Suflete Pereche

Capitolul 10

Luna

Pe la șase, când cobor în stradă, mașina lui Malakai e parcată puțin mai încolo și pe moment încremenesc văzându-l schimbând o serie de replici cu vecinii mei de la trei, doi băieți de culoare, plini de mușchi si de lanțuri cu care nu e prea bine să te pui. După ce m-am mutat aici două luni de zile mi-a fost teamă să intru în bloc, când îi vedeam prin preajmă, până am realizat că nu au nicio treabă cu mine. De când Malakai se tot afișa prin cartier cu mașinile lui luxoase, mi-era teamă că va deveni o țintă pentru vecinii mei. Pe moment am crezut că temerile mele sumbre s-au adeverit. Dar când mă văd, apropiindu-mă de ei, băieții se retrag nu înainte de a-l saluta pe Malakai care dă mâna cu ei de parcă ar fi cel mai bun prieten al lor.
Mă îndrept spre mașină în timp ce el mă așteaptă sprijinit de capotă.
Mă uit întrebătoare către el și nu înțeleg de unde îi cunoaște.
-Îi cunoști? îl întreb eu, contrariată de faptul că el și băieții ăstia se știu.
-Nu, de ce?
-Tocmai ce te-am văzut vorbim cu ei.
-Da, tocmai ce i-am cunoscut. Am înțeles că sunt vecinii tăi.
-Da, ei stau un etaj mai sus. Multă vreme m-a terorizat prezența lor.
-Dacă ai prejudecăți!, zice el râzând.
-Nu sunt prejudecăți, au tot felul de afaceri dubioase, să știi. Mi-era teamă că-ți vor fura mașina sau ceva de genu'.
-Ești așa haioasă, Luna. Cum să-mi fure mașina așa în timpul zilei. Apoi cred că nu cu furtul de mașini se ocupă ei.
-Crezi?!
-Da, de fapt sunt convins. Sunt dealeri de droguri dacă ții morțiș să aflii. Mi-au făcut o ofertă.
-Kay!!!. Cum așa?
-De fapt i-am întrebat eu.
Sunt șocata contrariată și rămân fără cuvinte.
-Cum poți să faci așa ceva! Nu-mi vine să cred ce tocmai mi-a spus și e incredibil cu ce ușurință vorbește despre asta.
Ce să cred că eşti consumator?
La asta nu mă așteptam .Nu-mi era de ajuns că prietena mea cea mai bună vrea să fie prostituată de lux. Mă ferisem pănă acum să mă gândesc în felul asta la Tessa, dar trebuie să înfrunt realitatea. Așa cum trebuie să o fac și în legătură cu Malakai. Nu, asta n-o pot accepta. Vreau să mă întorc acasă. Nu vreau să mai am vreo legătură cu Malakai.
-Luna, unde te duci, zice el venind după mine.
-Malakai, lasă-mă în pace. Pot să înțeleg că în trecutul tău sunt lucruri despre care nu vrei să vorbești, pot să accept că ești membru într-un club controversat care practică ceva ce se apropie de prostituție și e la limita legalității, dar n-aș putea fii împreună cu un consumator de droguri. N-aș suporta să văd cum se autodistruge.
-Luna, stai puțin că nu e cum crezi, lasă-mă să-ți explic. Mă prinde de mână , dar eu mă zbat și îmi dă drumul
-Hai, în mașină să vorbim, Luna, te rog! Se uită lumea la noi.
Cedez insistentelor lui și intru în mașină. Nu pot să mă împotrivesc ochilor lui albastrii când îmi aruncă privirea aia disperată de copil rătăcit.
Sunt nervoasă și aștept totuși o explicație.
-Nu sunt consumator de droguri, Luna! Mă cunoști de trei săptămâni și am stat mai tot timpul împreună. Crezi că nu ți-ai fi dat seama. Nici alcool n-am mai băut de când ne știm. Mă rog n-am mai făcut exces.
-Nu știu ce să cred. Atunci ce le-ai cerut?
-E vorba de niște medicamente, pe care mi le-a prescris un medic ca să pot dormi. Se dau pe rețetă și eu am luat luna asta mai multe și nu mai am. De la farmacie nu-mi mai dă. Fără ele nu pot dormi. Încerc să nu abuzez dar uneori stau și câte trei nopți fără să închid un ochii și mi-e foarte rău.
-Cum adică nu poți dormi? De ce?
-Am coșmaruri care revin obsedant în fiecare noapte, au legătură cu cicatricile de la mâini. Te rog ai răbdare cu mine, într-o zi am să pot să-ți povestesc totul, dar nu acum, e prea dureros.
