Dragostea e o Poveste Nouă

4~Avem ceva de discutat.

Intru pe ușa apartamentul mai mult târâș decât mergând. Întâmplarea din stradă mi-a zguduit toată conștiința. Nici nu știu când am acumulat putere să mă ridic de jos. Oamenii treceau nepăsători pe lângă mine, exact ca atunci când eram mai mică. Jack a fost singurul care s-a oferit să mă ajute, și nici că s-a mai oprit din ziua aceia.

Cred că Sevy mă întreabă la un moment dat unde e înghețata. Nu îi răspund. Apoi, cred că mai întreabă ce e cu mine. La fel, nu îi pot răspunde. Tot de ce sunt capabilă e să mă întind în pat, să mă ascund sub pătură și să gem de frustrare pentru tot restul zilelor mele.

Blonda îmi scoate adidașii din picioare fără să mai zică nimic, deși înăuntrul sufletului moare de curiozitate să afle ce mi s-a întâmplat. Dintrun motiv necunoscut chiar de mine însămi, nu îi pot zice nimic. Nu îi pot povesti de clipele de groază cu care am crescut. Copilăria mea ajunsesem la un moment dat să o cred normală. Doar zâmbetele copiilor din parcuri alături de părinții lor îmi reaminteau că nimic la mine nu va putea fi normal vreodată. Sunt stricată. Din toate punctele de vedere.

Când găsesc întrun final curajul să fac un duș și să mă schimb în pijamale, merg la blondă. O caut prin toată casa, chiar și în a doua baie, unde o și găsesc.  Aceasta cred că a făcut singură o plimbare pănă la magazin să își i-a înghețata, fiindcă acum stă în cadă cu ditamai caserola în brațe.

Scoate o lingură nu știu de unde și mi-o întinde. O accept fără rețineri, urcândumă lângă ea în cada rece și albă ca neaua.

---Tot nu ai de gând să-mi zici ce te frământă? Întreabă parcă resemnată.

Dau din cap. Nu mai insistă. Știe când trebuie să o lase baltă.

---Ce treabă ai avut la școală?

De data asta, mă gândesc o clipă dacă să îi spun adevărul sau să îl ocolesc. Nu vreau să o îngrijorez încă cu bănuielile mele. Poate Mihai are dreptate și exagerez, habar n-am. Cert e că încă nu trebuie să știe nimic.

---Am fost să vorbesc cu Mihai chestii. Poate încerc să mă înscriu și în clubul de desen...

Ăsta a fost primul ce mi-a venit în minte ca să completez aproape-adevărul, cum îi zic eu. A funcționat dacă zâmbește fericită și ciocnește cu mine lingura de înghețată, pentru noroc.

---Tu cum te simți?

Dă din umeri că nici ea nu știe. Să zic că o înțeleg? Nu o înțeleg. Nu mi-a plăcut de nimeni niciodată, nu am suferit. De ce să suferi din dragoste? De ce să te îndrăgostești, de la bun început? Mai bine mor fată bătrână.

---Habar n-am, bruneto. Mă simt nașpa. Nu a stat niciodată atât de mult timp fără să vorbească cu mine. Chiar și când eram cu...cu ăla.

Cu Cam, adică. Fostul ei. Și-a jurat că nu îi va mai rosti numele. A fost prima ei dragostea și a făcuto să sufere cumplit. Acum Eden. De câte ori va mai trebuie să îi cuprind inima frântă până să o văd fericită?

În momentul ăla, telefonul ne întrerupe liniștea. Ne uităm una la alta confuze. Cine ar putea fi?

---Nu răspunzi? O întreb.

---E al tău, nebuno.

Ah, da. E al meu. Atât de des îl uit pe silențios, că am și uitat care e melodia tonului de apel.

---Alo?

---Storm, fata mea, au trecut ani de când nu te-am auzit! Răspunde Jack de la celălalt capăt de fir. Ce mai faci? Nu vrei să treci pe la mine pe la bar? Avem ceva de discutat.