tot ceea ce trebuie dus la palat e gata, mai puțin eu. Pe mine nu mă pot pregăti pentru viața de palat oricât aș vrea, lucru care mă enervează cât se poate de tare. E evident că sunt pierdută în spațiu și că aș face orice ca să scap de ceea ce înseamnă plecatul la palat, însă din păcate, nu e după mine. Sunt o proastă, asta sunt.

- Arty!

Vocea brutarului șef răsună, dându-mi de înțeles că e în debaraua de făină. Merg rapid într-acolo și văd că totul era terminat și aranjat pentru a fi dus la palat. Toate erau pregătite, eu eram singura nepregătită. Sunt destul de sigură că odată intrată în palat, nimeni nu îmi va da voie să mai ies de acolo, cel puțin vie. Totuși, mi se pare dubios tot ceea ce se întâmplă acum, adică eu merg la palat pentru că prințul mi-a spus? A venit prințul într-adevăr să mă caute? Mai mult, mă vrea în serviciul lui personal? Asta pentru mine va fi o adevărată provocare, căci totuși, sunt fată și nu am de gând să las să se vadă ceva pe fața mea. Dacă se va afla vreodată, nu se va afla pur și simplu, ci într-un context care să necesite vital asta.

- Cred că e timpul să plec.

- Ai grijă de tine și nu te lăsa controlată de familia regală! Știu că poți.

- Nu îmi vine să cred că prințul chiar m-a luat în serviciul lui personal...

- Vei rezista, am încredere.

Mă cuprinde într-o îmbrățișare cât se poate de sinceră, lucru care mă ajută enorm să mă despart mai ușor de el. E singurul om care mai ține la mine după trauma prin care am trecut și mă tem ca nu cumva să am parte de o surpriză și să se întâmple ceva cât timp eu sunt plecată. Chiar dacă sunt pe deplin conștientă că plec pentru o perioadă nedeterminată.

Aud zgomotul din stradă și încerc să rup îmbrățișarea, cu toate că această despărțire o simt ca și cum ar fi momentul în care viața mea se termină definitiv. Îmi adun toate forțele pentru a-mi face picioarele să se deplaseze înspre ieșire și să nu cumva să mă răzgândesc. Îmi îndrept privirea înspre cele două gărzi ale palatului care mă așteptau pentru a însoți convoiul care ducea toate produsele la palat.

Pașii mei erau cu adevărat lenți și probabil cei mai indeciși pe care i-am făcut în toată viața mea. Când ajung lângă convoi, îmi ridic privirea scanând pentru ultima oară casa și inspir adânc aer în piept, îndreptându-mi ulterior privirea înspre palatul care lumina puternic.

- Să mergem! am spus eu dintr-o singură suflare, refuzând să mai privesc înapoi și pregătindu-mă practic emoțional pentru noua etapă din viața mea.

*

Odată intrată în palat, realizez că sunt de fapt într-o altfel de lume. Nu doar că e o agitație de nedescris la bucătărie, însă fiecare face devotat treaba lui și nimeni nu vorbește nimic. Nu voi putea să fac asta, sunt sigură de asta. Nu sunt genul să tac când lucrez, în cel mai rău caz cânt, dar nu pot să fiu atât de concentrată pe ceva când e atât de multă lume în preajmă.

- Arty, nu? Noul sfătuitor al Alteței Sale, prințul Apollo. Urmează-mă!

Tipul avea o îmbrăcăminte cât se poate de elegantă, însă purta la mână un ceas, semn că era majordomul castelului. Nimic nu e atât de complicat precum pare. Până acum cel puțin.

Ajung în holul secundar, pentru că sunt sigură că dacă eram în cel principal, era o forfotă de nedescris și o aglomerație de neimaginat, în definitiv, sigur au venit o grămadă de bărbați la încoronarea prințului pe care l-am cunoscut acum 20 și ceva de ore. Urc scările pitită în spatele majordomului, încercând să mă prefac cât mai bine că am mersul unui bărbat. Și mersul unui bărbat e diferit față de cel al unei femei, să fim serioși.