Dincolo de nori

-5-

Sophie inghite in sec si coboara scarile pentru a ajunge cu un etaj mai jos, la Josh. Inspira adanc, apoi bate la usa. Bate de cateva ori. Nu deschide nimeni. Crede ca si-a batut joc de ea. Se simtea foarte prost. Mai bate o data,ca mai apoi daca va fi tratata cu acelasi raspuns, va pleca.
De odata se aud niste pasi alergand spre usa.
Josh deschide usa si isi face aparitia in fata acesteia.
-- Sophia ! Imi pare foarte rau ca te-am facut sa astepti. Dar tocmai preparam o salata turceasca, eram..ăă..prins acolo si..stiu ca nu e bine pentru prima impresie dar sper sa intelegi. Te rog sa intri.
Deja vorbise prea mult iar ea nu spunea nimic. Era jalnica. Ii venea sa intre in pamant. Inspira din nou si baigui :
-- Stai linistit, eu oricum nu..adica inteleg perfect !
Ce idioata ! Gandi ea. Ramasese impietrita in fata usii desi el ii spusese sa intre.
Josh zambeste. Cred ca a observat ca era mai emotionata decat ar fi trebuit si o mai invita inca o data in casa facandu-i semn cu mana.
O conduce in camera de zi si ii spune sa se faca comoda. Apoi isi trece o mana prin par si ramane uitandu-se la ea pentru cateva secunde. Avea cei mai albastrii ochi din lume. Te puteai pierde in ei precum in adancurile unui ocean. Ea se preface ca se uita in alta parte pana cand il vede plecand spre bucatarie.
-- Te rog sa te simti ca acasa. Intra din nou in camera cu doua castronele pline cu salata turceasca. Stiu ca este putin cam tarziu pentru asta, dar .. rade el in timp ce le aseaza pe masuta joasa de sticla din mijlocul camerei.
Sophia nu spune nimic. Ii zambeste sfios lui Josh, care se aseaza langa ea pe canapea. Statea prea aproape. Sau asa i se parea ei. Il studia punand lingurile pe masa langa castronele cu atata grija. A urmat un moment de tacere incat ii putea auzi respiratia. Dar el nu parea stresat din aceasta cauza. Intr-un final ia o gura din salata si spune :
-- Mmm, cred ca ma pricep. Rade zgomotos.
Incepe si Sophia sa manance :
-- Da, e delicios. Sa inteleg ca iti place sa gatesti ?
Era mandra de ea. Credea ca pusese o intrebare buna.
-- Nu pot sa zic ca am o pasiune pentru gatit..dar..sunt nevoit asa ca am prins ceva experienta.
-- Inteleg.
Au mai luat cateva guri de salata. Nu intelegea de ce pusese usturoi. Era de ajuns ca nu ii venea sa deschida gura ca sa ii spuna ceva. Acum ii va fi si mai greu, mirosind astfel.
-- Deci, cu ce te ocupi, Sophia ?
Aproape ca se ineaca auzind intrebarea lui Josh.
-- Ăă..nu..adica..nu lucrez nicaieri..stau mai mult pe acasa pentru ca bunica mea nu se simte prea bine si are nevoie sa fie cineva langa ea mai mult timp.
-- Imi pare rau sa aud ca nu ai o viata usoara. Dar parintii tai ?
-- Nu i-am cunoscut.. Ii venea deja greu sa vorbeasca despre asa ceva, ii era rusine. Nu voia sa para o fata jalnica fara parinti, si fara un plan pentru viitor la douzeci si unu de ani.
-- Nu am stiut, sa nu te simtii jenata, stiu multe astfel de cazuri. Inseamna ca esti o fata puternica si chiar daca inca nu ma cunosti, si poate nu ma vei crede.. de acum ne vom vedea mai des pe aici si sa stii ca te voi sustine..
Era surprinsa sa il vada cu cata lejeritate vorbea. Nu parea scarbit de povestea ei si era gata sa fie alaturi de ea. Incepea sa se simta bine.
-- Dar tu.. ? Spune-mi despre tine.
-- Eu am terminat Facultatea de Comunicare si Relatii Publice si lucrez la o agentie de publicitate de doi ani de zile.
-- Super ! Spune ea vizibil incantata. Si de ce locuiesti singur aici ?
-- Pentru ca am strans destui bani incat sa imi permit sa imi cumpar un apartament aici si sa le ofer alor mei intimitatea de care au nevoie.
-- Ma bucur,sincer, pentru tine.
Au terminat de mancat salata . Mai vorbesc putin apoi Sophia se ridica :
-- Iti multumesc pentru salata, a fost delicioasa.
-- Nu ai pentru ce, te mai astept sa mancam impreuna.
-- Sigur. Data viitoare..fara usturoi. Spune ea putin jenata, schitand un zambet.
Spera ca nu a spus o prostie. Sa nu cumva sa se fi inteles altceva din "fara usturoi".
-- Iti promit ca va fi fara usturoi. Rade si el.
O conduce pe Sophia catre usa. Ii atinge bratul, se uita la ea cu o privire blanda, ii multumeste si el pentru vizita apoi o saruta pe obraz.