Întradevăr ochii i s-au umezit și în ei pot să văd durerea de care îmi vorbește. Are aceeași privire pierdută ca în ziua în care i-am descoperit cele două cicatrici de la încheieturi.
E prea abătut ca să nu-l cred. Mă sperie gândul că e așa de afectat, încât nu poate dormi. Trebuie să fie ceva cumplit de l-a determinat să încerce să-și ia viața.
Rămânem amândoi în liniște, cât timp eu încerc să procesez ceea ce tocmai mi-a spus.
După câteva minute reușesc să mă adun și să vorbesc
-N-ar trebui să iei mai multe medicamente decât ți-a prescris medicul!
-Știu, dar am mai avut niște probleme și nu mai fac față. Mă crezi că nu iau altceva? Am terminat cu drogurile de mult. Nu te mint.
Nu-mi cade bine nici mărturisirea asta cum că ar fii consumat și droguri, dar mă doare să-l văd așa de pierdut și nu pot să-l dau la o parte. Țin prea mult la el și nu pot să fiu indiferentă, mai ales acum când știu cât suferă.
-Ok, Kay, te cred, dar promite-mi că o să iei cât mai puține pastile.
-Nu pot să promit asta, Luna. Nu când sunt aproape convins că îmi voi încălca promisiunea, dar voi încerca.
Îmi atinge mână ușor fără să îndrăznească să se apropie mai mult. Încă nu e sigur că-l voi accepta din nou în viața mea și nici eu nu sunt, dar nu pot să-l resping . Mă întorc către el și mă întind să-l îmbrățișez.
Fața i se luminează și mă strange în brațe.
-Luna, nu te merit! Ești atât de înțelegătoare și ai atâta răbdare cu mine.
Mi se pune un nod în gât auzindu-l vorbind așa și nu știu ce altceva să fac decât să-l îmbrățișez și mai tare.
Pe drum, după ce în sfârșit ne liniștim îl întreb
-De ce nu mai mințit mai devreme? Puteai să inventezi orice legat de discuția cu vecinii mei și să eviți să-mi povestești despre pastile.
-Nu vreau să te mint și nici să-ți ascund ceva. Credeam că mă vei asculta înainte să tragi concluzii și să fugi.
-M-am panicat, spun eu. Trebuia să aștept să termini ce aveai de spus.
-N-are nimic, până la urmă m-ai ascultat.
Ce spuneai mai devreme de club?
De unde știi tu ce se petrece acolo?
-De la Tessa, spun eu cu dezamăgire în glas. Mi-a mărturisit că e una dintre fetele cu care vă distrați voi.
-Știai că sunt membru în clubul ăla. Ești ok cu asta?
-Nu, nu chiar! Nu înțeleg de ce ai nevoie să plătești fetele ca să iasa cu tine. Ai putea avea orice femeie dacă îți propui.
-Era mai ușor în felul asta, Luna. Fără obligații și fără să fac ceva. Dar n-am mai făcut asta de mult, locul meu nu mai e acolo. Mai particip la petrecerile clubului dar de un an n-am mai fost cu nici una. Si voi pleca definitiv din club doar că aștept o ocazie potrivită.
Ți-am mai spus că multe lucruri trebuie să se schimbe în viața mea.
-Kay, pot să te întreb ceva?
-Sigur, tu poți să mă întrebi orice, îmi zice și-mi ia mâna într-a lui.
-E periculoasă treaba asta pentru Tessa? Tu te-ai enervat foarte tare când m-ai văzut acolo.
-Nu vreau să te văd acolo, n-aș suporta.
Dar dacă Tessa vrea asta, nu e neapărat periculos. Sunt mulți tipi de treabă care sunt singuri și prea ocupați ca sa aiba o relație normală, așa că apelează la serviciile fetelor. E o chestie acceptată de ambele părți și nu e nimic periculos în treaba asta. Doar că sunt niște indivizi care au exagerat în ultima vreme și am impresia că au forțat niște fete. Nu știu nimic sigur, e doar o bănuială.  Dar nu-ți fă griji. Bine?
Dau din cap și cred că nu-mi mai fac atâtea griji pentru Tessa. Cuvintele lui Malakai m-au mai liniștit. Poate Tessa se întâlnește cu un tip de treaba care va avea grijă de ea.

