Dincolo de nori

- 4 -

Lucy le invita si pe Christine si Sophia la petrecere. E foarte incantata de tot ce i s-a intamplat in ultimul timp. Se pare ca soarele si-a intors privirea catre ea iar caldura sa ii da o energie nemaipomenita.

-- David! Plec la cumparaturi ! Spune Lucy iesind in graba din casa si trandind usa dupa ea.
Face doi pasi,aluneca si cade pe spate. Curtea era plina de gheata.
-- Fir-ar al dracului!
Se ridica incet de jos si isi scutura zapada de pe fund. In acelasi timp observa niste copii trecand prin fata portii care radeau cu pofta de ea.
-- N-aveti treaba? Urla Lucy indignata catre ei.
-- Asta nu e un semn bun ! Striga David, fratele ei de pe geam. Rade cu gura pana la urechi si isi priveste sora cum continua sa isi scuture zapada de pe haine. Aceasta se preface ca nu il aude pe David si pregateste un bulgare pe care i-l arunca drept in fata.
-- Ticaloaso! Iti arat eu tie cand te intorci. Spuse el razand in continuare.
Lucy fuge repede spre poarta,ca nu cumva sa ii vina lui David in minte vreo gluma si mai traznita.

Ajunge in centrul orasului si priveste vitrinele magazinelor. Cauta cadouri pentru prietenele ei si pentru colegii de la birou. Adica doar pentru o parte dintre colegi. Bineinteles ca nu ii va lua nimic imbufnatei de Gabrielle, se gandi ea. Dupa ore in sir de colindat magazinele, se hotaraste sa cumpere un set de cesti de cafea cu imagini de Craciun pentru mama ei, o camasa alba cu mici detalii albastre pentru tatal sau, pentru David, la inceput se gandea sa impacheteze cativa carbuni,dar apoi hotaraste sa ii ia un parfum pe care auzise ca si-l doreste foarte mult, cumpara un lantisor cu pandantiv in forma de acadea pentru Sophia fiindca stia ca ii plac mult dulciurile, o trusa de farduri cu o suta douazeci de culori pentru Christine, o cana personalizata pentru Anna, pe care scrie V.I.P : Very Important Person, pentru Roby a cumparat un ceas de mana argintiu,cu sticla din cristal mineral, iar pentru restul colegilor a luat dulciuri sau accesorii cu diferite miniaturi.

Are o gramada de bagaje. Spera sa nu mai alunece pe undeva si sa strice totul. Ajunge acasa si fuge repede in camera ei pentru a nu fi descoperita. Era 20:30. Nu se vedea nimeni prin casa. Era intuneric. Era neobisnuit de liniste. De obicei David nu permite asa ceva. Deschide cu cotul usa camerei sale, si fiind foarte intuneric, se chinuia sa vada pe unde merge.
Pune un picior inauntru, cand de dupa usa :
-- Baaau !
Lucy dadu un tipat de rasuna in toata casa si scapa toate bagajele pe jos.
David aprinde lumina, cade pe spate si rade tinandu-se de burta.
-- Esti un idiot! Un mare,mare idiot!
Isi aduna repede pungile si spera ca nu s-a spart sau stricat ceva.
-- Iesi afara din camera mea si nu mai intra niciodata ! Urla Lucy nervoasa.
David iese si nu mai spune nimic. La cei douazeci si trei de ani ai sai era mereu pus pe glume, nu avea nici un loc de munca, terminase liceul cu chiu,cu vai,si pana in prezent nu stia ce sa faca cu viata sa. Are o iubita de trei luni de zile,Miriam, cu sase ani mai mare decat el, care trecuse cu un an in urma printr-un divort, si avea si un copil de patru ani.
David si Lucy crescusera mai mult singuri,deoarece parintii lor sunt doctori si isi petrec cea mai mare parte a zilei,si uneori si noaptea, la spital. Nu prea cunosteau detaliile vietilor copiilor lor, dar au auzit ca David lucreaza de cativa ani ca si vanzator intr-un mall, si castiga destul de bine pentru inceput, ceea ce era o minciuna gogonata a fiului cel mare, iar de Lucy stiau ca isi gaseste de lucru pe ici,pe colo, nimic stabil, insa se descurca si asta ii multumea indeajuns.