***

Christine se intoarce acasa de la munca. Ia metroul, se aseaza pe scaun, si isi scoate din geanta cartea din care citea de cateva zile. Era un roman de dragoste, de care nu s-a putut dezlipi dupa ce a citit prima pagina. Era pasionata de literatura. Isi dorea sa scrie chiar ea,un roman. Incepuse sa scrie cateva pagini, pe care le-a trimis prietenilor ei ca sa le afle parerea.
Dupa cateva minute de mers, ii atrage atentia o fata care statea fata in fata cu ea pe scaune. Era foarte frumoasa. Parul ei era superb.Blond, si ondulat. Ochii verzi. Un verde atat de stralucitor ca de smarald. Era imbracata cu un palton lung si verde care se asorta perfect cu ochii ei.
Peste alte cateva minute trebuie sa coboare. Se pare ca si fata aceea tot aici coboara. Cand ajung la suprafata, la doi metri de gura de metrou, sta Andrew.
Pentru o secunda a avut impresia ca o asteapta pe ea. Ii evita privirea. Se face ca nu il vede. De ce trebuia sa suporte asta ? Ce cauta el aici ? Aici se intalneau ei de obicei.
O vede pe fata din metrou ducandu-se spre el si sarindu-i de gat. Nu isi putea crede ochilor. Poate ca acest tip doar semana cu Andrew. Dar nu. El era. Si ea...era..persoana pentru care a fost ea parasita. Acum ca se uita mai bine, nici nu era atat de frumoasa. Cu siguranta ca era blonda vopsita si probabil ca nici culoarea ochilor nu era naturala.
Ochii i se umplura de lacrimi si sta la semafor cu privirea intr-un punct fix. Uita sa traverseze. Semaforul era rosu, s-a facut verde,apoi din nou rosu.
Cei doi o ajung din urma. Vorbeau, radeau, era evident ca erau foarte fericiti. Traverseaza impreuna. Probabil ca el voia sa isi bata joc de ea facandu-i asta. I-a lasat sa o ia inainte si ii priveste de la spate. Plangea. Iar lacrimile erau fierbinti pe obrajii inghetati de la frigul de afara.

***

-- Te-ai mai obisnuit cu ideea ? Oricine si-ar dori un Craciun petrecut intr-un loc nou.
-- Am terminat de impachetat bagajele. Cand plecam ?
-- Avionul decoleaza peste doua ore.
-- Abia astept! Spune Lucy ironica.
Mama simte remarca rautacioasa a fetei si ii arunca o privire nemultumita.

-- Hai,draga, vino o data! Spuneai ca ai terminat de impachetat acum trei ore?!
-- Viiiiin !