-Putem să nu mai vorbim de toate prostiile astea, mă întreabă Malakai, în timp ce parchează mașina. Nu așa mi-am imaginat că ne vom petrece seara asta.
Dau din cap în semn că sunt de acord și îl întreb:
-Și cum ți-ai imaginat seara asta? Văd că nu ai glumit cu plimbarea. Ne-am oprit la Central Park?
-Da, o să-ti placă, cred , sper de fapt, răspunde el și i se văd gropițele din obraji.

Tensiunea de mai devreme s-a cam risipit.
M-am hotărât să am încredere totală în băiatul asta complicat, măcinat de o suferință despre care nu vrea să vorbească, dar în același timp atât de special și de iubitor.
Coborâm din mașină și Malakai își pune brațul după umerii mei ca să-mi tină de cald, în timp ce intrăm în Central Park pe o străduța mai puțin circulată. Mă surprinde însă alegerea lui Malakai, știind că lui îi plac zonele mai liniștite nu așa aglomerate ca acest parc.
-Unde mergem? , îl întreb
-Va trebui să ajungem lângă lac, dar mai e timp până atunci, răspunde el privindu-și ceasul.
Ne mai plimbă o vreme pe aici sau vrei să mănânci ceva.
-Nu mi-e foame.
-Atunci hai să stăm acolo. Îmi arată o bancă ascunsă între doi castani pe jumătate dezfrunziți.
E liniște și nu ne deranjează nimeni. O mulțime de voci se aud în schimb din depărtare de la lac. Pare că acolo se pregătește ceva. Noi însă rămânem în ochiul de lumină dintre castani.
-Ți-e frig?
Dau din cap că nu.
Vremea e răcoroasă dar nu atât de frig încât să devină neplăcut.
Malakai s-a așezat lângă mine și privește cerul cu câțiva nori de deasupra noastră.
-Kay, ce semnifică numele tău? Îl întreb.
-De ce crezi că semnifică ceva?
-Pentru că e atât de deosebit. Nu cred că l-am mai întâlnit la altcineva.
-În trecut, era destul de întâlnit, în varianta de Malachi și însemna mesager sau înger al lui Dumnezeu. Ironic, nu ?
-Unde ți-ai ascuns aripile? Îl întreb eu zâmbind.
-Mi-au fost tăiat demult cred, îmi răspunde cu un zâmbet trist.
Durerea pare că-l prinde din nou din urmă. Îmi vin în minte cicatricile și mărturisirea lui despre coșmaruri și mi se strânge inima gândindu-mă la ceea ce simte.
După un timp în care se mulțumește doar să privească în tacere se întinde pe bancă cu capul în poala mea.
Nu mai privește cerul ci se concentrează asupra chipului meu. Încă mă stingherește modul lui direct de a mă privi. Privirea lui Malakai e calda și plină de dorintă. Îmi mângâie obrazul ,iar atingere degetelor lui înghețate mă înfioară.
-Ai mâinile reci, îi spun.
El se mulțumește să zâmbească în timp ce degetul mare îmi atinge buzele. E atât de delicată și senzuală atingerea lui, încât nu mai simt răceala. Doar o fiebințeală în tot corpul.
Mâna mea se joacă în parul lui și coboară ușor spre maxilar și apoi pe buza de jos. Sunt atât de senzuale buzele lui încât abia mă opresc să nu-l sărut.
Își trece mâna prin părul meu.
-Luna, tu ești îngerul meu păzitor, îmi spune în timp ce mă trage spre el până buzele noastre aproape că se întâlnesc. Mă apropii și mai mult Închizând ochii în timp ce îi simt buzele moi peste ale mele. Sărutul lui e delicat și tandru. Mai apoi limba i se insinuează înăuntru și fiecare mișcare pe care o face îmi trimite mii de senzații în tot corpul. Ne oprim o secundă pentru a-mi da voie să respir pentru a continua mai apoi, mai plini de dorință. Nu mă mai satur de el, e prea bine și prea intens tot ceea ce mă face să simt.
Când în sfârșit se desprinde de mine, îi mângâi fruntea care e un pic transpirată în ciuda frigului de afară. Ochii lui scânteiază în lumina lunii.
-Mi-e poftă de tine, Luna! Am amânat prea mult asta. Prea mult am încercat să ignor faptul că sunt îndragostit de tine.
Te iubesc, îngerul meu.
-Și eu te iubesc, Kay.
Faptul că îi spun în sfârșit ceea ce simt
mă eliberează și îmi dă o stare de ușurare și o bucurie imensă de parcă ar fii trebui să-i spun asta din prima zi când l-am îmbrățișat în drum spre casă iar amânarea mi-ar fi fost o povară.
Ne sărutăm din nou și din nou chiar și în drum spre lac, deși nu mai suntem singuri și în alte împrejurări sărutul în public m-ar fii jenat maxim.
Dar cu Kay nu-mi mai pasă de nimic. Trăiesc din plin fiecare moment și fiecare senzație pe care prezența lui mi-o aduce.
Când ne apropiem de lac observ o masa de oameni și cerul luminat de sute de lampioane aprinse. Spectacolul e minunat. Sunt lampioane în aer și lampioane reflectate pe lac în lumina lunii.
Sunt atât de fericită!
-Hai, să- l aprindem și noi pe al nostru, îmi șoptește Kay.
Eu țin lampionul în mână în timp ce Kay scoate bricheta pentru a aprinde fitilul.
Când suntem siguri că flacara este destul de puternică ca să susțină zborul eliberâm micul ornament de hârtie, privindu-l cum se înalță spre cer.
Kay mă îmbrățisează din spate și urmărim fericiți lampionul pe care fuseseră caligrafiate cu litere chinezești numele noastre Kay și Luna.