𝑅𝑒𝑔𝑎𝑡𝑒𝑙𝑒 𝐷𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖

Capitolul 2

   Flora:

      Prima dimineața după nuntă a fost un miracol, totul părea a fi dispărut ca o cenușă, el nu era în patul nostru. Corpul meu se simțea ca după o explozie. Ma mut în fața oglinzii. Oglinda în care m-am privit într-un albu inocent pe care îl urăsc din acea zi. Mă urăsc în alb! Mă urăsc pe mine pentru ce mi-a făcut!

      Am lăsat hainele sa pice de pe mine, lasădu-mi trupul gol, la fel ca inima. Mi-am atins sânii pe care mi-a atins și el, cu scârbă, obrajii, fesele, talia, feminitatea. Îmi simțeam nu doar corpul călcat în picioare, viața la propriu.
      Ușa se deschide. În fața mea stătea același monstru de seara trecută. Ochii lui ardeau privindu-mă. Rușinea mă privdea de la spate, mâinile preiau o singura comandă involuntară, să fiu acoperită, să nu se uite prea insistent.

-Ține-ți mâinile departe de corpul meu! Este al meu, așa-i?spune lipsindu-și mâna de unul din sânii mei.
-M..mă doare..
-Asta nu-i treaba mea, păpușă! În zece minute jos, avem invitați.
-Cine a venit în vizită?
-Părinți mei. Ai grija ce scoți pe gură!
-Imediat am sa cobor!
     Plecă, iar lacrimile devin inamicul meu. Le șterg cu podul palmei, apoi fug grăbită pe scări. Sar câteva trepte sperând sa ajung vie, însă alunec.

Coralina:

      Moartea pentru mine nu a semnificat niciodată nimic. A fost mereu doar un abis de întunerec ce urma să vină  odată și odată. Mereu purtând lupte care nu îmi aparțin. Mereu pregătită de luptă dar niciodată de ce urma după.
Am visat mereu la un prinț care să vină să mă salveze, să mă facă să simt ceea ce nu aș fi crezut vreodată că sunt capabilă. Un foc ce să mă țină mereu vie.
         Mereu am fost fata mării cu vise de dincolo de apă. Undeva unde să nu fiu doar o piesă a ceva ce trebuia să existe. Să fiu ceva folositor, nu doar necesar.

          Ochii îmi sunt grei, și pare că poartă o luptă între a se deschide, și a rămâne în abis. Nu înțeleg ce se află în jurul meu căci încă îmi aduc totul aminte în ceață.
Dar apoi îmi aduc aminte de vraja vrăjitoarei. Când mă uit atent în jurul meu, observ că mă aflu pe o plajă. Plaja care se află în fața castelului lui Edward. Am reușit! Acum pot avea viața pe care mi-am dorit-o cu Edward.
          Încerc să mă ridic în piciorele, dar în zadar căci mă prăbușesc rapid la pământ. Atunci îl văd pe Edward cum aleagă spre mine.

- Te-ai trezit! Spune el cu un zâmbet blând pe față.

- Așa se pare. Cât am dormit?

- Două săptămâni.

- Două săptămâni am stat pe plaja asta?

- Vrăjitoarea a zis că ar fi mai bine să nu te mut de pe plajă până te trezești.

- Mă simt ca și cum m-aș fi trezit din morți! Spun eu cu un ușor amuzament în glas.

- E în regulă iubito, hai să te duc în castel!

         Mă ridică încet în brațe și atunci îmi dau seama de noile mele forme. Sâni aveam și înainte, dar acum am cu totul și cu totul alt corp. Însă ceva a rămas din vechea eu. O porțiune mică a piciorului drept încă are solzi. Era de așteptat că nu pot să ascund ceea ce sunt cu adevărat.
          Ajungem în camera care după spusele lui Edward va fi a noastă. Însă când intru în cameră cineva mă ridică imediat pe sus. Strig și mă zbat să ma lase jos, dar asta nu se întâmplă.

Flora:

Ochii mi se deschid. Vad în ceață, o mână mă prinde blând de obraji.
-Iubito, ești bine? Nu putem rezista să știu că drumul iubirii nostre a fost atât de scurt!