Suflete Pereche

Capitolul 2

Luna
Încă nu-mi vine să cred că am fost acceptată la Academia Îngerilor și sunt noua asistentă a lui Malakai Andor.
Am mare nevoie de slujba asta. Datoriile s-au tot acumulat în ultima vreme și îmi trebuiesc bani și pentru facultate.
Postul asta e o mare provocare și o mare oportunitate pentru cariera mea viitoare. M-am hotărât în urmă cu trei ani să-mi indeplinesc visul din totdeauna, acela de a fi arhitect. Am muncit enorm pentru a-mi plăti studiile, am avut și căte doua joburi în același timp și am luptat cu o grămadă de probleme ca să ajung până aici.
Faptul că voi lucra alături de Malakai Andor, cel mai apreciat tânăr arhitect al ultimilor ani, mă va ajuta foarte mult în viitor.
Malakai nu e deloc cum mi-am imaginat., pare total rupt de bussines-ul asta și iresponsabil. Nu arată deloc ca un director și nici nu se comportă ca atare. Lucrările sale sunt însă spectaculoase. Probabil succesul său se datorează talentului și creativității sale.
Mă voi lămurii eu pe parcurs cum stă treaba. Deocamdată mă grăbesc să semnez actele pentru angajare.
Malakai mi-a zis să o caut pe Ella.
Cred că e fata care s-a ocupat de noi, mai devreme.
Intru în biroul ei ca să-mi rezolv problema
-Bună!o salut eu. Sunt Luna Morrison, asistenta lui Malakai.
-Da. Bună! îmi răspunde privindu-mă peste ochelari. Cu ce te pot ajuta?
--Malakai, mi-a zis să te caut pentru documentele de angajare.
-Mda! Mi-a zis că te-a angajat. Eu lucrez pentru Jace, dar mă rog, voi face și treaba asta, imi zice cu nemulțumire în glas.
-Jace este asociatul lui Malakai?
-Da! Jace e director aici. El conduce afacerea. Malakai e doar un nume.
Ceva mă deranjează la spusele ei și simt că trebuie să-i iau apărarea noului meu șef.
-Poate greșesc, zic eu, dar Academia Ingerilor a fost înființată de Malakai și toate lucrările sunt ale lui.
-Da, sigur, dar afacerea asta nu înseamna doar desene și schițe, zice ea. Fară Jace nu știu ce ar fi fost Malakai.
Să nu crezi că mă feresc să spun toate astea. Malakai știe ce cred despre el.
Nu prea știu ce să zic așa că tac și aștept să -mi dea actele.
Ea îmi pune în brațe niște foi și-mi zice să le semnez.
-Să știi că Jace nu a fost de acord cu angajarea ta.
-Poate o să-si schimbe părerea după ce mă va cunoaște, mormai eu
-Mda! Poate, asta dacă reziști suficient de mult alături de Malakai.
Acum, continuă ea, să-ți arăt birourile.
Iese din încăpere și eu o urmez încercand să rețin tot ceea ce îmi spune. Când ajungem în capul holului se întoarce spre mine zicând:
-Cred că ăsta va fii biroul tău , e singurul liber de la etaj. Malakai nu a stabilit nimic dar poți rămâne aici.
Încăperea e mică, înghesuită dar e îngrijită și bine luminată.
Intru și mă așez la birou. Nu mă deranjează să rămân aici, chiar dacă sunt prea departe de biroul lui Malakai.
Rămân sigură preț de o oră, fără ca cineva să mă bage în seamă.
La un moment dat, aud tropăitul caracteristic a Ellei și bătaia scurtă in ușă.
-Intră! Îi spun.
Ea bagă capul pe ușă și strigă la mine.
-Vino! I-ați lucrurile și mută-te dincolo.
-Unde, zic eu încurcată în timp ce mă aplec după haină
-La Malakai în birou. Te vrea acolo.
Ridic din sprâncene nedumetită și o urmez.
-Intră, imi zice ea, abandonându-mă în fața ușii.
Respir adânc și apăs clanța. Am mai multe emoții acum decât de dimineață.
Il găsesc pe Malakai pe canapea cu telefonul în mână. Când mă vede pune telefonul lângă el și mă privește.
-Ai semnat actele?, mă întreabă el.
-Da, Ella s-a ocupat de tot.
-Mda! Și unde ai fost până acum?
-Am fost în biroul din celălalt capat al holului. Ella mi-a zis că acela va fi al meu.
