Deci?

113 7 3
                                    

A fost o noapte lungă pentru Harry și Draco. Draco se tot gândea la ce îi spusese mătușa lui Bellatrix. Iar Harry era îngrijorat ca Draco să nu fi pățit ceva pentru că nu îl găsise nicăieri. Abia dacă putură adormi în acea seara din cauza grijilor.

A doua zi și Draco a tot încercat să vorbească cu Harry dar mereu era cu cineva, și voia să poată vorbi cu el când erau singuri ca să nu-i poată deranjeze nimeni.

În timpul orei de poțiuni, care era ultima Draco îi aruncase lui Harry un bilet pe care scria să vină la lacul de lângă școală după oră ca să vorbească.

După ore Harry încercă să se ducă direct la lac ca să vorbească cu Draco, ziua trecută la căutat atât de mult în cât nu voia să întârzie dar Hermione îl opri.

Hm:Unde te duci  Harry?

H:Am puțină treabă Hermione, vorbim mai târziu. Pa.

Ajunse în sfârșit lângă lac răsuflând greu pentru că alergase tot drumul, iar acolo îl văzuse pe Draco care îl așteapta.

D:Credeam că nu mai vi, spune el puțin amuzat.

H:S-Serios acum, spune încercând să își recapete ritmul respirației. Dar totuși de ce voiai să ne întâlnim aici?

D:Păi.. mai ști atunci când ți-am spus că sunt îndrăgostiți de tine?

H:Cum aș putea să uit? Spune asta și începe să roșească.

D:Păi cred că ar fi trebuit să nu plec așa repede și să te fi ascultat.

H:Aici chiar ai dreptate.

D:Atunci?

Harry nu zise nimic, doar zâmbi în timp ce se apropie de Draco iar apoi îl sărută.

Draco era uimit dar îi răspunse imediat la sărut brunetului. Își puse mâinile în jurul taliei lui Harry ne rupând sărutul. În timp ce brunetul își pusese brațele în jurul gatului blondului, sărutul devenind tot mai pasional cu fiecare secundă. Dar chiar dacă amândoi voiau ca acel sărut să nu se mai termine tot au trebuit să se despartă la un moment dat pentru a putea respira.

H:Uite asta simt eu pentru tine Malfoy, spuse el zâmbind.

D:Deci...

_______________________________________

Hm-Hermione
H-Harry
D-Draco

Capitol scurt, știu. Am să încerc să mai postez din când în când ca să nu credeți că am murit și lăsați acolo un vot că nu vă omoară nimeni.

Ce? (Drarry) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum