Dincolo de nori

- 2 -

« In fiecare dimineata,cand ma trezesc, primul lucru pe care vreau sa il fac, este sa iti vad chipul. »

Sophia dormise la spital noaptea trecuta,langa patul bunicii sale.Spera din toata inima ca aceasta sa fie bine. Desi era constienta ca nu ii va putea prelungi viata bunicii sale la nesfarsit, nu voia sa se gandeasca ce va face atunci cand vor fi nevoite sa se desparta.

Tocmai intra in salon si doctorul. Le linisteste pe amandoua spunandu-le ca bunica poate pleca acasa maine dimineata insa necesita o ingrijire mai atenta, o alimentatie bogata in vitamine si minerale si este exclusa expunerea la stres.

Sophia era foarte fericita. Rugaciunile sale au fost ascultate. O hraneste pe femeie, apoi se duce acasa sa manance si ea si sa faca un dus. Apoi o suna pe matusa ei,cu care nu mai vorbise de ceva vreme,dar fiind singura persoana din familie pe care o cunostea, voia totusi sa ii spuna ce s-a intamplat.

La telefonul matusii raspunde un barbat. Era barbatul femeii,unchiul Sophiei, care ii spune acestia ca matusa,Helen, murise deja de un an si jumatate.

Cu lacrimi in ochi,Sophia ii transmite unchiului sincerele ei regrete,il intreaba unde se odihneste trupul acesteia ,apoi inchide si plange cu doua randuri de lacrimi.

Era dezamagita,era speriata,nu stia ce sa faca,la cine sa mai apeleze,se simtea singura si neajutorata.

***

Christine se trezeste. Este putin confuza dupa seara trecuta,dar este foarte fericita ca astazi il intalneste pe Andrew.

Repede,se ridica din pat,face un dus,coboara in bucatarie, mananca un iaurt cu fructe proaspete, apoi incepe sa se aranjeze. Isi lasa parul desprins, il onduleaza putin la varfuri, se machiaza, isi ia blugii si o camasa foarte draguta. Isi pune din nou paltonul,cizmele,geanta, si e gata de plecare.

Iese din casa si merge repede spre locul unde cei doi se intalneau de obicei.

Ajunge. Andrew era deja acolo cu privirea atintita intr-un punct fix.

Christine era deja cu zambetul pana la urechi,merge tiptil,si incearca sa il sperie. Dar el s-a intors mai mult nervos decat speriat. Apoi ea a vrut sa il imbratiseze si sa isi arate afectiunea fata de el,dar Andrew o respinge.

-- Mi-a fost foarte dor de tine ! spune Christine. Parca nu voia sa vada respingerea lui.

-- Trebuie sa vorbim foarte serios..

-- Te ascult.

-- Eu..vreau sa ne despartim. Mi-am gasit pe altcineva.

Christine se blocase. Ochii i s-au umplut de lacrimi si se putea citi durerea pe fata ei. Vazand ca ea nu zice nimic el continua.

-- Nu mai suntem ca inainte..dar putem sa ramanem prieteni in continuare..

Era de ajuns. Parca cerul se prabusise peste ea. Lumea isi pierduse toata stralucirea pe care, cu doar cateva ore inainte,o detinea.

-- Bine. Daca asta este decizia ta..atunci am sa o accept si..poate vom mai vorbi. Spune Christine apoi se intoarce repede si pleaca. El nu o opreste. Ci pleaca fara nici o urma de resentiment.

Fata merge pe drum,foarte trista,lacrimile aproape ca ii ingheata pe obrajii rumeni. Se gandeste ca este numai vina ei si ca lucrurile ar fi putut sta altfel acum daca s-ar fi putut schimba. Simte ca i se sfasie inima in mii de bucatele insa nu poate face nimic.

« De ce eu ?! »

Ofta din greu. Mai era putin pana la Craciun. Nu avea nevoie de astfel de evenimente. Tocmai se gandea ce cadou ii va cumpara. Acum se gandeste cum va putea trece peste aceasta suferinta cumplita care o facea sa urle din toti plamanii. Sa se elibereze de aceasta povara a sufletului ei.

< Il urasc !!! Nu vreau sa il mai vad vreodata in fata ochilor !! >

Ajunge inapoi acasa. Parintii si sora ei s-au apucat sa decoreze casa cu luminite colorate, fulgi de nea sclipitori,beteala si globulete.

-- Ai venit la fix ! Tocmai am inceput sa decoram casa pentru Craciun,stim ca iti place foarte mult. Spune mama.

Christine zambeste fortat.

-- Asa e. Ma schimb si vin imediat sa va ajut.

Dar mama simte ca ceva nu este in regula cu ea asa ca urca si ea sus.

Deschide usor usa si isi vede fiica plangand. Se aseaza pe pat langa ea si incearca sa ii vorbeasca. Si-a dat seama ce s-a intamplat.

-- Nu plange. Ti-am spus ca acea persoana nu este pentru tine. Si este un lucru bun ca a plecat. Astfel ti-a dat libertatea de a gasi persoana de care ai nevoie,nu cea care te foloseste si profita de sentimentele tale.

Dar cuvinetele ei sporeau si mai mult lacrimile fetei.

-- Concentreaza-te pe lucrurile prioritare din viata ta acum..si iti va fi mai usor sa treci peste. O sa imi dai dreptate candva..toti am trecut prin asta..nu ai nici un motiv sa fi trista.

Apoi pleaca. Stie ca a inteles si nu e nevoie sa ii mai tina predici.

Christine isi sterge lacrimile. Se schimba de haine si intre timp, telefonul suna. Era un numar pe care nu il cunostea.

Nu vrea sa raspunda. Dar apelantul insista.

-- Da.. ! Raspunde cu o voce foarte abatuta.

-- Christine ? Sunt Gerry..Ce mai faci ?

-- Gerry ?! Sunt bine..de unde ai numarul meu ?

-- De la Anna..si..sigur esti bine ? ca mie mi se pare ca..

-- Sunt foarte bine ! Acum scuza-ma, sunt putin ocupata!

Si inchide brusc.