- Serios, așa a zis?
-Da. E ok, îmi place.
- Biroul ăla nu e pentru tine. Vei avea unul aici, lângă mine. Ar trebui să fie gata până mâine. Am vorbit să fie adus tot echipamentul necesar.
Uau! Ce schimbare!, imi zic. După ce mi se atribuise cea mai mică încăpere din toată cladirea, acum am cel mai frumos și mai mare birou. Mă rog e de fapt al lui , dar voi să stau și eu acolo.
-Sper să-ți placă mai mult aici, îmi zice Malakai zâmbind.
-Nu știu ce să spun, spațiul era generos acolo, îi răspund eu râzând.
Malakai zâmbește din nou, lăsând să se vadă gropițele din obraji. Abia acum observ ce ochi frumoși are.
Nu prea am unde să mă așez așa că rămân pe scaunul din fața biroului lui Malakai El e tot pe canapea preocupat de telefon.
La un moment dat se ridică și vine spre mine.
-Am văzut că studiezi arhitectura, imi zice așezându-se la birou.
-Da, sunt în ultimul an, îi răspund întorcându-mă cu fața spre el.
-Înseamnă că peste un an s-ar putea să rămân fără tine.
-Unii sunt convinși că nu voi rezista prea mult, zic eu aluzie la ce-mi zisese Ella mai devreme.
-Cine știe poate n-o să fie așa de greu să ne suportăm reciproc. Eu pot fi foate nesuferit uneori, de fapt de cele mai multe ori, dar dacă mă scutești de toate hârțoagele astea s-ar putea să fiu extrem de fericit.
Își trece dezgutat mâna peste un teanc de dosare, pentru ca mai apoi să se oprească asupra unor schițe.
- Astea sunt singurele lucruri care mă interesează în afacerea asta. Restul vine de la sine, sau mă rog datorită lui Jace.
Va trebui să ai o relație bună cu el, deși acum nu prea l-ai impresionat.
-Am auzit, zic eu lăsând privirea în jos.
-Stai liniștită, cu el te vei descurca. Eu s-ar putea să fiu problema.
Zâmbește din nou, e mult mai relaxat decât de dimineată și se pare că și-a revenit după noaptea grea.
-Vrei să vezi ce lucrez acum?
-Sigur îi spun eu entuziasmată. N-aș fi crezut că mă va lăsa să mă uit.
Deschide laptopul și îmi arată planurile unui complex rezidențial. Nu sunt foarte spectaculoase aceste clădiri dar sunt foarte bine gândite cu toate funcțiunile necesare.
-Locuințele de aici vor avea prețuri accesibile dar vor fi foarte moderne și foarte utile. E un contract bun, dar nu lasă loc pentru prea multă creativitate.
-Arhitectura nu e mereu inovație și non conformism, spun eu. Înseamna si eficiență și utilitate, nu ?
-Cam da. Mie îmi place însă să forțez un pic limitele și să creez spații inedite fără să renunț la utilitate și caracterul lor practic.
Îmi place să vorbim despre lucrurile astea și e flatant pentru mine modul în care mă tratează, ca și când aș avea cel puțin aceeași experiență ca și el.
Nici nu realizez cât de repede a trecut timpul.
Malakai se uită la ceas.
-E aproape unu jumătate, zice. N-am mâncat nimic de aseară și nu cred că mai rezist. Cum ți-ai dat seama am avut o noapte cam grea și încă nu mi- am revenit. Mă duc în oraș să mănânc și nu mă mai întorc. Dacă vrei poți să pleci. Sau poți să rămai până ți se instalează birou. Faci un crezi. Dacă ai nevoie de ceva să mă suni. Cărțile mele de vizită sunt pe masă.
-Cred că mai rămân puțin. Te deranjează dacă fac puțină ordine pe aici?
-Vrei să spui că sunt dezordonat?
-Cam da zic eu și-i arăt maldarul de hârtii stivuite pe birou.
-Poți s-o faci, dar apoi tu va trebui să-mi spui unde sunt.
-Sigur bănuiesc că asta e rolul meu, nu?
-Probabil că da, zice el. Nu știu, ce ar trebui să faci, am fost somat să-mi iau asistentă.
Râdem amândoi.
Malakai își ia cheile și ochelarii de soare și pleacă.
-Ne vedem mâine, domnișoară, îmi zice ieșind.
-Pe mâine, îi răspund.