***

-- Multumesc ca nu ai inchis usa! Nu am cheile la mine si vad ca nu prea circula lumea in blocul acesta, astazi! II spune tipul,Sophiei.
Ăă, buna! Scuze..nici nu m-am prezentat..eu sunt Josh, m-am mutat saptamana trecuta in blocul asta.
-- Imi pare bine! Eu sunt Sophia.
-- Ma bucur sa te cunosc! Vad ca te grabesti undeva..daca vrei cand te intorci, poti trece pe la mine sa bem un ceai. Locuiesc la etajul doi, apartamentul cinci.
-- Pai..eu..adica..sigur! De ce nu..eu locuiesc cu un etaj mai sus..ăă, la apartamentul optsprezece...adica nouasprezece,am vrut sa spun, scuze !
Se simtea ca o idioata.
-- Super! Atunci,uite,iti dau numarul meu de telefon..si..astept sa ma suni!
-- Bine..pe curand!
Sophia se indreapta acum spre cafenea, unde urma sa se intalneasca cu fosta sa colega, Aida. Grabeste pasul, caci simte ca Josh a ramas sa o priveasca de la spate iar asta nu era prea placut. Nu se uita in urma sa vada daca are dreptate deoarece daca ar fi doar o inchipuire a sa, s-ar simti tare jenata.
Intalnirea cu Aida i s-a parut foarte plictisitoare, nu avea ce sa ii spuna..nu le cunostea pe prietenele ei, deci nu ii putea povesti nimic despre ele, nu i s-a intamplat nimic remarcabil in ultimul timp asa ca nu avea nimic de impartasit, i se parea ca aceasta fata s-a schimbat mult de cand nu o mai intalnise, nu mai erau la acelasi nivel. Aida avea o familie, avea o mama, un tata, doua surori cu care se intelegea de minune, avea un iubit de trei ani de zile cu care era convinsa ca va ramane tot restul vietii ei, in prezent urma Facultatea de Drept, si avea multe planuri pentru viitorul sau. Dar Sophia ce avea? Nu avea nimic din toate astea. Nu avea parinti fiindca o parasisera cand era foarte mica, nu avea frati sau surori, nu avea un iubit pentru ca se considera foarte timida pentru una ca asta, nu mergea la facultate pentru ca pensia bunicii nu ii ajungea ca sa intretina atatea nevoi.
Plecase mult mai trista spre casa decat ajunsese aici. Credea ca aceasta intalnire ii va face bine. Dar nu. Se intoarce acasa. ajunge in fata blocului. Urca scarile pe jos. Ajunge la etajul doi, unde locuia Josh.
Nu stie daca sa il sune sau nu. Este deja ora 20:45.
Poate doarme. Se gandeste sa nu il mai deranjeze. Scoate,totusi, telefonul mobil si formeaza numarul. Are un nod in stomac. Obrajii i se infierbanta. Se uita de zece ori la numar inainte sa apeleze.
<< Nu. Nu pot sa fac asta. Nu acum.>>
Porneste catre etajul trei,unde locuia ea. In acel moment, Josh deschide usa apartamentului.
-- Hei,Sophia!
-- Buna! Eu..voiam sa merg pana acasa sa imi las geanta,ăă,sa vad ce face bunica, Molly, si apoi am vrut sa te sun..minti ea printre dinti.
-- Aa,nicio problema, eu tocmai ieseam sa duc gunoiul afara. Te astept.
Sophia urca scarile in continuare. Acum chiar ca nu mai avea incotro. Trebuia sa mearga la Josh. Pana la urma, ce putea fi rau in asta? Doar stateau de vorba. Dar ce sa ii spuna? Ce sa ii vorbeasca acestui strain pe care il cunoscuse doar cu cateva ore in urma? Se gandeste sa minta ceva ca sa anuleze intalnirea aceasta. Sa ii spuna ca bunica nu se simte bine.
Nu. Nu poate atrage raul asupra bunicii. Este tot ce i-a mai ramas pe aceasta lume.
Urca pe scari cu pasi greoi. Parca vrea sa opreasca timpul in loc. Era tarziu si foarte liniste in scara blocului. Ajunge in fata apartamentului, intra inauntru, o cauta pe bunica si o gaseste stand pe fotoliul din camera de zi, cu Molly langa ea, uitandu-se in liniste la televizor.
-- Draga mea, ai venit? intreaba femeia,bland.
-- Da. Tu esti bine?
-- Nu iti face griji pentru mine. Nu vreau sa te opresc din a-ti trai viata ca sa stai langa mine.
-- Nu vorbi prostii,te rog. M-ai crescut de cand ma stiu si este de datoria mea sa am grija de tine acum cand ai nevoie cel mai mult.
-- Nu sunt pe moarte,Sophia! Nu e nevoie sa ma pazesti zi si noapte. Ai si tu nevoie de libertate, de socializare, te vad cum suferi si asta ma face sa ma simt vinovata.
Cuvintele bunicii i-au prins bine.
Amanadoua se imbratiseaza iar Molly le privea dand din codita. Parca simtea si ea linistea din sufletele stapanelor ei.
Era deja tarziu. Bunica se pregateste de culcare iar Sophia se gandeste cum sa ii spuna acestia ca ea vrea sa plece in vizita. La un baiat! Era emotionata pana peste cap. Se uita mereu in oglinda. Isi facea o lista cu intrebari pe care sa i le puna lui Josh in caz ca va interveni acea tacere .I se intampla adesea.
-- Eu am sa cobor putin pana la o vecina. M-a invitat la ea in seara asta. Nu voi sta mult..
-- Du-te draga mea. Eu ma voi pune in pat. Ai grija.
-- Sigur. Nu iti face griji. O saruta pe obraz si apoi fuge spre usa fiindca era deja tarziu.