Suflete Pereche

Capitolul 6

Luna

Malakai pleacă ceva mai devreme si rămân singură.
Mă uit pe schițele pe care le-a înșirat pe birou, să văd cum pot face puțină ordine.
Mă enervează că e mereu așa de împrăștiat, dar el se scuză spunand ca dezordinea îl face mai creativ.
Pun dosarele la loc în dulap, îi trec în agendă ultimele întâlniri programate și mă pregătesc să plec. Ochii îmi cad pe cutia albastră cu fursecuri și mi-amintesc zâmbetul lui.
Recunosc că îmi place poate un pic prea mult acest bărbat.
Când mă pregăteam să ies dau nas în nas cu Jace care se pregătea să intre.
-Pleci? mă întreabă el.
--Da, zic eu.
-Malakai nu e?
-A plecat acum vreo oră, cred.
-La naiba. A plecat și bineînțeles că nu a luat dosarele astea.
--Sunt pentru bancă? întreb eu știind că mâine la opt trebuie să fie acolo pentru credit
-Da, dar cum nu-l interesează nimic a uitat să le ia.
-Poate trece maine pe aici înainte să se ducă la bancă.
-Ar putea, numai că ar fi trebuit să le studieze puțin înainte.
Eu n-am avut timp să-i spun nimic.
Jace e nervos ca de fiecare dată când Malakai îsi ignoră responsabilitățile.
-Trebuie să ajung la aeroport, am zbor într-o oră. Dacă-ți dau adresa lui te duci să i le duci? Nu e departe și-ți dau și masină. E important!
-Ok, sigur, mă duc. E acasa?
-Nu e acasă, dar îți zic eu unde îl găsesti.
Jace îmi trimite locația și îmi dă cheile unui BMW.
-E mașina lui, dar nu prea o foloseste. O aduci mâine înapoi la firmă.
Și ai grija acolo, spui că te-am trimis eu și întrebi de Malakai.
Mă simt de parcă sunt trimisă într-o misiune de spionaj.
Cobor la subsol unde sunt parcate mașinile firmei și caut BMW-ul.
N-am condus niciodată unul și am ceva emoții.
Văd mașina parcată mai retras.
Descui și intru. Pe banchetă sunt niște haine de-ale lui. Totul poartă parfumul lui.
Pe scaunul din dreapta e un caiet gros cu coperti negre din piele. Nu știu ce mă împinge să-l deschid.
Primele rânduri de pe pagina deschisă la întâmplare mă fac să-l închid, repede,  la loc și să încerc să-l pun exact cum l-am găsit.
E un jurnal, probabil al lui Malakai și eu mă simt prost că i-am invadat intimitatea.
Mă abțin să mă mai uit și decid că e momentul să plec să-i duc blestematele ale de dosare.
Introduc destinația pe GPS și pornesc ieșind în stradă. E aglomerat ca naiba la ora asta și eu conduc o mașină așa de scumpă care nici nu e a mea. Minunat. Ai grijă Luna să n-o faci praf.
Ajung destul de repede la destinație. E ceva ciudat la locul asta. E o clădire veche în stil colonialist, dar am o senzație de rău la stomac cu cât mă apropii mai mult.
Mă hotărăsc să-l sun pe Malakai, dar nu-mi răspunde.
N-am încotro, trebuie să intru , Jace a zis că el este aici.
Ce naiba o fii în cladirea asta?
Mă apropii de ușă și apas soneria.
În scurt timp apare un bărbat de culoare, îmbrăcat foarte elegant.
Se uită la mine răutăcios și mârâie printre dinți.
-Ce vrei?
-M-a trimis Jace Jonas. Îl caut pe Malakai
-A, da?, zice el și rânjește la mine. Nu știam că și în seara asta au petrecere.
Ce petrecere? Depre ce naiba petrecere, vorbește?
Casc ochii la interiorul impresionat al acestei case în timp ce mă țin după barbatul de culoare, care a zis că mă duce la Malakai.
Mă pomenesc într-o încăpere luminată difuz și simt un miros puternic de fum de tigară amestecat cu Whisky și cu o grămadă de testosteron. Abia acum observ o grămadă de bărbați cu ochii atinti spre mine, nemulțumiți că le-am călcat teritoriu.
Ce naiba e aici, un club al elitei masculine din New York?
Doar prin filme am mai văzut așa ceva.
Sunt confuză total dar îmi revin repede când îl văd pe Malakai cum mă ia de braț și mă grăbește afară din cameră.
-Ce dracului cauti aici? Privirea lui e neagra de furie, albastrul din ochii lui a dispărut cu totul. Încep să înțeleg de ce se cam tem toți de el. Nu l-am văzut niciodată așa nervos și nu înțeleg ce naiba am făcut. Am făcut cum mi- a cerut Jace.
-E, eu, încep să mă bâlbâi m-a trimis Jace. Privirea lui e așa de rece încât nu pot continua.
-Ce să faci aici? tipă el la mine. Ce ți-a zis Jace să faci. Mă strânge de braț atât de tare încât mă doare.
-Malakai, mă doare mă plâng eu. Ce naiba s-a întâmplat.
Vorbele mele îl fac să-mi dea drumul. Am urmele degetelor sale pe piele.
-Ce te-a apucat, am venit să-ți aduc dosarele astea, tip eu la el. Jace a zis că trebuie să le studiezi. Le-ai uitat la birou.
I le trântesc în brațele și vreau să ies.
Malakai mă prinde de mână și mă oprește. Mă smucesc și el îmi dă drumul.
-Iartă-mă Luna, n-am vrut!
Se uită la brațul meu pe care mi l-a strâns așa de tare mai devreme.
Vrea să mă atingă dar eu mă feresc.
Mă privește ușor nedumerit. Privirea lui nu mai e furioasă ochii și-au recăpătat albastrul senin.
E îngrijorat.
-Lasă-mă să văd, zice.
-Nu e nimic, îi spun și nu mă mai feresc când mă atinge. Își retrage însă mâna repede.
-Să nu mai vii niciodată aici. N-ai ce cauta, nu e un loc pentru tine.
Recunosc că m-am speriat. Nu înțeleg de ce s-a comportat așa.
Dar acum când mă conduce la mașină, e din nou Malakai pe care îl cunosc eu și cu care mă simt în siguranță.
-Văd că mi-ai luat și mașina, zice el, mirat, controlându-si tonul pentru a nu mă intimida.
-Jace mi-a dat cheile. O aduc mâine înapoi.
-Bine, zice el blând. Să conduci atent.
Iartă-mă pentru mai devreme.
Dau din cap și urc în mașină.