Intr-o dimineata, desi el trebuie sa coboare din taxi si sa te lase sa-ti continui drumul…el iti deschide portiera, te ia de mana si drumul pana in patul lui este prea lung… si hainele prea putine.
Nu a fost langa ea nicio clipa in seara aia, nu l-a vazut, nu l-a simtit…nici macar nu l-a cautat. Nu credea ca el exista.
El, insa era acolo, o umarea, o astepta sa-si faca numarul, sa se dea tuturor, fara sa se dea cu adevarat. O astepta pentru el.
La sfarsit a aparut de nicaieri ca si cand ar fi zis lumii: cu voi s-a jucat, cu mine va pleca.
Si asa a fost. A luat-o de acolo fara intrebari, fara reprosuri.
A luat-o si a iubit-o o noapte intreaga.
Si noptile care au urmat. Iar ea…ea a fost doar a lui.
A trezit-o inainte sa plece.
Era dimineata, era soare si toata tristetea era in ochii lui.
Nu-l simtise in dimineata asta si nu mai stia cand adormise. Avusese grija sa bea suficient de mult incat sa fie anesteziata.
Ea trebuia sa-l lase sa plece, el trebuia sa-i dea drumul. A strans-o in brate, i-a soptit lucruri prea mari si cuvinte greu de rostit si au mai facut o data dragoste.
Ea a ramas cu tristetea amandoura in suflet.
………………………………………………………………………………………………