--Daca pierdem avionul din cauza ta, vom petrece Craciunul la aeroport.
Parca ii citise gandurile, voia sa traga de timp incat plecarea sa se anuleze. Nu simtea nevoia sa plece. Avea o presimtire ciudata legata de aceasta calatorie.
Intr-un final este gata si Lucy si vine cu bagajele in fata usii.
-- Sunteti siguri ca vreti sa facem asta ?
-- E nevoie sa iti raspundem la aceasta intrebare ?
Parintii au luat-o inainte urmati de David iar fiica lor, ramane putin in urma borborsind.
Afara era foarte frig. Asfaltul era poleit cu o gheata groasa. Nu era multa lume pe strazi, doar cativa copii insotiti de bunici alergau prin fata caselor.
Lucy aluneca si cade.
-- Aaah !
-- Esti bine ? O faci intentionat ?
Se ridica enervata si isi continua drumul.

-- Iata-ne ajunsi la aeroport ! Spune mama, cu un zambet larg.
-- Extraordinar ! Aplauze !
-- Lucy ! Termina cu ironiile ! Sa ne grabim..cred ca deja a inceput imbarcarea pasagerilor.

S-au urcat in avion, totul arata foarte bine, scaunele aveau acel miros cunoscut de piele, totul era nou, curat, isi cauta locurile si se pregatesc de decolare.

***

Sophia s-a gandit sa adoarma cat mai repede in seara aceasta. Sa nu se mai gandeasca la tot ce s-a petrecut astazi. Se simtea foarte ciudat. Simtea un amestec de fericire,si de tristete, in acelasi timp. Fericire deoarece tocmai isi facuse un prieten in acest bloc, unde locuia de foarte multi ani dar nu avusese niciodata unul, dar si tristete deoarece maine era Craciunul, iar ei nu avea cine sa ii ofere cadouri si sa o copleseaca cu iubire inafara de bunica sa care parea ca arata mai rau de la o zi la alta.
Intra in baie, priveste oglinda care infatisa un chip palid al unei fete care, desi trecuta prin foarte multe greutati, inca nu era pregatita sa infrunte anumite situatii.
Isi lasa hainele sa alunece,mangaindu-i pielea catifelata, ajungand jos,pe gresia rece.
Intra sub dus si sta acolo cu privirea intr-un punct fix,lasand stropii fierbinti de apa sa ii inunde trupul.
Peste cateva zeci de minute, paraseste baia si se arunca in patul ei moale iar somnul o cuprinde imediat.

****

A mai trecut o zi, iar Christine se simtea groaznic,mai ales dupa cele petrecute ieri,dupa ce a vazut-o pe cea cu care a fost inlocuita. Se simtea atat de singura, omul pe care il considera diferit, care o facea sa se simta speciala, in care a avut deplina incredere si pentru care si-ar fi dat viata, a dezamagit-o profund lasand-o sa se tarasca si sa tipe de durere. Avea in suflet rani adanci care sangerau. Nu mai ramanea decat sa spere ca acele amintiri care provocau atata durere vor fi puse intr-o cutie, pe care o va sigila si o va arunca intr-un colt intunecat al sufletului ei de care nu se va mai apropia niciodata.
Dupa o noapte in care a varsat un ocean de lacrimi, se trezeste, iar spre mirarea tuturor celor din casa,nu se duce sub brad,sa vada ce cadouri a primit, isi face o cafea tare si se arunca pe fotoliu in fata televizorului. Acesta era lasat pe un canal de stiri,unde tocmai se anunta un dezastru aviatic. Dupa cateva minute in care s-a ingrozit de cele auzite, isi da seama ca si prietena ei plecase cu o zi in urma cu avionul. Incepe sa tremure, ia repede telefonul si tasteaza numarul lui Lucy.
Apelul este redirectionat imediat catre casuta vocala.
>

Dupa cateva ore, totul era clar.
In avionul care se prabusise in acea dimineata se afla Lucy impreuna cu familia sa. Cel mai ingrozitor lucru era ca nimeni nu supravietuise acestui cumplit accident.
Christine era secata de lacrimi, era distrusa, traia cel mai mare cosmar al vietii ei, cel mai negru Craciun avut vreodata.