Suflete Pereche

Capitolul 5

Luna

Au trecut două săptămani de când m-am angajat la Academia Îngerilor și încep să mă acomodez.

Îmi place să lucrez aici, îmi plac colegii şi îmi place să fiu în preajma lui Malakai Andor.

Malakai e un amestec extraodinar de glaciar, straniu, copilăros, răsfăţat, dulce, enervant, retras şi omniprezent.

Are mai tot timpul toane, e mereu nemulţumit, totul la el e prea mult sau prea puţin , dar e adorabil când e bine dispus şi cam niciodată nu mă pot supăra pe el.
E ciudat cât de ușor comunicam și cât de bine ne simtim împreună
Râdem mult mai ales când Jace se enervează din cauza iresponsabilitații lui Malakai.
Oricum el e iresponsabil la modul intenționat, pentru că așa are el chef.
În schimb când lucrează la planuri e cel mai serios și cel mai implicat om.
Recunosc că există o anumită atracție între noi doi, din prima zi în care ne-am întâlnit, din momentul în care m-a condus acasă cu motorul, iar eu m-am lipit de el pentru că mi-era frică.
Știu că și el simte același lucru, pentru că am văzut cum mă privește când crede că nu-l văd sau când îmi atinge mâna ca din întâmplare.
Și eu mă uit la el pe ascuns mai ales dimineaţa,cum stă și lucrează cu spatele în lumina blândă care inunda fereastra pentru că ochii săi sensibili nu pot suporta razele soarelui.
Aşa aplecat peste schiţe , chipul său ireal de alb, se pierde în lumină.

Îi lipsesc aripile .....mă surprind zicând în sinea mea.
De când m-a condus atunci acasă, nu ne-am mai întâlnit în altă parte decât la birou, așa că invitația lui de azi m-a luat prin surprindere.
-Mergi cu mine la masă, Luna , îmi zice când mai era puțin pâna la prâz.
Jace zicea că vine și el.
- Eu? .... mormăi uimită.
-Da, Jace poate fii așa de enervant uneori încât mi se taie și pofta de mâncare.
Sunt destul de încurcată de invitația lui la care nu mă așteptam.
-Hai, Luna vino, știu un loc unde se gătește cea mai bună mâncare. Nu ca în restaurantele astea de prin apropiere.
-Știi, nu pot! I-am promis lui Paul că merg cu el la masă. Îmi pare rău! răspund eu cu jumătate de gură.
-Nu știam că tu și Paul de la contabilitate vă întâlniți, zice el tăios.
Se pare că e destul de deranjat de faptul că eu și băiatul de la contabilitate mergem la masă.
-Nu, ne întâlnim, mă grăbesc eu să clarific lucrurile.
Era prima dată când acceptam să merg cu Paul la masa. Mă invitase și în alte rânduri dar îl refuzasem . Astăzi parcă mi-a părut rău să-l refuz din nou, pentru că e un băiat foarte simpatic și mereu s-a purtat frumos cu mine, deși e prieten cu Ella iar ea mă urăste. Și dacă ea urăște pe cineva, toți prietenii ei trebuie să facă la fel. Din acest motiv toate fetele din recepție, prietenele ei, mă urăsc fără motiv.
Dar mi-am făcut și eu prieteni printre colegi, nu prea mulți pentru că apropierea dintre mine și Malakai, faptul că el nu mă tratează ca pe o angajată ci mai degrabă ca pe o colegă, îi îndepărtează pe majoritatea.
-Bine, atunci. Mă duc cu Jace.
Se ridică își ia cheile și ochelarii de soare și pleacă fără să mai spună nimic.
Îmi pare rău că tocmai azi îi promisesem lui Paul că mâncăm împreună.
Când Malakai a ieșit am văzut o urmă de dezamăgire pe chipul său. Nu cred că se aștepta la un refuz din partea mea.
Iau rucsacul de pe scaun şi cobor în hol.
Paul mă aşteptă probabil de câteva minute.
Privirea mi-e atrasă însă de Malakai care tocmai ieşea pe ușa, împreună cu o fata roșcată cu care l-am mai văzut și îl alte rânduri. Mi-amintesc că o cheama Dora și că locuiește în apropiere.
Probabil a sunat-o și ea a venit imediat.
Nu știu de ce, dar faptul că se duce la masă cu Dora mă enervează foarte tare.
Dacă eu n-am vrut, imediat m-a înlocuit cu roșcata asta superbă.
Mă strâmb și îmi dau ochii peste cap, dar îmi propun să nu mă las afectată și să mă simt bine în compania lui Paul.
Îl iau amical de braţ pe Paul şi ieşim pe aceeaşi uşă.
Timpul petrecut în compania lui Paul a fost chiar plăcut. E un baiat drăguţ care a fost foarte încântat că i-am acceptat invitaţia la masă deşi nu se poate spune că a fost o întâlnire.
Când m-am întors, l-am găsit pe Malakai deja în birou. Încă sunt supărată că a chemat-o pe Dora ca să meargă cu ea la masă, dar faptul că am stat cu Paul un pic mai mult, mă obligă să-mi cer scuze.

