𝑅𝑒𝑔𝑎𝑡𝑒𝑙𝑒 𝐷𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖

Capitolul 4

Flora:

       Stau în pragul ușii. Alan este gol, jena lipsește din partea lui. Îmi face semn sa întru, dar picioarele mele refuză involuntar, mă trage de mână dur înspre el.

-Te ferești de mine,iubita mea?

       Tac, deși voiam să îi spun multe. Iubita lui nu voi fi niciodată, soție formal, nimic mai mult. Mă stropește cu apă rece ca gheața, tremur incapabilă de autoapărare . Îmi privesc viața din baia , trece pe lângă mine de parcă este supărată. Nu înțeleg cu ce am putut greși,ce m-a făcut să îmi pierd autocontrolul? Unde este tatăl meu, lângă care sărbătorile erau Paradis, serile și diminețile cu sărutări părintești dulci pe frunte care îmi aduceau liniște și somn ușor,ființa care n-ar fi acceptat nici pe departe departe ce se întâmplă acum.

       În interiorul meu am construit un nou Palat. Plin de iubire, fără ură, fără fete macabre. Pomi drepți goii ce aștepta primăvara, deși tristețea îi împodobește. O lume nouă în care întunericul se face nevăzut cuprins de lumina caldă a soarelui. Unde viața nu pare o luptă pierdută, dar acestă lume e lumea în care ai putea sa te pierzi. Visez cu ochii deschiși, iar vântul mă cuprinde, nu sunt în baia din Palat, sunt în gândul meu. Florile mă înconjoară dădu-mi speranța sa trăiesc, natura parcă mă cheamă în basmul său ceresc.
Atentă la detaliile ferme ale Pământului pe care pășesc cu picioarele goale, parcă chipul tatălui meu este aici, îi simt prezența ce îmi provoacă răni în piept. As vrea sa strig, dar nu pot. Buzele par a-mi fi lipite una de cealaltă. Universul mă ghidează. Aud o voce suavă, ridicându-mă subtil într-un dans ascunzit în petale de trandafir. Într-o secundă totul este alb în jurul meu. Albul se formează ciudat, se face negru, apoi parcă ochii mi se deschid. Un bărbat sta înțepenit în fața mea, privindu-mă. Mă întreabă dacă m-am trezit din coșmar dar buzele îmi sunt tot prinse. Chipul nu îl pot zări, iar corpul este unul de invidia. Îmi trage picioarele mai aproape de el, tremur. Îmi spune ca sunt în siguranță lângă dânsul. Culmea este că mă face să mă simt în siguranță,mâinile lui îmi masează un picior, ducându-se mai apoi la tâmple. Avea un tatuaj pe brațul drept, însă nu foarte vizibil. Mă ridică pe brațe lipsindu-mă cu delicatețe pe perete,își scoate bărbăția, cu care dorește să facă trei copii. Gem, geme,  este un dans plăcut cu  stupoare, în încăpere sclipiri se aducă, însă buruieni se strecoară pe perete luând de lângă mine acel bărbat. Aud șoapte, țipete, muzică, pericolul tânjește dar lumea asta nu e chiar noul Patal al gândurilor mele pentru ca nu-l pot controla, albul mă înconjoară din nou, deschid ochii. Sunt într-o cameră medicală.

-Ce s-a întâmplat?

-Ai leșinat...spune
mama,trântind ușa în urma ei.

Coralina:

         Poate iubirea este ceva la care pot doar să visez, ceva despre care să citesc în cărți, să aud în cântece care mă fac să plâng, poate iubirea este un drum pe care eu nu îl pot parcurge sau o destinație la care nu pot ajunge, sau este doar o cale pe care nu merit să o parcurg.
         Acum plătesc cu propria mea inimă. O inimă ce cândva era fragilă dar ceva îmi spune că de acum va fi dură ca de oțel. Nu vreau să mai plâng pentru ceva ce este deja cenușă. Am demonii care adună fărâme din trecutul meu chinuindu-mă. Am ochii secați de dorințe ce nu se vor împlini niciodată. Și trupul meu stă atent privind cum mă sting încet, încet.

         Plictiseala își face apariția în camera mea. Flora a plecat de ceva timp, iar eu nu știu ce ar trebui să fac acum. În fața patului se află o oglinda iar eu mă ridic stângace privindu-mă în ea. Pare că am purtat cel mai aprig război din viața mea. Hainele mele sunt rupte și murdare de sânge. Fața îmi pare palidă și obosită. Iar corpul mi se pare dea dreptul ciudat. Privind pierdută reflexia mea în oglindă, câteva lacrimi îmi curg din nou. Încerc să le opresc dar ajung doar să îmi fac rău singură prăbușindu-mă în genunchi.
           Decid să merg să îmi fac o baie și poate o să găsesc ceva în care să ma schimb. Apa curge lent pe piela mea lovită. Tresar de fiecare dată când apa îmi atinge rănile încă deschisese. Ies din duș și găsesc într-un dulap o rochie violet. Îmi îmbrac corpul în ea apoi mă privesc din nou în oglindă încercând să mimez o eu cât de cât întreagă.