-Îmi pare rău dacă am întârziat ,zic încet şi mă aşez la locul meu.

Malakai pare că nu e interesat de scuzele mele.
Se aşeză în faţa mea şi îmi întinde o cutie albastră.
-Dacă n- ai vrut să vii cu mine la masă a trebuit să-ti aduc astea aici.
Mă priveşte cu ochii lui albaştri şi cu un zâmbea în colţul gurii.
-Nu vrei să vezi ce este?
Sunt uimită , cred că mă şi holbez la cutia aia albastră. Întind mâna spre cutie şi în treacăt îi ating mâna.
Mâna lui e caldă aşa cum mi-o aminteam din ziua în care ne cunoscuseră, Nu știu de ce dar amintirea asta îmi dă fiori.
Când deschid cutia nu-mi pot stăpâni un zâmbet..
-Sunt fursecuri cu portocale, zice el, preferatele mele , m-am gândit că-ţi vor plăcea.
-Arată delicios.
- Nu vrei să le guşti?
Iau unul şi gustul e minunat.
-Chiar că sunt bune.
-Ştiam eu! zice el încântat.
-Mâine vii cu mine la masă?
-Nu știu dacă ar trebui, faptul că lucrăm împreună..., încerc eu să aduc în discuție relația profesională pe care o avem și faptul că el e seful meu.
-Mă lași cu chestiile astea. Ce-mi pasă mie de asta. Și apoi nu-ti dau întâlnire.
Înghit în sec și îmi pare rău că am adus vorba despre asta.
-Bine, zic , atunci vin.
-Nu vreau să te simti obligată, totuși, poate vrei să mergi cu Paul...
-Paul e un băiat foarte de treaba, zic.
-Cum să nu, iar el nici nu lucrezează cu tine, îmi zice strâmbându-se.
Nu mă așteptam să-mi reproșeze că am fost cu Paul la prânz, așă că fără să mă gândesc ce prostii urmează sa spun îi zic:
-Poate ar fii mai bine s-o inviți pe Dora!
Malakai face ochii mari și îl umflă râsul
-Pe Dora?
Enervată de faptul că râde de mine, continui cu prostia mea.
-Da, știu ca ai fost cu ea azi!
Te-am văzut când ați plecat împreună.
Malakai îsi mușca buza de sus pentru a se abține să nu râdă din nou,văzându-mă așa de pornită.
Nu poate însă sa se abțină și râzând îmi zice:
-Luna, ești geloasă!?
Acum chiar că a întrecut orice limită. Cum îndrăznește să-mi spună așa ceva.
Sunt atât de furioasă, încât mă retrag brusc când vine spre mine
-Ce mă interesează pe mine cu cine ieși, tu!
-Dacă nu te interesează de ce o aduci în discuție pe Dora?
-Din același motiv pentru care tu vorbești de Paul.
-E bine că gândim la fel, zice el.
Se apropie din nou și mă privește din nou în felul ăla care mă face să-mi pierd controlul
-N-am fost cu Dora la masa, doar ne-am întâlnit jos în recepție și am condus-o până la mașină. Nimic altceva.
Îmi dau seama că eu sunt cea care a exagerat și-mi vine să mă ascund. Cred că obrajii mei au luat foc.
-Până la urmă, mâine, vii cu mine la masă?, mă întreabă din nou, zâmbind larg lăsând să se vadă gropițele din obraji.
-Mi-ar plăcea!
El rânjește la mine și-și trece mâinile prin păr, zicând.
-Off, dar greu mai e cu tine.
Mă pufnește râsul.
E aşa copil uneori, amândoi suntem.